Mergeti in Bulgaria de Pasti? Atentie la restrictiile rutiere de la Varna

În jur de 100.000 de români sunt așteptați pe litoralul bulgăresc pentru a petrece minivacanța de Paști și de 1 Mai, iar turiștii trebuie să știe că traficul este deviat în zona orașului Varna din cauza unor lucrări.

Ministrul bulgar al Turismului, Nikolina Angelkova a declarat că a avertizat recent  autorităţile de la Bucureşti să informeze turiștii că la sud de oraşul Varna sunt lucrări, astfel că traficul rutier este deviat, informează Mediafax.

Acesta a spus că foarte mulţi turişti vor merge în staţiunile de pe litoralul bulgar, avertizând că unul dintre podurile din zona Asparuhov este în curs de reabilitare. Lucrările se desfăşoară la periferia de sud a oraşului Varna, astfel că șoferii trebuie să utilizeze rute alternative.

Bulgaria este o destinație preferată de vacanță a românilor, fiind vizitată anul trecut de peste un milon de conaționali. Conform consilierului economic și comercial al ambasadei Bulgariei la București, în anul 2015, românii au fost cei mai numeroși turiști străini care le-au vizitat țara.

Este deja al optulea an consecutiv când românii conduc clasamentul turiștilor care au vizitat Bulgaria, pentru a-și petrece concediul de odihnă. În medie, turiștii români cheltuiesc aproximativ 600-800 de euro de persoană.

 






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *