Geo. De citit in weekend

Nu ştiu cum reuşesc unii oameni să se trezească bine dispuşi dimineaţa, pentru că eu în ultima perioada numai cu faţa la cearceaf mă trezesc. Aşă că  încerc să scap de această proastă dispoziţie. Aroma cafelei ce vine dinspre bucătărie mă determină să mă rostogolesc din pat. Îmi pun papucii în picioare, halatul ce odinioară îmi era larg acum parcă a intrat la apă, cu toate că este făcut din material sintetic, iar cordonul  s-a mai scurtat. Cu ochii lipiţi de somn trec pe la baie pentru veşnica pomenire devenită deja ritual după 55 de ani de când mă tot suportă pământul, apoi merg la bucătărie.  Soţia îmi zâmbeşte, aşa cum o face de 30 de ani în fiecare dimineaţă, sperând ca cel puţin de această dată să nu mai bombăn. Zâmbesc la rândul meu încercând în acest fel să-i dau speranţa că cel puţin azi nu am să mai fiu aşa tocsun, comportament ce parcă tinde să devină starea mea naturală de o bună perioadă de timp. 

Îmi aprind o ţigară şi trag un fum muncitoresc de se arde un sfert din ţigară, beau o gură din cafeaua neagră şi tare, privesc pe fereastră zăpada, sper că GSL-ul să fi deszăpezit şi strada noastră. Ar cam fi a doua zi de când vecinii mei folosesc cel mai academic, dacă se spune aşa, folclor popular al înjurăturilor, dar ce să facem în afară de folclor nu avem altă posibilitate, noi, cei care locuim mai spre periferia oraşului nu suntem prinşi în programul de priorităţi. Dar gata!  Azi mi-am propus să nu mă enervez!  Numai că am proasta inspiraţie şi pornesc televizorul ce tronează pe frigider  şi simt că înebunesc, simt cum îmi plesneşte capul. Iar Ghiţă serialul opt  sau nouă, dracu să-l mai ia!  Excrocul ăsta cu televiziune la purtător tinde să devină erou naţional mai ceva ca Elodia. Opresc televizorul. Soţia îmi zâmbeşte cu compasiune. Ce-o zice în gândul ei: „ A înebunit săracul. „  Gata! M-am hotărât!  Ca să nu-mi mai stresez soţia şi azi,  ies în oraş la o şuetă cu prietenii. Aşa cum eram îmbrăcat ies până pe stradă să văd dacă s-a deszăpezit şi strada noastră.  Nici urmă de utilaj de deszăpezire.  Pun mâna pe telefon şi sun un prieten. Vocea din telefon îmi spune: „ Cum?  Nu v-au deszăpezit nici până acum? Nu se poate!  Nu vă faceţi griji. trimit eu un buldo imediat. „ Şi … imediat a fost. De abia spre seară văd un buldo şi pe la noi pe stradă.

Fumasem deja un pachet de ţigări când sună telefonul. O prietenă mă invita în oraş să stăm şi noi la o bârfă. Accept cu mare drag. Trecuse o bună perioda de timp de când nu ne mai văzusem. Îi spun soţiei că ies să mă întâlnesc cu prietena noastră comună. Văzându-mă mai bine dispus îmi pregăteşte repede ţinuta de oraş,  îmi pune câţiva lei în portmoneu şi merge să-mi deschidă poarta. Până şi câinii din curte se bucură că mă văd  plecând. Ies din curte, pornesc în trombă, atât cât îmi permit cauciucurile de iarnă.  Şi merg cu viteza a doua până la primul colţ unde rămân blocat în zăpadă. Deserventul după buldo mersese puţin cu lama pe sus. Noroc cu câţiva vecini amabili care au sărit imediat în ajutorul meu şi mi-au împrumutat o lopată neuitând să-mi spună că după ce termin să le arunc lopata în curte. Mă grăbesc. Lopătez ca un ocnaş pe galere, după care mă urc în maşină şi turez motorul până ce începe să miroasă a lichid de frână încins, dar cel puţin am reuşit să ies din mormanul de zăpadă  în care mă afundasem. Arunc lopata înt-o curte. Nu ştiu dacă acolo locuieşte proprietarul lopeţii, dar oricum ca vecini  buni ce sunt sigur îi va da lopata proprietarului. Sau poate nu.  Se întunecase de-a binelea. Ajung la locul de întâlnire dar prietena mea plecase deja. O sun,  îmi cer scuze, îi povestesc tărăşenia, râde şi-mi spune că toate relele mi se întâmplă numai mie şi că rămâne să ne vedem altă dată.

Unde să mă duc?  Acasă chiar nu-mi vine să mă întorc aşa repede. Ştiu un loc binecuvântat unde se fumează. Sunt vreo trei sau patru astfel de locuri în oraş. Pornesc spre un loc unde ştiu că vin un anumit gen de oameni. Până la destinaţie mă gândeam la prohibiţia care a avut loc în America, când subsolurile unor clădiri fuseseră transformate în adevărate localuri de lux unde se consuma alcool chiar sub nasul autorităţilor. În acea perioada s-a vândut cel mai mult alcool din toată istoria Americii. Fructul interzis. Mă gândesc dacă mergând pe acelaşi principiu,  nu cumva guvernanţii noştri au dorit de fapt nu să scadă vânzările la ţigări, ba dimpotrivă, să le crească. Ajung la destinaţie. Ştiu intrarea, mai fusesem o dată cu un prieten care mă recomandase ca fumător autentic. Sunt salutat cu cordialitate de gazdă şi invitat să mă aşez unde vreau. Nu toate măsuţele sunt ocupate. Mă aşez la o măsuţă singur. Îi cunosc pe majoritate celor prezenţi. Sunt oameni cu responsabilităţi în urbea noastră. Sau cel puţin aşa cred ei. De … politica bat-o vina!

O tânără gen viespe vine să-mi ia comanda.  Comand o bere fără alcool. Îmi scot pachetul de ţigări,  îmi aprind o ţigară, trag un fum şi realizez că nu se simte deloc fumul. Mă uit la ceilalţi şi văd că toţi fumează, dar nu se simte pic de fum. Îmi amintesc că data trecută când am mai fost era un fum dens de-l puteai tăia cu cuţitul. Acum nici urmă de fum. Surprinzându-mi mirarea fata cu talia de viespe mi-a spus că patronul montase o instalaţie care făcea permanent o recirculare a aerului,  care trăgea fumul şi îl emimina în exterior, iar în interior aducea  aer proaspăt, ozonat.  Iau o gură de bere şi mă întreb ca prostul:  Păi frate,   dacă există astfel de instalaţii, de ce mama dracu au mai interzis ăştia fumatul !!!

Atmosfera localului este una plăcută şi caldă poate şi datorită muzicii anilor 80 ce se aude în surdină. Scufundat în propriile gânduri nu am observat că un tip cam de aceeaşi vârstă cu mine mă fixa cu o privire ce părea a spune „ce te uiţi mă aşa la mine, nu mă mai cunoşti ? „ Îl privesc şi eu la rândul meu şi nu spun nimic.

  • Aveţi un foc ?

Întind mâna să-i dau bricheta. Numai că a trebuit să las mâna în jos pentru că tipul se aşezase deja la masă. Îmi ia pachetul de ţigări îşi scoate tacticos o ţigară, ia bricheta din mâna mea, aprinde ţigara şi spune:

-Geo. Mişto loc nu-i aşa? Mi-am uitat ţigările în maşină.

Şi tace. Tac şi eu. Îl privesc aşa cu ochii mijiţi. E cam tot de înălţimea mea dar gras ca un biscuite în dungă. Peste plovorul de o culoare nedefinită are o scurtă de piele.  Părul lung cenuşiu strâns într-o coadă de cal se revarsă peste guler. Duce mâna spre interiorul scurtei de piele iar faţa lui palidă devine mai palidă când spune:

-Na că am uitat şi portofelul!  Iar maşina o am parcată tocmai la mama dracu.  Asta e. O să fumez doar ţigara asta şi o să plec. Bună bere nu ?

Mă gândesc că s-ar putea să mă mintă. Sau poate chiar are dreptate. Cert este un singur lucru. Omul  vrea să bea o bere. Soţia mea îmi pusese în portmoneu  bani suficienţi să beau 10 beri dacă vroiam. Aşa că …

-Vrei o bere ca să nu mai baţi drumul până la maşină?

-Mănânci calule ovăz. Păi mai mă-ntrebi când mi-e o sete de-mi plouă-n gură?

O caută din priviri pe ospătăriţă, iar când privirile lor se întâlnesc îi spune: „te rog repede, că-i arşiţă mare, un coniac, o bere pentru mine şi încă una pentru prietenul meu”. Cum ai zis că te cheamă?

– Mandu zic pe un ton sec, puţin contrariat de comanda pe care o făcuse în numele portmoneului proprietate personală autointitulatul meu prieten.

-Apropo, Mandu ai zis? Ştiai că numele tău în limba zairă  înseamnă zeiţa fertilităţii?

-Da, ştiam.

-Interesant. Ţi-am spus că pe mine mă cheamă Geo. Am fost profesor universitar dar au avut grijă prietenii mei să mă facă şomer universitar. Hai în câteva cuvinte să-ţi spun cum de am ajuns şomer. Mai iau şi eu o ţigară.

Fac un semn, ceva de genul  ridicatului din umeri, cu alte cuvinte mi-e indiferent. Aprinde, trage un fum, privirea i se ascute precum două lame de brici.

-Aveam o studentă, o fătucă de o prostie incomensurabilă, bâtă ştii ce e aia, proastă precum curca-n lemne. Ştiam cum promovase la ceilalţi profesori  dar nu era problema mea. Eu nu aveam cum s-o trec era mult, mult prea proastă. Atunci a apelat la colegi de-ai mei care îmi spuneau că s-o trec, că am dreptate că este proastă, dar e bună ştie un oral de n-ai văzut.  Le-am spus să-şi bage minţile în cap spunându-le în glumă că o să-i reclam deorece când dau notele de promovare la studentele frumoase, folosesc alt cap în locul celuia care le stă sprijinit de gât. Atunci, de frică că pot să-i reclam au ticluit un plan. Într-una din zile a venit prostia întruchipată la mine în birou şi a început să se dezbrace , dar nu aşa oricum. Îşi rupea hainele după ea. Am rămas blocat. Nu am avut nici un fel de reacţie. În acel moment a început să ţipe că o violez şi ca din întâmplare au dat buzna şi colegii mei. Se opreşte brusc, îşi şterge broboanele de transpiraţie după frunte cu palma, şi spune:  Mă crezi, nu?  Dă din mână a lehamite. La urma urmei ce mai contează, faptul este consumat deja.

-Ai dreptate, chiar nu contează ce cred eu. I-ai acţionat în instanţă?

-Sigur că da. Numai că probele administrate de parchet au fost zdrobitoare. Tuta aia cu hainele rupte la mine în birou ,declaraţiile martorilor …  Asta e. Parcă ar fi prima sau ultima nedreptate comisă de instanţele din ţara asta!

-Dar nici aşa.

Iar tace. Probabil aştepta o reacţie, o întrebare din partea mea. Îi dau de înţeles prin mimică că nu înţeleg la ce se referă.

-Te grăbeşti?

-Nu, nu mă grăbesc. Numai că nu ştiu la ce vrei să te referi când ai spus „dar nici aşa”. Este dreaptă sau nedreaptă justiţia? Dacă la asta te-ai referit.

-Mda. Păi atunci hai să încercăm altfel. Ai idee cine este Sebi Ghiţă?

– Nu ştiu prea multe lucruri despre acest personaj  în afară de ce se vehiculează prin presă. Ceva de genul un abonat al contractelor cu statul de milioane de euro. Dar după umila mea părere este un excroc ordinar.

-Da. Nu eşti departe de adevăr. Numai că pentru a înţelege cu adevărat cum stau lucrurile trebuie să ne întoarcem puţin în timp. Nimic, absolut nimic din ce ni se întâmpă acum nouă ca şi popor nu este întâmplător. Înainte de 1989 şi după, am asistat cu toţii la o piesă de teatru sau la un fel de muzică simfonică al cărui dirijor respectă indicaţiile nu ştiu cui, dar în nici un caz nu respectă partitura originală. Adu-ţi te rog aminte de ce striga Ceauşescu ca din gură de şarpe „agenturili  străine”. Da, da agenturile srăine. Adu-ţi aminte de Vadim Tudor care în timpul vieţii sale a spus adevăruri monumentale, ce s-a întâmplat!?  S-a  început o campanie de denigrare împotriva lui cu presa aservită anumitor interese, a fost luat în derâdere  tot ce spunea el. Şi … Nu mai rămăsese decât să-l interneze pe la  Socola.

– Am deja cunoştinţă despre aceste lucruri, dar ce legătură au cu Ghiţă?

– Nimic mai simplu, dar mă văd nevoit să repet ca să poţi înţelege. Nimic nu este întâmplător. Aşa cum ai spus Ghiţă este un excroc. Dar ca să poată ajunge la nivelul excrocheriilor pe care le-a făcut şi le face în continuare la rândul lui este un excrocat. Ca să-şi poată duce la bun sfârşit planurile diabolice avea nevoie de sume colosale,  de bani ca să cumpere hai să le spunem conştiinţe. Întrebare:  De unde a avut Ghiţă banii?

Ridic din umeri a neştiinţă.

-Ghiţă a beneficiat în prima etapă de bani din afară ca să pună acest plan diabolic în practică.

-Scuze. La ce plan te referi?

-Planul de destabilizare prin decredibilizare a instituţiilor statului. Nu ştiu dacă ai cunoştinţă sau nu, dar în toate ţările din lume există colaborare între servicii, cum le spunem noi şi organele de anchetă. Noi avem o expresie care sună cam aşa. Băi frate,  cât a furat  sau fură cutăriţă. De ce nu s-or sesiza organele abilitate ale statului? Păi de unde mama dracu să ştie DNA-ul cine fură  fără sprijinul serviciilor interne, care după ce adună mai multe informaţii sesizeză  parchetul.  În virtutea informaţiilor primite Parchetul, DNA-ul acţionează în consecinţă.  Întocmesc dosare, iar după cum ne-am obişnuit sar ca arşi  politicienii şi presa, mai ales cele  două televiziuni  aservite anumitor oameni şi interese, care vorbesc de prezumţia de nevinovăţie, de ce să fie săracul om băgat la puşcărie când i se poate da până la finalizarea procesului arest la domiciliu? Arest la domiciliu care la finalul procesului, atunci când apare hotărârea definitivă şi irevocabilă, perioada cât a stat acasă, bine mersi se consideră ca pedeapsă executată! Și uite cum se trezeşte hoţul nostru care a furat câteva milioane de euro că şi-a ispăşit pedeapsa. Sau mai există posibilitatea ca inculpatul să plătească cauţiune. Imaginează-ţi că un om cinstit nu are de unde plăti cauţiune de milioane de ero, dar excrocii au de unde!  Li se îngrădeşte oarecum libertatea deoarece le este interzis să părăsească ţara şi din când în când, după un program prestabilit dau cu subsemnatul ca şi cum ar semna condica la poliţie, fiind urmăriţi  pas cu pas. Ai sezizat ceva din tot ce am spus?

-Cred că da. Mi se pare interesant ce spune omul şi-l întreb dacă mai vrea o bere.

-Da. Nu ar strica. Când plecăm te rog să mă însoţeşti până la maşină ca să-ţi dau banii înapoi.

Dau din cap aprobator şi o rog pe chelnăriţă să-i mai aducă o bere, de acum invitatului meu. Cred că am făcut eu comanda ca să nu mai comande şi coniac.

-Bine că nu ai comandat şi coniac pentru că-l beam.

Fac pe nisnaiul, în sensul că nu am priceput aluzia.

-Bun, să continuăm. Unde am rămas. A da. Vorbeam despre cei care beneficiază de anumite privilegii dacă plătesc cauţiunea. Acum urmează partea interesantă. Păi ia să ne gândim la Ghiţă. Nu ţi se pare că totul a fost orchestrat? Cum dracu a putut să dispară ăsta din ţară când avea interdicţie, când orice pas pe care-l făcea era monitorizat dacă nu ar fi beneficiat de sprijinul prietenilor din ţară şi din afara graniţelor ţării?  Mai mult,  are înregistrările pregătite de parcă ne aflam la revoluţie când nimeni nu ştia nimic, dar au apărut pancarte, afişe, cu sloganuri ca şi cum acestea au fost pregătite cu mult timp înainte. Râde… Agenturile străine.  Ghiţă este un excroc excrocat căruia i s-a impus să procedeze în acest mod josnic. Pregătirea materialelor s-a făcut cu mult timp înainte. Şi acum întrebarea crucială:  De ce  tot acest circ mediatic?  Mă simt dator să dau tot eu răspunsul. Prietene, singurele instituţii care le-au mai pus frână acestor nenorociţi  care au distrus această ţară sunt încă Parchetul, DNA-ul şi Serviciile. Unde lovesc aceşti excroci al căror nume ne-ar lua prea mult timp ca să le trecem într-un pomelnic pe toate? Direct la vârful Serviciilor şi DNA-ului !

-Interesant ce spui, dar pe ce te bazezi când faci astfel de afirmaţii?

-Pe viaţă. Da, pe experienţa de viaţă. Gândeşte-te numai dacă planul lor se va materializa. Vor numi la vârful acestor instituţii nişte marionete care vor juca aşa cum trag sforile păpuşarii,  şi anume corupţii, care sunt foarte mulţi, foarte bine organizaţi  şi au oameni la absolut toate nivelurile. Imaginează-ţi cum ar putea să lupte italienii  împotriva  corupţiei mafiote dacă nu ar exista colaborare între instituţiile statului Italian.  Mafia ar fi cea care ar conduce, aşa cum cred că se doreşte  în România!  Numai că mafia de la noi este mai a dracu decât mafia din Italia. Cum să-l poţi condamna pe şeful serviciilor când prin natura meseriei lui trebuie să culeagă informaţii?  Cazul Ghiţă  intrase de mai mult timp în atenţia lor.  În toată lumea când  descoperi  un spion nu îl anihilezi.  Îl laşi să creadă că  nu este descoperit. Numai că tu, ca şi serviciu ştii totul despre el, îi oferi datele pe care tu vrei să i le dai.  Date în care  există o oarecare doză de credibilitate. Altfel spionul  este înlocuit şi durează  foarte mult timp până ce este descoperit noul spion. Ghiţă fusese descoperit. Din acest motiv l-a apropiat generalul,  ca şi cum chipurile era prieten cu cel pe care-l urmărea. Făcea acest lucru ca să-l poată ţine sub control, iar şefii lui Ghiţă să creadă că primesc informaţii de primă mână. Ei, cum ţi se pare?

-Sunt puţin depăşit de astfel de informaţii. Cred că o s-o iau razna. Pe de o parte informaţiile media, pe de altă parte ce spui tu… au făcut în capul meu un fel de talmeş balmeş, că sincer nu ştiu ce să mai cred.

-Şi asta nu e tot. Pe cine crezi tu că doresc să scape de puşcărie prin legea pe care vor s-o dea legat de graţiere şi de amnistie?  Vor cumva să-i scape pe amărâţii condamnaţi  mult prea mult pentru că au furat câteva kilograme de fier vechi pe care tot şmecheri doresc să şi-l protejeze ca să-l vândă ei cu sutele, miile de tone,  nu cu kilogramul.  Sau că sunt puşcăriile mult prea aglomerate. Frecţii la un picior de lemn. Pe ei vor să se salveze prietene, pe ei.  Dar ştii care este nenorocul lor?

-Habar nu am. Deja mă luase o durere de cap groaznică.

-Nenorocul  lor Mandule este că lumea s-a deşteptat. Dacă vor continua cu astfel de măgării, când va da colţul ierbii oamenii vor ieşi în stradă. Şi nu cu miile, vor ieşi cu sutele de mii. De abia acum o să putem vorbi cu adevărat de revoluţie şi nu de lovitură de stat. Oamenii s-au săturat de pomenile care li se dau şi de vorbele sforăitoare. Cineva a scris în 89  ceva de genul „Voi oameni buni  să fiţi atenţi – Voi care oasele le-aţi ros – Să nu cumva să deveniţi – Un simplu instrument de stors”.  Ce fac ăştia acum?  Dau câţiva lei la salarii şi la pensiile oricum mult prea mici comparative cu salariile europenilor, iar în câteva zile preţurile se dubleză.  Asta se numeşte pe româneşte  bătaie de joc. Oamenii s-au săturat de expresia „mai bine mai puţin decât de loc”.  Da, da oamenii doresc să fie respectaţi pentru ceea ce sunt, nu pentru ce cred şmecherii despre ei, adică faptul că sunt doar masă de manevră al un sistem electoral viciat. Ehei, sunt multe de spus dar  uite măi frate  ia te uită cum zboară timpul,  ne-am luat cu vorba şi am uitat că am o întâlnire urgentă ce nu suportă amânare.  Scuză-mă,  dar chiar trebuie să plec urgent. Data viitoare fac eu cinste.

Se ridică şi pleacă spre nicăieri aşa cum a apărut. Mi se uscase gura, iau o gură de bere şi-mi mai aprind o ţigară din pachetul înjumătăţit deja. Ciudat personaj. De masa mea se apropie un politician cunoscut al urbei noastre, de altfel un băiat bun, dar din păcate s-a prostit de când a intrat în politică. Prostit, prostit dar ce i s-a mai îngroşat contul.

-Vă  salut domnu Mandu. Permiteţi, ce mai faceţi?

Mi se pare cea mai tâmpită abordare, dar din păcate este foarte uzitată. Asta e. Intru-n joc  şi  îi răspund la fel de tembel.

-Mulţumesc bine.

Sincer, binele meu i-l doresc şi lui.

-Ce voia nebunul ăla de la  dumneavoastră ? Că numai prostii vorbeşte?

Zâmbeşte hâtru, atotştiutor şi continuă:

-V-a cerut ţigară şi ceva de băut, nu?

-Ba din contră, spun eu. El a fost cel care m-a cinstit şi a lăsat şi ţigările pe masă.

-Ciudat, el de regulă nu plăteşte. Nebunul dracu, numai prostii spune. Sunt convins că nu veţi publica nimic din inepţiile pe care vi le-a spus. V-a spus că a fost profesor universitar şi că l-au dat afară pentru viol?  Nenorocitul dracu, auzi şi dumneata, trimiţi copilul la şcoală ca să ţi-l nenorocească un dezaxat psihic!  Vă salut cu respect.

Se ridică şi pleacă. Dorea probabil să se asigure că nu am să scriu ce a spus omul. Nu am cum. Nu am cum să mă schimb. În curând  voi  începe să spun foarte multe lucruri din subteranele politicii noastre dunărene.  Mă ridic de la masă, îi fac un semn discret copilei să vină spre ieşire, îi plătesc consumaţia cu bacşiş, numai să nu-i spună politicianului x că eu sunt cel care a plătit consumaţia, iar dacă o întreabă să spună că consumaţia a fost achitată de domnul Geo.  Se făcuse târziu, trecuse de ora unu noaptea. Pornesc spre casă cu groază să nu rămân din nou înzăpezit, dar dacă o fi să fie sar gardul şi iau din nou lopata… Mergând cu maşina mă gândeam dacă interlocutorul meu din această seară este cu adevărat nebun, oare cum or arăta oamenii sănătoşi la cap …

Orice asemănare cu vreun personaj real este pur întâmplătoare. Materialul prezentat este un pamflet.

I.C.MANDU

        

 

 

 

 






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *