Noul PNL, un partid bicefal

Am tot sperat ca din fuziunea celor două partide PNL și PDL să apară un nou partid puternic de dreapta. Numai că așteptarea mea s-a dovedit a fi în zadar. Din încrucișarea celor două partide a luat naștere un balaur bicefal, personaj din poveștile de mult uitate. Nu cred că există în acest moment vreun cetățean al acestei țări, fără să fie observator politic sau analist politic cum le place unora să se autodefinească, care să nu realizeze că PNL-ul nu funcționează ca un partid unitar. Cel mult PNL-ul poate fi comparat cu două structuri politice de sine stătătoare, care colaborează pentru o perioadă de timp bine determinată.

Nu cred ca vreunul din liderii PNL-ului, atât de la nivel central, cât și cei de la nivel local, să poată explica într-un mod credibil de ce fiecare partid și-a păstrat separat baza de date cu proprii membrii de partid, păstrând totodată intacte vechile structuri organizatorice. Acest mod de lucru nu ne poate face să credem decât că acest partid nou, după alegerile locale și parlamentare de anul viitor se poate scinda în funcție de “interesul politic”, să intre în negocieri cu orice altă formațiune politică.

 Ca și cum acest lucru nu ar fi suficient ca să realizăm că noul PNL nu are absolut nici o șansă să funcționeze, am să mă refer la vechiul PNL filiala Giurgiu, care nici până acum nu a fost capabil să-și titularizeze un nou copreședinte. Domnul Dumitru Beianu spunea cu ceva timp în urmă că în PNL există anumite curente care au opinii diferite, motiv pentru care în interiorul partidului există o oarecare tensiune. Ca și o confirmare a afirmațiilor domnului Beianu, în conferința de presă a PNL Giurgiu din 26 iunie, domnul Dragoș Ujeniuc vicepreședinte al organizației municipale, a făcut următoarele afirmații :

“ Trebuie să recunoaștem cu corectitudine că traversăm o perioadă destul de grea, mai degrabă tulbure decât grea…Trebuie să facem în așa fel încât să nu lăsăm delatorii și oportuniști din partid să deranjeze dând din coate…Știm bine de unde a plecat decăderea Partidului Național Liberal din Giurgiu cu ani în urmă. Din cauza cui, din cauza căror oameni… S-a îndreptat ceva înlăturând dictatura din partid, dar din păcate nu am nimerit cel mai eficient lider, acesta s-a dovedit a fi falimentar, o spun, poate să se supere Vasile Mustățea pe mine, este părerea mea, este posibil să mă înșel, dar viața demonstraeză că lucrurile așa au stat… Măcar, de acum încolo să avem minte și să ne ferim să punem așa la nimerală, un lider fie el și interimar.

Motivele pentru care am avut o atitudine critică referitoare la o persoană al cărui nume s-a vehiculat chiar și în presa online… l-am auzit și pe domnul Măroiu că-și exprimă convingerea despre valoarea și justețea unei numiri interimare a domnului Neagoe.

 Nu am nimic, Doamne ferește cu domnul Neagoe, dar domnul Neagoe are suficiente motive care să-l facă să creadă că nu este el cel mai nimerit lider, nici pe departe. Și o spune unul care nu vizează acest post, însă acest lucru nu-mi dă dreptul să tac atunci când am motive să-mi exprim un punct de vedere argumentat. Sunt argumente pe care domnul în cauză le știe, de aceea cred că este bine să stea în banca lui…

Din afirmațiile celor doi lideri reiese clar faptul că în vechiul PNL Giurgiu există cel puțin două fracții, dacă nu cumva trei. În condițiile date, pe fondul tensiunilor existente în vechiul PNL, datorat orgoliilor rănite a unora care se consideră lideri, dar nerecunoscuți și contestați de ceilalți, sau poate datorită unor polițe rămase neplătite, culminând cu frăția împotriva firii,  cu cei cu care până mai ieri erau dușmani de moarte, însumarea tuturor celor relatate, mă fac să cred că nu au absolut nici o șansă să poată deveni un partid unitar.  Acest nou PNL, balaur bicefal este un experiment care a fost din start sortit eșecului. Probabil la Giurgiu, în curând, de ochii soacrei vor numi un copreședinte din partea vechiului PNL, dar nu neapărat un lider.

I.C.MANDU






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *