NASA a descoperit VIATA pe planeta Marte? ANUNTUL care va schimba tot ce stia omenirea

Reprezentanții NASA au anunțat că luni vor susține o conferință de presă, la sediul din Washington, în care vor dezvălui o mare descoperire.

”Misterul planetei Marte a fost descoperit” și ”o descoperire majoră”, sunt expresiile folosite în comunicatul transmis presei și care le-a dat de gândit tuturor. Cei pasionați de misterele cosmosului au înaintat deja ipoteza conform căreia NASA ar urma să anunțe că a descoperit apă pe planeta roșie.

Dacă este vorba despre apă, aceasta nu ar fi prima descoperire de acest gen. Studiile anterioare au demonstrat că suprafața planetei arată că, la un moment dat în lunga sa istorie, Marte a avut râuri și oceane care s-au evaporat din cauza gravitației și a atmosferei. Totodată, roboțelul Curiosity ar fi adunat dovezi despre posibila existență a unui ocean sub scoarța planetei, apa regăsindu-se, în cantitate mică, în sol.

O altă ipoteză ar putea fi că dezvăluirea NASA nu are legătură neapărat cu apa de pe Marte, ci că oficialii vor să anunțe că au găsit VIAȚĂ pe Marte.

Dacă vreuna dintre teorii este adevărată, întreaga omenire va afla luni. Conferința de presă va fi transmisă live pe internet .






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *