DRAGOBETE 2018. Cele mai frumoase traditii. Daca faci acest lucru vei avea mereu noroc in dragoste

Dragobetele se sărbătorește în fiecare an pe data de 24 februarie, iar în 2018 va cădea într-o zi de sâmbătă, spre bucuria cuplurilor care aleg să sărbătorească iubirea în stil românește. Dragobetele este sărbătoarea iubirii la români sau, cu alte cuvinte, Ziua Îndrăgostiților autohtonă, și marchează, totodată, și începutul primăverii. În tradiția populară se spune că Dragobetele este întocmai fiul babei Dochia și este reprezentat ca un tânăr chipeș și extrem de iubăreț care seduce fetele, de acolo și celebra zicală: ”Dragobetele sărută fetele!”.

Este foarte important să știm când este Dragobetele în 2018 deoarece, pe lângă multe alte obiceiuri care se practică cu ocazia acestei sărbători, tradiția impune ca pe 24 februarie să sărutăm, sau cel puțin să atingem, o persoană de sex opus. Astfel, vom avea noroc în dragoste tot anul. Dacă nu vom urma datina de Dragobete 2018, credințele populare spun că vom fi tot anul singuri și nu ne vom întâlni jumătatea decât după Dragobetele următor.

De Dragobete, pe 24 februarie, se spune că tinerele necăsătorite trebuie să strângă „zapada zânelor”, adică rămășițele de zăpadă pe care le întâlnesc în cale și apoi să le topească. Apa obținută astfel, se credea în trecut, că este magică și ajută la farmecele de iubire, iar fetele trebuie să se spele cu aceasta pe față pentru a fi frumoase și cuceritoare.

Dragobetele, sărbătoare populară autohtonă, specifică îndeosebi zonei de sud a țării (Oltenia, Muntenia și parțial Dobrogea) are dată fixă de celebrare în fiecare localitate, dar variabilă de la o regiune la alta, fie la 24 sau 28 februarie, fie la 1 sau 25 martie. Tot în funcție de regiune, sărbătoarea este cunoscută și sub numele de ”Cap de primăvară”, ”Sântion de primăvară”, ”Ioan Dragobete”, ”Drăgostițele”, ”Logodna sau însoțitul paserilor”.

Data de 24 februarie nu a fost aleasă întâmplător. Este ziua care marchează începutul anului agricol, momentul în care întreaga natură renaște, păsările își caută cuiburi și, după unele credințe populare, ursul iese din bârlog. Odată cu natura, reînvia și iubirea, iar Dragobetele era ziua în care întreaga suflare sărbătorea înnoirea firii și se pregătea pentru venirea primăverii.

Cunoscut și sub numele de Dragomir, Dragobetele este considerat, în credința populară românească, fiul Babei Dochia. Năvalnic și nestatornic, Dragobetele este închipuit ca un flăcău voinic, chipeș și iubăreț, ce sălășluiește mai mult prin păduri. Preluat de la vechii daci, unde era perceput ca un zeu pețitor și ca un naș ce oficia în cer, la începutul primăverii, nunta tuturor animalelor, de-a lungul veacurilor, românii au transfigurat Dragobetele, acesta ajungând să fie considerat ”zânul dragostei”, zeitate ce îi ocrotește și le poartă noroc îndrăgostiților. A devenit protectorul iubirii celor care se întâlnesc în ziua de Dragobete, iubire care ține tot anul, precum cea a păsărilor ce ”se logodesc” în această zi. 

Dragobete este și un zeu al bunei dispoziții, de ziua lui organizându-se petreceri și prilejuind, astfel, înfiriparea unor noi iubiri, logodne și chiar căsnicii. Odinioară, de Dragobete, satele românești răsunau de veselia tinerilor și peste tot se putea auzi zicala: ”Dragobetele sărută fetele!”.

Tradiţii de DRAGOBETE. Dragobetele, ziua tradiţională dedicată dragostei la români, este asociată nu doar cu iubirea, ci și cu începutul primăverii, începutul unui an mai bun din punct de vedere sentimental. De DRAGOBETE există fel de fel de superstiții și tradiții, în care unele persoane încă mai cred cu tărie și în ziua de azi.

Odinioară, în această zi, tinerii se îmbrăcau în straie frumoase şi plecau la pădure să strângă cele dintâi flori ale primăverii. La ceasul prânzului, fetele porneau în fugă către sat, iar băieţii încercau să le prindă şi să le sărute. Acest obicei a dat naştere celebrei strigături sau ameninţări glumeţe „Dragobetele sărută fetele!”.

Dacă era foarte frig, ploua sau ningea, tinerii se strângeau într-o casă şi petreceau.

Se spune că, în această zi, atât băieţii cât şi fetele au datoria de a se veseli pentru a avea parte de iubire întreg anul. Dacă vor ca iubirea să rămână vie de-a lungul întregului an, tinerii care formează un cuplu trebuie să se sărute în această zi. Se spune că lacrimile care curg în această zi sunt aducătoare de necazuri şi supărări în lunile care vor urma.

Lucrările câmpului, ţesutul, cusutul, treburile grele ale gospodăriei nu sunt permise în această zi. În schimb, curăţenia este permisă, fiind considerată aducătoare de spor şi prospeţime.

În popor, se spune că de DRAGOBETE fetele strângeau zăpadă și o topeau, pentru a se spăla cu apa obținută pe cap și pe față. În acest fel, se mențineau frumoase tot anul și băieții le remarcau mai repede. În zonele rurale, fetele foloseau apa din zăpada de DRAGOBETE pentru a face diferite farmece prin care să-și atragă ursiții.

 Tradiţii de DRAGOBETE. De DRAGOBETE, tradiția spune că nimeni nu trebuie să fie trist sau să plângă, deoarece așa va fi tot anul și va atrage ghinioanele asupra lui. În schimb, trebuie să petreacă și să se veselască, pentru ca tot anul să îi meargă bine și să aibă parte de voie bună.

Potrivit tradiției, femeile trebuie să facă ordine și curățenie în casă, pentru a avea un an îmbelșugat și a fi iubite de soți. Așadar, înainte să pleci la distracție, șterge praful și aspiră, ca să vadă iubitul tău cât ești de harnică.

La țară, gospodarii se fereau să lucreze pământul sau să facă treabă prin curte, de teamă ca DRAGOBETELE să nu-i pedepsească pentru că munceau, în loc să petreacă.

Potrivit unei tradiții străvechi, de DRAGOBETE gospodinele trebuiau să semene busuioc în răsadnițe, apoi să aibă grijă de răsaduri până de Sfântul Gheorghe, când îl plantau afară, în grădină. Ulterior, busuiocul semănat de Dragobete era folosit în descântece, farmece și tratamente, deoarece se considera că avea puteri magice. În plus, fetele tinere îl foloseau în tot felul de ritualuri, pentru a-și visa ursitul.

O treime dintre români vor să ofere cadou o cină și un film, iar aproape un sfert se gândesc să dăruiască articole de parfumerie și cosmetică, potrivit unui studiu recent.

 






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *