In prag de alegeri, parlamentarii le pregatesc o surpriza primarilor condamnati cu suspendare. Decizia e sustinuta de deputati din toate partidele

Primarii, consilierii judeţeni şi locali care au fost condamnaţi la închisoare cu suspendare nu-şi vor mai pierde mandatul, potrivit unei propuneri legislative de modificare a Statutului aleşilor locali, semnată de un grup de 16 parlamentari de la toate partidele.

Iniţiativa legislativă, semnată de 6 deputaţi PSD, 6 UDMR, 2 PNL, unul de la minorităţi şi unul de la PC-PLR, se află în dezbatere publică pe site-ul Camerei Deputaţilor.

Proiectul modifică articolul 9 şi articolul 15 din Statutul aleşilor locali în sensul în care se precizează că îşi pierd mandatul doar primarii şi consilierii care au fost condamnaţi definitiv la închisoare cu executare, fie că este vorba despre infracţiuni de drept comun, fie că este vorba despre infracţiuni de corupţie.

Legea aflată în vigoare prevede că aleşii locali îşi pierd mandatul în cazul unei “condamnări, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la o pedeapsă privativă de libertate”, actul normativ nefăcând distincţia între pedeapsa la închisoare cu suspendare şi cea cu executare.

Iniţiatorii susţin că aplicarea acestei prevederi în corelare cu prevederile noului Cod Penal a condus la o practică judiciară neuniformă, astfel încât, pentru cazuri similare, legea a fost interpretată diferit.

“Astfel, în unele cazuri interpretarea a fost strictă şi orice condamnare, cu sau fără executare, la o pedeapsă privativă de libertate s-a soldat cu emiterea de către prefect a ordinului de constatare a încetării mandatului sau cu adoptarea hotărârii de încetare a mandatului de consilier. Ca efect, chiar şi pentru delicte minore, comise fără intenţie şi fără legătură cu exercitarea atribuţiilor ce le revin, aleşilor locali condamnaţi la executarea pedepsei cu suspendare le-a încetat mandatul. În alte cazuri, instanţele au ales interpretarea în spirit a prevederilor legii şi, drept consecinţă în urma condamnării la o pedeapsă cu suspendare, cei vizaţi şi-au putut exercita în continuare atribuţiile de aleşi locali”, susţin iniţiatorii, în expunerea de motive.

Ei mai susţin că decizia instanţelor de a nu dispune încetarea mandatului pentru cei condamnaţi cu suspendare este “soluţia echitabilă, deoarece pe de-o parte nu aduce atingere legitimităţii aleşilor locali asigurată prin votul cetăţenilor, iar pe de altă parte conduce la armonizarea prevderilor Statutului aleşilor locali cu prevederile noului Cod Penal”.

Sursa Mediafax

 

 






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *