Domnule Ponta, las-o mai usor cu cresterea economica , ca oricum nu o simte nimeni …

Domnul Gheorghe Ştefan copreşedintele PNL Giurgiu, în conferinţa de presă din 7 mai, a dorit să aducă la cunoştinţa opiniei publice giurgiuvene faptul că PNL-ul şi-a constituit organizaţii locale în majoritatea comunelor din judeţ, comuna Clejani rămânând singura comuna în care nu a fost încă constituită organizaţie PNL. De asemenea a vorbit despre  şedinţa ce a avusese loc înaintea conferinţei de presă, cu membrii PNL ai fostului PDL, scopul acesteia fiind de stabilire a reprezentanţilor ce urmează să participe la Consiliul Naţional al PNL ce va avea loc în data de 23 mai la Piteşti. Domnul Gheorghe Ştefan vorbind despre politica economică a guvernului Ponta  a spus “ În ultima perioadă de timp, premierul Ponta se laudă pe mai toate canalale media cu realizările extraordinare din ultimii trei ani, cu creşterile economice, cu colectarea mai bună a  banilor la bugetul de stat… Am să vă spun de unde are Ponta mai mulţi bani în visteria ţării,  mai mult decât în trecut. Pentru că nici până la această oră, după 6 luni de zile, guvernul nu a plătit TVA-aul producătorilor agricoli…de asemenea nu a fost plătită subvenţia la motorina utilizată în ultimul trimestru al anului trecut … Totodată Ponta demostrează că este un plagiator de marcă şi am să vă dau un exemplu în acest sens. În luna ianuarie, februarie când în programul de guvernare al PNL-ului noi am trecut ca prime două obiective reducerea TVA-ului la produsele agro-alimentare, în perioada în care domnul Ponta nu se gândea la acest lucru, vorbea de o reducere generală a TVA-ului. S-a dovedit că până la urmă programul nostru de guvernare era mai bine gândit şi ne-a copiat ideea, iar săptămâna trecută acelaşi premier Ponta a aprobat al doilea mare obiectiv al nostru şi anume intabularea şi numerotarea terenurilor agricole. … Aşadar domnu Ponta, las-o mai uşor cu creşterea economică, că oricum nu o simte nimeni” A conchis domnul Gheorghe Ştefan.

 

I.C.MANDU



(Next News) »



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *