METEO – toamna 2017, calduroasa si saraca in precipitatii!

METEO – toamna 2017, calduroasa si saraca in precipitatii!

METEO – toamna 2017, călduroasă și săracă în precipitații! Administrația Națională de Meteorologie a dat publicității estimările sezoniere pentru toamna 2017. Datele pentru următoarele 3 luni, septembrie – noiembrie ne vorbesc despre temperaturi peste medie și precipitații deficitare.

Potrivit ANM, în septembrie, temperatura medie lunară a aerului va fi mai mare decât media multianuală, mai ales în sud-estul, sudul și vestul țării. Media multianuală, măsurată din 1981, este de 14,8 grade Celsius. Precipitațiile vor fi la fel de reduse în mai multe zone din țară, cu excepția regiunilor nordice.

În octombrie, temperaturile vor fi tot peste medie în sud, sud-est și local în vest. În restul țării, acestea vor fi apropiate de normal, 9,6 grade Celsius, anunță ANM. Precipitații abundente vor fi în centru, vest și est.

În noiembrie va fi mai cald decât în mod normal (3,8 grade) în sudul, sud-estul si vestul tarii. De asemenea, precipitațiile vor fi mai abundente în centrul și estul țării.

Meteorologul Mihai Timu: ”Lunile septembrie, octombrie și noiembrie, din punct de vedere al temperaturilor, vor fi copii la indigou, în sensul că în partea de vest, în sud sau sud-vest vom avea temperaturi ușor peste media climatologică. Asta nu înseamnă că va fi cald tot timpul. Vor fi intervale de zile când temperatura va fi peste media perioadei.

Cu cât înaintăm în toamnă, trendul climatologic este de scădere a temperaturilor. De exemplu, în partea de sud, care include și Bucureștiul, dacă în luna septembrie, temperatura este de 28 de grade, la începutul lui octombrie este de 23 de grade, în luna noiembrie scade spre 15 grade. Astea sunt temperaturile maxime. În restul țării vom avea temperaturi normale din punct de vedere climatologic.

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *