NASA anunta descoperirea unui „var mai mare” al Pamantului: Exoplaneta Kepler-452b – FOTO

Astronomii care fac parte din misiunea Kepler au descoperit o nouă exoplanetă, intitulată Kepler-452b, despre care susţin că este cea mai asemănătoare Pământului dintre toate exoplanetele descoperite până acum, potrivit unui anunţ făcut joi de NASA.

NASA anunţă descoperirea unui „văr mai mare” al Pământului: Exoplaneta Kepler-452b (Imagine: NASA)

Noua planetă este cu circa 60% mai mare în diametru decât Pământul şi se află la o distanţă de 1.400 de ani lumină în direcţia constelaţiei Cygnus.

Kepler-452b gravitează în jurul propriului soare, faţă de care se află la o distanţă cu 5% mai mare decât Terra, astfel că timpul petrecut pentru o rotaţie completă este de 385 de zile, faţă de 365 în cazul Pământului.

Conform oamenilor de ştiinţă, Kepler-452b are şanse mari să fie o planetă telurică, cu zone stâncoase şi apă, însă masa şi compoziţia acesteia nu au fost încă determinate.

De asemenea, deocamdată nu există dovezi privind existenţa unor forme de viaţă pe această planetă.

Potrivit NASA, vârsta exoplanetei este estimată la 6 miliarde de ani (cu 1,5 miliarde de ani mai mult decât Terra), astfel că „ne putem gândi la Kepler 452-b ca la un văr mai mare al Pământului”.

Noua descoperire vine după ce, la începutul acestui an, NASA a anunţat identificarea altor două exoplanete, considerate “gemene” ale Terrei, unde apa ar putea exista în stare lichidă şi ar putea, astfel, să întreţină viaţa.

Este vorba despre Kepler-438b şi Kepler-442b, care se află pe orbitele unor stele din categoria piticelor roşii, mai mici şi mai puţin fierbinţi decât Soarele, aflate la distanţe de 470 de ani-lumină, respectiv 1.100 de ani-lumină de Terra. Un an-lumină echivalează cu aproximativ 9.461 miliarde de kilometri.

Telescopul spaţial Kepler monitorizează peste 150.000 de stele de la lansarea lui în anul 2009 şi are misiunea de a descoperi planete locuibile aflate dincolo de graniţele Sistemului Solar.

Numărul exoplanetelor descoperite cu ajutorul telescopului Kepler se ridică în prezent la 4.696, dintre care 1.030 sunt confirmate. Doar un mic număr dintre acestea au, însă, dimensiuni apropiate de cea a Terrei.

 






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *