Ionel Dinu a fost numit oficial presedintele organizatiei judetene a PMP filiala Giurgiu

Ionel Dinu a fost numit oficial presedintele organizatiei judetene a PMP filiala Giurgiu

Azi 06 mai, în cadrul Consiliului Executiv Naţional al PMP, consiliu la care au participat toate personalităţile de partid din care amintim pe domnul Eugen Tomac,  preşedintele partidului şi domnul Cristian Diaconescu, domnului Ionel Dinu  i-a fost înmânată oficial deciza de numire în funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene Giurgiu, ocazie cu care domnul Dinu a ţinut să precizeze că se simte onorat de încrederea acordată, menţionând de asemenea faptul că, motivul determinant pentru care a acceptat acestă numire i se datorează în mod special domnului Cristian Diaconescu, pe care-l consideră unul dintre cei mai diplomaţi politicieni din România.  Legat de posibilele colaborări cu alte partide la nivel local, domnul Ionel Dinu a spus că este prematur să vorbească acum de acest lucru, principala dumnealui preocupare va fi atragerea de noi membrii şi crearea de filiale în toate comunele din judeţ.

 

I.C.MANDU

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *