Este oficial: ciocolata ne face mai destepti!

Cercetătorii australieni ne dau motive în plus să mâncăm ciocolată. Aceștia susțin, potrivit unui nou studiu, că acest desert consumat cel puțin o dată pe săptămână își pot îmbunătăți memoria și gândirea abstractă.

E bună pentru inimă, reduce riscul de infarct și chiar protejează pielea de razele solare. Și asta nu e tot! Un studiu publicat în jurnalul ”Appetite” adaugă încă o calitate a ciocolatei: ne face mai deștepți, precizând că mâncând ciocolată cel puțin o dată pe săptămână îți îmbunătățește memoria și gândirea abstractă.

„E semnificantă- atinge o serie de domenii cognitive”, a declarat psihologul Merrill Elias, unul dintre liderii studiului pentru Washington Post. Acesta a început să studieze abilitățile cognitive a peste 1.000 de persoane în staul new York la începutul anilor `70, studiind inițial relație dintre presiunea sângelui și performanța creierului, iar în urmă cu 15 ani a început să întrebe oamenii și ce mănâncă sau ce obiceiuri dietetice au.

Astfel, Georgina Crichton, un cercetător de nutriție de la Universitatea din Australia de Sud, a declarat că studiul prezintă o oportunitate unică de a examina efectele ciocolatei asupra creierului. Rezultatele au demonstrat că cei care au mâncat ciocolată cel puțin o dată pe săptămână aveau o funcționare superioară a creierului.

Potrivit cercetătoarei Crichton, acest lucru înseamnă că se pot concentra mai bine la sarcinile zilnice precum memorarea unui număr de telefon sau să facă două lucruri în același timp.

               



« (Previous News)



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *