Machiavelismul politic de care da dovada senatorul Badalau poate deveni tema de doctorat pentru tinerii politicieni …

Senatorul Niculae Bădălău  a demonstrat încă o dată, cu ocazia conferinţei de presă a PSD Giurgiu din 15 februarie,  că este un timp al contrastelor , care funcţie de conjunctura politică în care se regăseşte într-o anumită stare de fapt, are curajul să “recunoască” lucruri şi fapte, curaj care altor lideri politici le lipseşte cu desăvârşire. Iată despre ce este vorba:

Cu prilejul conferinţei de presă, senatorul Niculae Bădălău a declarat că  la Congresul  Extraordinar din martie, în proporţie de 51%, tinde să nu mai candideze pentru funcţia pe care o deţine în prezent, aceea de preşedinte executiv al PSD. De asemenea, Niculae Bădălău  a spus că regretă perioada în care era doar liderul Organizaţiei PSD Giurgiu, subliniind faptul că…” Bucureştiul este foarte obositor…”.

Din această declaraţie de presă,  după părerea mea rezultă că Bădălău  s-a tratat de acea beţie a puterii, că a realizat în sfârşit  că funcţia de preşedinte  executiv la nivel naţional este o pălărie mult prea mare pentru capacitatea intelectuală pe care o deţine.

Dacă lucrurile stau aşa nu-mi rămâne decât să-l felicit pentru înţelepciunea de care dă dovadă. Sau mai există şi o altă variantă. Toată lumea ştie că Bădălău totdeauna,  sau aproape întotdeauna a dat dovadă de un fel de machiavelism politic  având posibilitatea să stea într-un fel de semi letargie,  ca să folosim un termen mai uzitat se dă la fund, ca în momentul pe care-l consideră propice intereselor lui atacă precum un reptilian,  iar atacul de cele mai multe ori poate fi nimicitor.

Conştient fiind că nu mai are nici o şansă ca la congres să fie ales preşedinte executiv vrea să lase impresia că de fapt el nu-şi mai doreşte acest lucru.  De ce ? Foarte simplu  pentru că îşi doreşte ca prin acest artificiu eu nu mai vreau să fiu… speră, crede  că le va inocula primarilor ideea că este în continuare în graţiile lui  Dragnea, că este la fel de puternic,  numai că nu vrea să fie doar o marionetă la nivel central . Iar afirmaţia cum că:  regret perioada în care eram preşedintele Organizaţiei PSD Giurgiu,  este de fapt un mesaj subliminal prin care  doreşte să spună că intenţionează să candideze pentru poziţia de preşedinte al PSD Giurgiu.

 Şi iată cum Bădălău loveşte doi iepuri dintr-o lovitură. Pe de o parte încearcă să-şi consolideze poziţia  în relaţia cu primarii,  iar pe de altă parte transmite voalat că va fi un potenţial candidat pentru preşedenţia partidului la Giurgiu. La acest aspect mă refeream când vorbeam despre machiavelismul politic de care dă dovadă Bădălău. Vom reveni cu alte amănunte legate de această “minunată” conferinţă de presă.

I.C.MANDU






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *