Murim…ca maine

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

E-asa de trist să cugeti ca-ntr-o zi,
poate chiar maine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voiosi, în vreme ce vom putrezi.

Atâta soare, Doamne, -atâta soare
o să mai fie-n lume dupa noi;
cortegii de-anotimpuri si de ploi, 
cu par din care siruie racoare…

Si iarba asta o să mai rasara, 
iar luna tot asa o să se plece, 
mirata, peste apa care trece-
noi singuri n-o să fim a doua oara.

Si-mi pare-asa ciudat ca se mai poate
gasi atata vreme pentru ura, 
când viata e de-abia o picatura
intre minutu-acesta care bate

si celalalt – si-mi pare nenteles
si trist ca nu privim la cer mai des, 
ca nu culegem flori si nu zambim, 
noi, care-asa de repede murim.

 

Magda Isanos






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *