Klement Ilie ne surprinde din nou in mod placut…

Cu ocazia apropiatelor sărbători de iarnă,  Ansamblul Folcloric „ MUNTENIA” & Centrul Cultural „ION VINEA”  îi invită pe giurgiuvenii iubitori de folclor să participe vineri, 16 decembrie începând cu ora 18:00 la un mega spectacol care va avea loc la  Ateneul „  NICOLAE BĂLĂNESCU”.

Organizatorul acestui spectacol este nimeni altul decât împătimitul de folclor autentic Ilie Klement, cel care s-a dedicat trup și suflet fenomenului cultural popular. Starurile acestui spectacol sunt Adrian Belu în mâinile căruia vioara prinde viață, vioară care  la rândul ei dăruiește alinare sufletelor îndrăgostite de muzica populară, și îndrăgita interpretă de muzică populară Ionela Stăncioiu, împreună cu care lansează un CD intitulat „ AM UN BĂIAT CA BUJORUL ”.

Și pentru ca spectacolul să fie cu adevărat grandios Ilie Klement, așa cum giurgiuvenii au început deja să devină obișnuiți, a mai invitat și alți mari artiști ai genului cum ar fi : Elena Merișoreanu, Daniela Cernea, Ruxandra Pitulice, Gheorghe Rizea, Claudia Chițulescu, Leonard Petcu, Ioan George Iancu, Daniel Trifu, Raluca Burcea și Alexandru Popa.

Giurgiuvenii iubitori de muzică populară își pot procura invitațiile oferite gratuit în spațiul volant amenajat în Piața Centrală.  

I.C.MANDU






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *