Masuri de ordine publica la meciul F.C. Astra – CFR Cluj

  Peste 30 de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică pe timpul desfăşurării partidei de fotbal dintre F.C. Astra şi CFR Cluj. Meciul se va disputa sâmbătă, 04 aprilie a.c., începând cu ora 18.00 pe stadionul municipal „Marin Anastasovici”.

Jandarmii vor fi prezenţi în zona imediată şi apropiată locului de desfăşurare a partidei pentru prevenirea şi combaterea faptelor care pot conduce la tulburarea ordinii publice înainte, pe timpul şi după terminarea meciului.

În această misiune jandarmii sunt sprijiniți de efective din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județeului Giurgiu, Direcției Poliției Locale, Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Vlașca” al județului Giurgiu și stewarzi.

Accesul spectatorilor în incinta arenei sportive se va realiza începând cu ora 16.00 prin locurile special amenajate din Aleea Fabrica de Zahăr, str. Chauncey Hardy şi Aleea Plantelor, astfel:

– suporterii echipei Astra Giurgiu – Aleea Fabrica de Zahăr;

– suporterii echipei CFR Cluj – Aleea Plantelor;

– ceilalţi spectatori: tribuna I – str. Chauncey Hardy;

                                              tribuna a II-a și peluză – Aleea Fabrica de Zahăr.

Pentru a evita aglomeraţia, recomandăm spectatorilor să vină la stadion începând cu ora de deschidere a porţilor de acces. Totodată suporterii sunt sfătuiți să dovedească permanent o atitudine civilizată și să nu se implice în incidente care ar putea tulbura ordinea şi liniştea publică.

Spectatorilor le este interzis: 

  • introducerea în arena sportivă a petardelor, metarialelor explozive, incendiare sau fumigene;
  • introducerea în arena sportivă a băuturilor alcoolice, consumul acestora, precum și pătrunderea în interiorul stadionului în stare de ebrietate;
  • pătrunderea sau încercarea de a pătrunde în incinta arenei sportive fără documente de acces sau prin încălcarea normelor legale stabilite de organizator;
  • introducerea în arena sportivă a inscripţiilor, emblemelor, pancartelor, bannerelor, afişelor, steagurilor sau a altor suporturi ce conţin simboluri, sloganuri, imagini ori texte ce au conţinut obscen sau care incită la violență, ură rasială, discriminare;
  • refuzul de a prezenta documentele de acces şi, după caz, actele de identitate, la solicitarea justificată a forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă;
  • refuzul de a se supune la efectuarea controlului corporal preventiv şi al bagajelor;
  • escaladarea gardurilor care delimitează spaţiul de joc sau a gardurilor interioare de separare a sectoarelor;
  • scandarea de injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare la adresa forţelor de ordine sau a personalului de ordine şi siguranţă sau ameninţarea cu acte de violenţă;
  • ascunderea feței cu articole de îmbrăcăminte sau alte accesorii cu intenţia de a împiedica identificarea;
  • refuzul de a părăsi imediat arena sportivă, dacă măsura evacuării a fost dispusă de către personalul de ordine şi siguranţă sau de către forţele de ordine;
  • pătrunderea sau încercarea de a pătrunde fără drept, prin orice mijloace, pe suprafaţa de joc.

 

Pe această cale forțele de ordine mulţumesc anticipat spectatorilor pentru comportamentul adecvat, entuziast şi corect de care vor da dovadă şi le urează vizionare plăcută!






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *