Fuziune PMP-UNPR. PNL, reactie acida

PNL (Partidul Național Liberal) reacționează la anunțul lui Traian Băsescu, potrivit căruia PMP și UNPR vor fuziona.

“Partidul Național Liberal consideră că fuziunea dintre PMP și UNPR nu reprezintă o surpriză. Fuziunea este doar oficializarea unui mariaj neformalizat care durează de ani de zile între Traian Băsescu și Gabriel Oprea, nu reflexia unui proiect politic serios. Relația dintre liderii PMP și UNPR este demult cel puțin o colaborare foarte bună, dacă nu o prietenie strânsă.

Gabriel Oprea este un personaj reevaluat în repetate rânduri de Traian Băsescu, de la ”Mafia lui Năstase” și ”lacheul lui Ponta” la ”general avansat de 4 stele”.

PNL consideră că așa-zisa fuziune este doar un gest disperat de supraviețuire al liderilor PMP și UNPR.

Prin această alianță se confirmă faptul că am trecut de la 2 partide mici la o fuziune al cărui potențial electoral se apropie de marja de eroare. PMP nu face altceva decât să se transforme în ”soluția imorală” a democrației românești”, transmite partidul printr-un comunicat de presă.

Sursa dcnews.ro






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *