Ioan Mircea Pascu: Rusia a provocat ploile din Romania, ca sa fie soare la CM 2018

Ioan Mircea Pașcu spune că Rusia a provocat ploile din România și Grecia, pentru a avea soare la Campionatul Mondial de fotbal, iar cosmonautul Dumitru Prunariu îl aprobă.

Europarlamentarul PSD Ioan Mircea Pașcu, a sugerat într-o postare pe Facebook, că Rusia ar fi influențat clima pentru a-și asigura vreme frumoasă pe durata Campionatului Mondial de Fotbal din 2018, iar furtunile din România, Grecia și Bulgaria ar fi consecința acestor influențe. Pașcu a fost aprobat de cosmonautul Dumitru Prunariu, un român de care suntem mândri, printr-un comentariu la postarea inițială.

Pașcu s-a remarcat prin alte postări conspiraționiste. În 2017 scria, tot pe Facebook, despre un presupus plan de rupere a României în bucăți, amintește g4media.ro.

”A observat cineva ca, de doua săptămâni de când a început Cupa Mondiala, pe toate stadioanele din Rusia europeană este soare, in timp ce in jur, ma refer la noi, la bulgari și la greci avem numai ploaie si furtuni? Doua săptămâni – și vor urma încă doua, pana la sfârșitul Cupei – Rusia se afla încontinuu intr-o zona de înaltă presiune atmosferică, iar cei din jur intr-o zona de presiune joasa”, a scris Pașcu pe Facebook, încheind ironic: ”Sunt convins ca este vorba exclusiv de efectele încălzirii globale … ”.

El a fost aprobat imediat de Prunariu, singurul cosmonaut român, care a relatat o întâmplare din 1980: ”Ce frumos și nevinovat gândești Puiu dragă. Îmi amintesc când la Moscova în 1980 a fost Olimpiadă și era o vreme ploioasă, cu jumătate de oră înainte de deschiderea oficială deasupra stadionului moscovit s-a făcut senin și așa a ținut până după terminarea ceremoniei. Eram acolo în pregătire pentru zborul cosmic. Rușii s-au lăudat atunci cu tehologia cu rachete de alungare (sau provocare) a ploii”.

Replica europarlamentarului Ioan Mircea Pașcu a fost în total acord cu Dumitru Prunariu, primul și singurul român care a zburat vreodată în spațiul cosmic: ”Tot timpul am avut în minte situația aceea”.

Sursa libertatea.ro






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *