Lista buclucasa l-a facut pe Badalau ministru, iar pe Fifor … altceva

Mihai Fifor, de acum fost Ministru al Apărării reuşise să-şi creeze  imaginea  unui personaj politic serios, echilibrat, un politician de perspectivă, care ar fi putut fi privit  ca un posibil succesor al lui Dragnea. Dar evenimentele din ultima perioadă au demonstrat adevărata faţă a acestui personaj duplicitar ce poate fi privit  ca şi o copie, o clonă a lui Niculae Bădălău. Dar după cum bine ştiţi absolut niciodată copiile nu pot fi identice cu originalul. Spun asta pentru că în timp ce Bădălău a ajuns ministru, sărmanul Fifor din ministru a ajuns şef peste o funcţie inexistentă.

Dacă Bădălău a avut ”argumente” în faţa lui Dragnea care l-au determinat pe acesta în loc să-l excludă din partid să-l promoveze în funcţia de Ministru al Economiei, probabil şi datorită faptului că Bădălău este doctor în economie, lui Fifor argumentele i-au lipsit cu desăvârşire, fiind nevoit, ca să nu spun obligat, să-şi depună demisia din funcţia de Ministru al Apărării. Declaraţia lui Fifor prin care încearcă să explice motivul demisiei este mai mult decât pueril :   

Am încercat să fac un mandat cât se poate de bun. Pe de altă parte, am făcut o analiză foarte serioasă. Am văzut ce s-a întâmplat în ultimele luni și am considerat că pot să merg în echipă la partid să încercăm să pregătim cei doi ani foarte grei care urmează. E nevoie să pregătim echipa pentru proiectele acestea importante. I-am rugat pe doamna prim-ministru și pe dl președinte Dragnea să fie de acord să-mi depun mandatul”.

Nu cred că poate exista vreun om care să creadă într-o asemenea  declaraţie, cu care nu poate fi păcălit nici cel puţin un copil de grădiniţă. Motivul real este lista prin care el, Bădălău şi alţii cereau demisia lui Dragnea.

În zadar înceară săracul Fifor să-l convingă pe Dragnea că nu a semnat tabelul nominal alături de Bădălău şi alţi 22 de membrii ai Comitetului Executiv Naţional care au solicitat demisia lui Dragnea Nicolae Liviu din funcţia de Preşedinte al PSD  şi din funcţia de Preşedinte al Camerei Deputaţilor.

Dacă lista a ajuns în copie după original pe mâna presei, îmi este foarte greu să cred că lista buclucaşă nu i-a fost prezentată şi lui Liviu Dragnea. Ca şi concluzie, este mai mult decât evident faptul că lui Fifor  i-a fost solicitată demisia şi nu şi-a dat-o el aşa de amorul artei. Restul bâlbelor politice nu sunt altceva decât frecţii la un picior de lemn.

Lista semnatarilor:

  1. Stănescu Paul – PSD Olt
  2. Neacşu Marian – PSD Ialomiţa
  3. Firea Gabriela – PSD Bucureşti
  4. Ţuţuianu Adrian – PSD Dâmboviţa
  5. Robert Negoiţă – PSD Sector 3
  6. Ciolacu Marcel – PSD Buzău
  7. 7. Bădălău Niculae – PSD Giurgiu
  8. Mocioalcă Ion – PSD Caraş-Severin
  9. Buzatu Dumitru – PSD Vaslui
  10. Ioan Mihalcea – PSD Sector 3
  11. Rotaru Ion – PSD Brăila
  12. 12. Fifor Mihai – PSD Arad
  13. Pandea Ciprian – PSD Călăraşi
  14. Petre Gabriel – TSD
  15. Teodorescu Horia – PSD Tulcea
  16. Dîrzu Ioan – PSD Alba
  17. Grama Horia – PSD Covasna
  18. Stan Ioan – PSD Suceava
  19. Dan Tudorache – PSD Sector 1
  20. Rodica Nassar – PSD Sector 2
  21. Stroe Felix – PSD Constanţa
  22. Georgescu Aladin – PSD Mehedinţi
  23. Dobra Călin – PSD Timiş
  24. Negrescu Victor – PSD-PES

I.C.MANDU






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *