O gluma buna! Badalau preocupat de cresterea calitatii vietii romanilor

Ca o ironiei a sorţii, dacă se poate spune aşa, Prefectura, Consiliul Judeţean şi ADI “ Management Eficient pentru un Judeţ Curat” au fost înştiinţaţi de către firma de colectare a deşeurilor menajere că îşi vor înceta activitatea începând cu 15 februarie.   ADI-ul, Prefectura şi Consiliul Judeţean sunt semnatarii contractului cu firma de salubritate. Din acest considerent firma de salubritate a informat doar părţile din contract despre încetarea activităţii.  Primăria Giurgiu nu a fost anunţată deoarece … nu face parte din contract !

 Primarul municipiului Giurgiu, Nicolae Barbu se dă de ceasul morţii să găsească o soluţie de salvare a oraşului de la un dezastru ecologic care pune în pericol viaţa giurgiuvenilor, doarece cele trei instituţii menţionate mai sus abia azi au catadicsit să-l informeze şi pe primar. Azi, când au mai rămas doar zece zile, practic nouă, după care oraşul rămâne fără prestator de servicii de salubritate. Primarul Nicolae Barbu a promis că nu va pune în pericol viaţa oamenilor şi va găsi o soluţie. Este de neînţeles de ce prefectura şi consiliul judeţean se joacă cu viaţa oamenilor. Ei au fost înştiinţaţi de intenţia operatorului de salubritate încă din 13 noiembrie. Oare fac acest joc murdar doar ca să-l decredibilizeze pe primarul Barbu în faţa celor care l-au ales ? Dacă acesta este motivul oamenii aceştia chiar au o problemă !  

Ei bine, acum când primăria Giurgiu riscă să rămână fără o sumă substantială în buget prin grija nemijlocită a guvernanţilor, când locuitorii oraşului riscă să trăiască printre munţi de gunoaie cu sprijinul nemijlocit al prefecturii şi consiliului judeţean, senatorul PSD de Giurgiu, ministru al Economiei, Niculae Bădălău încearcă să-şi creeze o imagine de om preocupat de soarta ţării. Iată ce ne spune Bădălău într-o postare pe facebook, unde din “întâmplare” cineva, fără să fie plătit, l-a  fotografiat alături de reprezentanţii Tansgaz în faţa unor hărţi cu zona pe unde vor trece conductele pline cu gaz. Ce a omis să ne precizeze în postare este ce fel de gaz sau gaze şi de unde provin. De la prietenii noştri ruşi sau din mega extracţia din Marea Neagră care ne va transforma, conform spuselor  ministrului Economiei, în cea de-a treia ţară europeană ca importanţă pe piaţa gazelor :

Niculae Badalau

“Astăzi am purtat discuții cu cei din conducerea Transgaz privind proiecte de investiții și dezvoltare a Sistemului Național de Transport al gazelor naturale la nivelul anului 2019. Scopul este să permitem alimentarea cu gaze a orașelor și comunelor care nu beneficiază în prezent de acest tip de racorduri.

Astfel de investiții vor permite atât stimularea economiei locale, dar mai ales vor duce la creșterea calității vieții românilor.”

 

Dacă onoratul ministru se va ocupa de gestionarea ministerului Economiei aşa cum s-a ocupat de judeţul Giurgiu de a ajuns cel mai sărac judeţ din ţară, e clar că ministerul, dacă nu este deja, în foarte scurt timp va intra în colaps. Mă întreb dacă odată cu postarea asta şi probabil altele care vor urma îşi va spăla imaginea pe care şi-au format-o despre el românii  care muncesc în afara graniţelor ţării, cărora finul său Caval după ce a obţinut acceptul de la naşul Bădălău le-a dedicat un cântec. Dar românii din ţară ai căror copii şi părinţi, mucesc din greu prin ţări străine pentru o bucăţică de pâine mai albă, oare aceştia cam ce părere şi-au format despre imaginea lui Bădălău la care lucrează din greu ?

I.C.MANDU

 






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *