Gladiatorii din sala Consiliului Local ….

   Şedinţa Consiliului Local Giurgiu din 26 februarie, a decurs fără incidente cât a durat  votarea celor 42 de proiecte de hotărâri, care au trecut precum gâsca prin apă. Numai  că la punctul doi, care cuprindea referate, rapoarte, informări, diverse a existat o informare privind situaţia în cadrul consiliului a domnului Florian Velicu consilier local. La acest punct secetarul primăriei domnul Petre Roşu a relatat faptul că în conformitate cu legea 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice a sesizat Agenţia Naţională de Integritate, cu privire la incompatibilitatea domnului consilier Velicu, urmând a supune Consiliului Local rezultatul raportului de evaluare atunci când acesta va fi comunicat. Secretarul a mai menţionat faptul că domnul Velicu a formulat plângere penală solicitând daune morale în valoare de 500.000 lei, bani pe care în condiţiile în care domnul Velicu va avea câştig de cauză, suma respectivă ar trebui plătită de către Consiliul Local. Ultima precizare a secretarului Roşu a fost aceea că domnul Velicu îşi va continua mandatul de consilier până va apărea punctul de vedere al ANI. Pe acest subiect s-a înscris la cuvânt şi consilierul Ionel Dinu, care în stilul caracteristic inconfundabil a spus – Este un lucru fără precedent în România ca un consilier local să se dea în judecată pe sine însuşi. Ce-o să facă domnul Velicu când o să fie chemat în instanţă citat în două poziţii,  una de reclamant şi alta în calitate de pârât… Dumneavoastră probabil în momentul de faţă suferiţi de fobie ( Nota red. Fobie =  stare patologigă de nelinişte şi de frică obsedantă, lipsită de o cauză obiectivă sau precisă ),  dacă

nu ştiţi ce înseamnă fobia, vă explic eu ( se  adresează domnului Velicu ) dar noroc că aveţi tableta în faţă, intraţi pe google şi vedeţi ce înseamnă fobie… Domnule Velicu dumneavoastră sunteţi, cu scuzele de rigoare faţă de colegii mei, un parvenit venit din periferia societăţii … Numai intervenţia primarului destul de energică şi autoritară a putut calma spiritele ce începuseră să se încingă între cei doi combatanţi, invectivele curgând din abudenţă atât dintr-o parte cât şi din cealaltă. Dar oricum, la noi ca la nimeni , incompatibil sau nu domnul Velicu a fost ales în urma voturilor date de consilieri, viitorul preşedintele al următoarelor şedinţe de Consiliu Local.

I.C. MANDU



« COMUNICAT DE PRESĂ (Previous News)



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *