Majorarea salariului minim este o mare pacaleala…

În cadrul conferinței de presă a PSRO din 02 iulie, doamna deputat Liliana Ciobanu a demonstrat că mult trâmbițata creștere a salariului minim cu 9% este de fapt neconformă cu realitatea, deoarece în buzunarul omului ajunge doar 5% . Și pentru că minunații noștri guvernanți au „grijă” de noi, au crescut în aceeași zi și prețul gazelor naturale cu aproximativ 6,5 %. Altfel spus, guvernul nostru le dă oamenilor cu o mână, iar cu cealaltă le ia înzecit, pentru că este știut de toată lumea, creștera prețului la gaze  duce implicit și la creșterea costului produsului finit, acolo unde gazele sunt necesare în procesul de producție.

Legat de activitatea politică a pardidului, a cărui președintă este doamna Liliana Ciobanu,  a spus că se lucrează intens la crearea unor grupuri de inițiativă pe structura cărora se vor înființa ulterior filialele de partid. În acest sens a înființat deja un prim grup de inițiativă în comuna Grădinari, urmând ca săptămâna aceasta să mai înființeze încă două astfel de grupuri în comunele Vânătorii Mari și Vânătorii Mici.

Despre votul de încredere dat de PSRO domnului Mihai Răzvan Ungureanu pentru ocuparea postului de director al SIE, la propunerea președintelui Iohannis, a spus că grupul dumnealor parlamentar a hotărât acest lucru deoarece MRU a mai ocupat această funcție și este după părerea dumnealor un foarte bun profesionist.

Doamna deputat a ținut să-și exprime și nemulțumirea față de lipsa locurilor de muncă, atât la nivelul județului cât și la nivel local spunând :

Am solicitat de la Inspectoratul Teritorial de Muncă datele statistice privind ocupare forței de muncă la nivel județean și municipal. Sunt foarte dezamăgită de ceea reise din datele prezentate. Numărul total de salariați activi în județul Giurgiu este doar de 7,25%, ceea ce înseamnă că din aproape 260.000 de locuitori cât are județul Giurgiu, cei care muncesc sunt doar 37.200 de oameni, iar la nivelul municipiului Giurgiu total salariați avem doar 3,94% din numărul locuitorilor, de unde rezultă că din aproximativ 60.000 de locuitori, doar 16.629 sunt salariați.”

Din datele prezentate de doamna deputat Liliana Ciobanu putem înțelege că promisiunile electorale făcute de președintele Consiliului Județean domnul Vasile Mustățea și de actualul primar în funcție domnul Nicolae Barbu privind crearea unor noi  locurilor de muncă, acestea  au rămas doar la stadiul de promisiuni. Probabil ocupanții efemeri a celor două demnități  merg pe principiul, după noi potopul.

I.C.MANDU






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *