In timp ce PNL-istii se cearta, PSD-ul prezinta programul de guvernare…

In timp ce PNL-istii se cearta, PSD-ul prezinta programul de guvernare…

În timp ce PNL-ul, al doilea și cel de-al treilea partid politic ca mărime din România, am spus al doilea și cel de-al treilea partid pentru că,  cu toate că se vorbește de un singur partid, nici acum la mai bine de un an  după fuziunea dintre PNL și PDL nu au reușit să devină un partid. Au rămas în continuare două partide, ceva de genul doi într-unul. De aici și luptele fraticide dintre cele două partide, ce se pretind a fi, cel puțin de ochii lumii, un singur partid. Această luptă acerbă care are loc atât la nivel local cât și la nivel național este datorată lipsei unui lider autentic cum ar putea fi Crin Antonescu.  

Așa că, mai mult ca sigur PNL-ul a devenit specialistul care-și taie singur craca de sub picioare dând posibilitatea formațiunii politice ALDE să devină cel de-al doilea partid ca importanță după PSD  pe scena politică românească. Spun acest lucru deoarece ALDE, fără să iasă cu nimic extraordinar pe piața politică, a reușit performanța să înregimenteze în partid oameni de certă valoare și probitate profesională, oameni cu notorietate, cunoscuți și recunoscuți de alegători drept lideri ai comunităților de unde provin.

De partea cealaltă a baricadei, în lupta politică dintre PSD și PNL, PSD-ul spre deosebire de PNL, care în afară de disputele interne și știrile de cancan, nu oferă nimic altceva, PSD-ul vine și prezintă românilor un program de guvernare sustenabil, care realizabil și în proporție de doar 50% și tot ar fi cel mai bun program de guvernare pe care l-a avut România post-decembristă.

Vineri, 14 octombrie Răzvan Cuc, cel care ocupă prima poziție pe listele parlamentare la camera deputaților a prezentat în conferința de presă săptămânală a organizației județene a PSD Giurgiu „Programul economic al PSD, care cuprinde viziunea partidului asupra modelului de dezvoltare a României în următorii ani”. Despre acest program Răzvan Cuc a spus că este structurat în două părți: „Fondul Suveran de Investiții” și „Programul de start-up-uri”. Modul cum a fost expus acest program vi-l vom prezenta integral într-o ediție viitoare.

După ce programul de guvernare a fost prezentat, președintele consiliului județean Giurgiu, Marian Mina, în intervenția sa legat de acest subiect  a spus:

„ Este un program de guvernare sustenabil, care pe mine ca și președinte de consiliu județean mă bucură foarte mult. Mă bucură foarte mult pentru faptul că putem avea un ritm de creștere economică și de dezvoltare a județului nostru mult mai accelerat. După cum a văzut de altfel toată țara, așa zisul guvern tehnocrat a susținut sus și tare că nu are influențe politice, cu toate că în fiecare zi citim prin presă și vedem la televizor că mai pleacă câte un tehnocrat ca să se înscrie în câte un partid politic, ca în acest fel să poată candida. Acest „minunat” guvern încercă cu disperare blocarea unui program inițiat de un guvern care a funcționat sută la sută, mă refer la OG 28, care este un program de dezvoltare locală pentru fiecare județ în parte și doresc cu această ocazie să lansez o întrebare guvernului tehnocrat: Cu ce au greșit  oamenii din mediul rural ca să nu se poată bucura și dumnealor de un trai decent, de condiții normale de viață la standardul anilor 2016 ?  … Guvernul de tehnocrați a reușit până acum să atragă doar 1 la sută fonduri europene. Sincer să fiu, cred că la modul lor de lucru poate fi considerată o performanță. … Oricât am încerca noi, cei din consiliile județene să atragem fonduri europene, nu putem în acest moment pentru că nu avem ghiduri. Ori acele ghiduri nu le scriem noi, cei din administrațiile locale și județene, ele  trebuiesc scrise de către guvern. De aceea eu îmi pun toate speranțele în acest program de dezvoltare, convins fiind că PSD-ul se va afla la guvernare… ”

Într-o ediție viitoare vă vom prezenta și latura politică a acestei conferințe de presă, în care protagonistul principal a fost președintele organizației județene și senator PSD, Niculae Bădălău.

I.C.MANDU

Cronica Giurgiuveana

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *