Marius Sumudica pleaca de la Astra: „Sunt anumite probleme! Se incheie un ciclu”

Aflat în litigiu financiar cu clubul Astra Giurgiu, antrenorul Marius Şumudică este pe picior de plecare de la campioana României.

Comisia Naţională pentru Soluţionarea Litigiilor i-a dat, miercuri, câştig de cauză tehnicianului în litigiul cu Astra, clubul giurgiuvean fiind obligat să-i plătească lui Şumudică circa 300.000 de euro.

„Am avut o discuţie, sunt anumite probleme. Important este să ne respectăm, acestea sunt căile legale. Dar, există posibilitatea să ne despărțim. Conducătorii au venit cu o soluţie care în momentul de faţă nu e agreată de mine. Plata datoriei se întindea până în vară, a declarat Marius Șumudică la Digi Sport.
Antrenorul care i-a adus Astrei primul titlu din istorie a continuat: „În momentul de faţă, eu îmi dau seama că am ajuns într-un punct, că se încheie un ciclu! Nu mă deranjează neapărat problema materială. Am suportat destul. Eu am avut nevoie de Astra și Astra a avut nevoie de mine și am făcut împreună lucruri frumoase. Trăiesc o dezamăgire profesională şi nu găsesc soluţia”.

Marius Şumudică nu duce lipsă de oferte

În ceea ce priveşte viitorul său profesional, Marius Şumudică a dezvăluit că are câteva oferte. ”Eu, niciodată nu am dus lipsă de oferte. Nu vreau să fiu considerat lipsit de modestie, dar niciodată nu am stat acasă mai mult de câteva zile, dar nu se pune problema acum”, a precizat, la Digi Sport, Şumudică.

Sursa dcnews.ro






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *