Ionel Muscalu crede ca traim intr-un paradox …

Ionel Muscalu, purtătorul de cuvânt  ALDE Giurgiu este singurul politician din Giurgiu care are capabilitatea să dea un ton de culoare conferințelor de presă anoste la care participăm. Neluțu Muscalu are puterea cuvântului, acel cuvânt cald izvorât din suflet pentru sufletele auditorilor, cuvânt cinstit spus pe un ton jos, cald precum o adiere de vară, dar care are o rezonanță atât de puternică încât poate demola minciuna, ipocrizia, perfidia din care unii politicieni și-au construit palate văscuite cu rahat poleit ce privite de departe par adevărate monumente ale inteligenței,  dar cu cât te apropii mai mult de ele mirosul urât devine de nerespirat. Neluțu este stăpânul genului epic ancorat în realitatea crudă în care trăim.

În rândurile ce urmează am să reproduc câteva din adevărurile crude, de necontestat, pe care Neluțu Muscalu le spune ori de câte ori are ocazia sperând că există posibilitatea ca noi, giurgiuvenii să ne trezim din această amorțeală impusă sau auto indusă, generată de această maladie  cu consecințe deosebit de grave numită politica românească de după 1989.

„  Trăim într-o poveste scrisă de un autor  străin, care nu cunoaște realitățile românești …Trăim într-un paradox pe care domnul Cioloș nu vrea să-l explice. România are anul acesta o creștere economică prognozată de 6% din PIB, probabil cea mai mare din Europa. Întrebarea pe care i-o adresez într-un asemenea context premierului, întrebare pe care la rândul meu am preluat-o de la oamenii cu care mă întâlnesc frecvent:  UNDE SUNT BANII ? Printr-o logică politică elementară putem deduce că unul dintre rolurile principale ale unui guvern din orice țară, de aici sau de aiurea  este și acela de a realiza un climat economic suficient de puternic  prin care să se îmbunătățească  calitatea vieții, calitatea vieții însemnând inclusiv mai mulți bani în buzunarele oamenilor. … Dacă președintele țării, alături de primul ministru se laudă că avem creștere economică atunci de ce nu sunt de acord cu creșterile salariale pentru medici ? Avem peste 15.000 de medici plecați în afara granițelor țării. Oare câți medici trebuie să mai plece ca să înțelegem că acest exod duce la un risc major, acela de distrugere a sistemului de sănătate, care și așa este destul de vitregit, atât datorită lipsei din ce în ce mai accentuate a cadrelor medicale de  specialitate, cât și din cauza tehnologiei învechite cu care aceștia sun obligați să ducă la bun sfârșit un act medical. Domnilor,  oare chiar nu vă pasă de părinții și de copiii noștri?  …

Oficializarea mariajului dintre PNL și Cioloș nu mai miră pe nimeni . PNL-ul, în acest moment este un partid incapabil să asigure un candidat propriu la alegerile parlamentare, capabil să ocupe funcția de premier. Lipsa unui leadership cu autoritate în partid face ca actuala conducere să apeleze la formule improvizate sau transferate din afara partidului…. Un lucru ciudat se întâmplă cu pedeliștii Alinei Gorghiu sunt indignați spun ei de măririle de salarii acum în preajma alegerilor. Oare au uitat cum au mărit, la vrăjeală salariile profesorilor cu 50%  în preajma alegerilor din 2008? …”

Azi,  5 noiembrie,  pentru Ionel Muscalu este o zi foarte importantă. În urmă cu fix 12 ani a văzut lumina zilei  juniorul familiei Muscalu. Cu acestă ocazie îi urez juniorului  Muscalu multă sănătate și catralioane de momente fericite pe care să le trăiască alături de minunații săi părinți. La mulți ani Andrei Muscalu !!!

I.C.MANDU

 






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *