LOVITURA din noul Cod Administrativ: directorii de institutii, numiti POLITIC

Lovitură de proporţii în noul Cod Administrativ! Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie, a declarat, sâmbătă, la Bistriţa, că noul Cod Administrativ prin care prefecţii şi subprefecţii pot fi membri de partid va cuprinde şi instituţii deconcentrate, directorii acestora putând fi oameni politici, potrivit MEDIAFAX.

Adoptarea Codului Administrativ se află pe lista proiectelor care vor fi adoptate de Parlamentul României în următoarea sesiune parlamentară, a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă la sediul ALDE din Bistriţa, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, Viorel Ilie.

“Codul Administrativ a fost adoptat într-o prima lectură în Guvernul României şi, de asemenea, este cuprins în lista priorităţilor legislative pentru sesiunea din toamna. Acest Cod Administrativ a fost gânditcă o prelungire a actului guvernamental în teritoriu.

Atâta timp cât prefecţii sunt numiţi de către premier, în şedinţa de guvern, la propunerea ministrului Afacerilor Interne şi atâta timp cât ei sunt reprezentanţii Guvernului în teritoriu, un guvern politic, mie personal să pare logic să ne mai fardăm şi să nu ne mai dăm apolitici, când majoritatea prefecţilor provin din structurile partidelor politice”, a declarat Viorel Ilie.

Ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul a explicat şi că noul Cod se va referi şi la o parte dintre directorii instituţiilor descentralizate din judeţe, care vor fi de asemenea numiţi pe criterii politice pentru a pune în practică politică guvernamentală la nivelul judeţului.

“Prin acest Cod Administrativ se va delimita palierul până la care se va coborî actul guvernamental şi este normal că un director de direcţie a judeţului, care este de asemenea reprezentantul ministerului, săfacă politică guvernamentală, să pună în aplicare programul de guvernare fără abatere. Aici suntem foarte fermi. Sunt câteva posturi la nivel de judeţ care vor fi cuprinse în acest program administrativ”, a mai spus ministrul Viorel Ilie.

Stiripesurse.ro






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *