EXCLUSIV! Ionut Misa, Ministerul Finantelor: Acciza la tigari creste cu 1% de la 1 iunie si cu 2% de la 1 ianuarie 2018

Țigările se scumpesc de la 1 iunie, asta după ce Ministerul Finanțelor va crește acciza la tutun cu 1%. De asemenea, oficialii instituției au negociat cu marii jucători din industria de tutun un calendar de majorare a accizei cu câte 2% pe an până în 2022.

Acciza totală la ţigarete creşte cu 1% de la 1 iunie 2016 şi cu câte 2% pe an până în 2022, începând cu anul viitor. Declaraţia a fost făcută pentru Capital de Ionuţ Mişa, secretar de stat din cadrul ministerului de Finanţe. La alte produse din tutun precum ţigările încălzite tutun fin destinat rulării de ţigarete, alte tutunuri de fumat, acciza creşte cu 2% de la 1 ianuarie 2018, urmând ca majorarea să se menţină până în 2022 inclusiv. Structura accizei, în schimb, rămâne la fel, iar acciza minimă rămâne 97% din acciza totală.

Modificările se vor face în Parlament prin amendarea OUG 3/2017, aflată acum la Comisia de Buget Finanţe a Camerei Deputaţilor, în faza de raport. De asemenea. modificările sunt cuprinse în Raportul de Convergenţă aprobat vineri de Guvern şi care va fi trimis Comisiei Europene.

nu au fost luaţi prin surprindere.

“Era de aşteptat o creştere a accizei totale, dat find faptul că nu a fost inflaţie în 2016 şi că, de la 1 apirlie, a scăzut componenta specifică. După publicarea în Monitorul Oficial, fiecare producător îşi va anuţa noile preţuri, urmând procedura legală”, a declarat, pentru Capital, Gilda Lazăr, direcotr de comunicare al JTI România

Sursa capital.ro






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *