Mult asteptata bomba de presa de la Mihailesti s-a dovedit a fi doar o amarata de grenada defensiva

Mult zgomot, vorbe spuse mai tare sau cu tonalitate joasă, scenarite, vorbe de clacă. Toate acestea au fost posibile datorită celor care doresc să lanseze fumigene ca ştiri de ultimă oră. În conferinţa de presă de săptămâna trecută a PNL-ului, s-a făcut publică întâlnirea ce urma  să aibă loc în localitatea Mihăileşti între reprezentanţii tuturor filialelor PNL din regiunea Sud Muntenia şi conducerea centrală a partidului. Următoarea zi după conferinţa de presă,  câte un om politic de la un alt partid,  încerca să bage băţul prin gardul vecinului, folosind vechiul sistem de intoxicare prin aruncarea pe piaţa media, a unor informaţii mincinoase, cu intenţia vădită de a dezinforma opinia publică. Dorinţa lor mărşavă este aceea de a decredibiliza o personalitate politică puternică, care datorită imaginii pe care o are, aceea de om integru şi cinstit, poate fi sau mai bine spus este, oricând un adversar redutabil pentru politicienii  care  calcă strâmb, undeva la limita legalităţii, dar au curajul demenţial să-şi dorească demnităţi publice pe care sunt convinşi că nu le merită, dar fac tot posibilul să le obţină din dorinţele lor megalomanice de preamărire şi  prin astfel de şopârle mediatice cred că pot să-i mai păcălească încă o dată pe giurgiuveni. Aşa că pe la colţuri oamenii stăteau de vorbă ca foştii ilegalişti, discutând despre zvonul ce în accepţiunea unora dintre ei le părea o ştire bombă de ultima oră, parvenită pe canale de informaţii cu caracter secret ( ca şi cum o informaţie cu caracter secret circulă aşa oral, din gură-n gură ). Zvonul care reuşise să creeze această isterie se referea la faptul că domnul deputat Nicolae Florian se va afla la întâlnirea PNL-ului de la Mihăileşti, unde cu această ocazie îşi va anunţa public candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Giurgiu la alegerile locale din 2016, ca şi candidat din partea PNL-ului. Numai că şi acest zvon s-a dovedit a fi unul fals, ca atâtea altele în ceea ce-l priveşte pe domnul Nicolae Florian. Totuşi, pentru corecta dumneavoastră informare, am stat de vorbă cu domnul Liviu Popazu, purtătorul de cuvânt al PNL Giurgiu, care ne-a spus: “ Luni 18 mai, la Mihăileşti a avut loc o întâlnire de socializare între conducerile filialelor PNL din regiunea Sud Muntenia din care fac parte judeţele Giurgiu, Teleorman, Călăraşi, Prahova, Argeş, Dâmboviţa şi Ialomiţa. La această întâlnire au participat şi copreşedinţii partidului, respectiv doamna Alina Gorghiu şi domnul Vasile Blaga, precum şi secretarii generali domnul Marian Petrache şi domnul Gheorghe Flutur. Nu au lipsit nici liderii marcanţi ai partidului, mă refer la domnul Ludovic Orban, Dan Motreanu şi majoritatea parlamentarilor PNL. Întâlnirea s-a defăşurat în cadrul manifestărilor intitulate generic “Săptămâna Liberală” prin care dorim să marcăm cei 140 de ani care au trecut de la înfiinţarea PNL-ului în România”.  Acesta a fost scopul întâlnirii de la Mihăileşti a organizaţiilor PNL, regiunea Sud Muntenia, conform declaraţiei domnului Liviu Popazu şi nicidecum unul care să genereze bombe de presă.

 

I.C.MANDU






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *