LIGA PRIETENIEI

  • Idee care a pornit din București de unde s-a răspândit în câteva județe din țară. Amintim aici Valcea, Olteniţa, Piteşti şi partenerii din Sibiu şi Braşov;
  • Proiectul aparține unui judecător de 32 de ani, Laurențiu Modoran, care a considerat că oamenii au din ce in ce mai multă nevoie de socializare;
  • Deși partener în marele proiect, ”Liga Prieteniei Giurgiu” este de sine stătătoare și se organzează cu sprijinul Asociației Umanitare ”Uniți pentru Giurgiu”, prin intermediul voluntarilor;
  • În Giurgiu, cel care a preluat ideea este un tânăr de 33 de ani, Adrian Meclea, polițist de profesie, voluntar al Asociației Umanitare ”Uniți pentru Giurgiu” în cadrul acestui proiect;
  • Deși conține mai multe puncte, printre care și cel al incluziunii sociale sau al accesării de fonduri europene pe linie de educație, sport și sănătate, partea concretă și cea de început este reprezentată de un campionat de fotbal amator;
  • Această competiție sportivă respectă un regulament bine stabilit, publicat de site-ul proiectului ligaprieteniei.com, dar și pe pagina de facebook Liga Prieteniei – Giurgiu; tot acolo sunt prezentate condițiile de participare, importantă fiind însă pasiunea pentru fotbal;
  • Se joacă în sistem 5+1, motiv pentru care toți cei doritori nu au altceva de făcut decât să identifice alți 5 prieteni cu aceeași pasiune, să își formeze o echipă căreia să îi dea un nume norocos și să se înscrie în competiție;
  • Premiile sunt atractive, bunadispoziție este garantată și, în mod cert, de la petrecerile organizate în cadrul proiectului nu va lipsi nimeni;
  • Va exista și un campionat național, dar și unul european, iar echipele clasate pe ultimele locuri vor primi și ele motivarea necesară în continuarea drumului în cadrul ligii;
  • Toate meciurile vor fi mediatizate, cei dornici de afirmare pe această linie având această posibilitate aici;
  • Până în momentul de față în Giurgiu s-au înscris echipe din cadrul ISU Vlașca, din rândul angajaților Penitenciarului, ITPF Giurgiu, IPJ Giurgiu, Poliţia Transporturi, Zona Liberă, dar si alte echipe din randul giurgiuvenilor pasionaţi de fotbal. Avem totodată echipe din localitaţi precum Remuş, Frăteşti şi probabil din Singureni.
  • Liga Prieteniei își are debutul la Giurgiu pe 5 noiembrie 2015, locația fiind una cunoscută pasionaților de fotbal, mai exact terenul sintetic de pe Şos. Prieteniei, cu denumirea informală de “Balon Vama”.
  • Menționăm că înscrierile sunt încă deschise,iar pentru acest lucru îl puteți contacta pe coordonator, Meclea Adrian, la tel. 0736651925, email  ligaprietenieigiurgiu@gmail.com , sau pe pagina de facebook Liga Prieteniei-Giurgiu.
  • DEVIZA PROIECTULUI: ”RESPECT ȘI BUN SIMȚ ÎNAINTE DE VICTORIE!”





Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *