Domnul Ponta trebuie sa-si dea demisia… a declarat doamna deputat Liliana Ciobanu

Chestiunea arzătoare la ordinea zilei se referă la demisia premierului Ponta, de ce, cum şi în ce fel, s-a vorbit mult prea mult ca să vă mai răpesc din timp cu motivul real sau de ce nu inventat. Trăim în ţara tuturor posibilităţilor în care nimic nu trebuie să ne mai mire. Am fost capabili să ne omorâm preşedintele, să băgăm la închisoare unul dintre cei mai prolifici premieri din istoria postdecembristă, darămite să anchetăm un premier în timpul mandatului. Vom intra în istorie ca ţara circ, ţara care s-a autodistrus. Şi acest lucru poate fi discutat, ne-am autodistrus prin incopentenţa celor care ne conduc de 25 de ani, sau există probabilitatea ca agenturile străine despre care vorbea Ceauşescu, chiar să existe. Până la plecarea domnului Băsescu de la Cotroceni, toată lumea îi punea în cârcă anchetarea anumitor oameni politici de către DNA la comanda dumnealui. Dacă era din propriul partid, se spunea că a deranjat prin luările de poziţie împotriva lui Băsescu. Dacă era din alt partid, se spunea că omul respectiv este nevinovat dar este anchetat din comanda directă dată de Băsescu. Acum, Băsescu nu mai are pârghiile necesare să facă acest lucru. Degeaba încearcă anumite trusturi mediatice să-l facă responsabil şi de ultimile acţiuni ale DNA-ului, pentru că însăşi domnia sa este anchetat. Un prieten îmi spunea că noi români avem orbul găinilor şi că în ultima perioadă dispunem de inteligenţa gâştelor sau cel mult a curcilor. Încerca să mă convingă că sunt anumite interese la nivel internaţional, care doresc ca noi să reuşim performanţa, dacă se poate spune aşa, să devenim o ţară subdezvoltată, lucru care de altfel, cu părere de rău o spun, am reuşit. Iar zdrăngănitul acesta de cătuşe este comandat direct din afara graniţelor ţării prin vocea serviciilor noastre speciale, care la rândul dumnealor asemenea telefonului fără fir transmit mai departe dispoziţiile către organele de anchetă. Mie personal îmi este foarte greu să cred într-o asemenea conspiraţie. Mai de grabă cred că este o scenarită, boală de care noi românii suferim din ce în ce mai mult în încercarea noastră disperată de a găsi răspunsul la întrebarea care ne macină pe toţi, ce se întâmplă cu România ultimilor zeci de ani. Departe de mine gândul de a-i exonera de vină pe cei care au furat . Dar, mi se pare imoral ce se întâmplă. Până nu de mult, PSD-ul cerea arestarea Elenei Udrea şi făcea referire la respectarea legalităţii într-un stat de drept şi neamestecul politicului în actul de justiţie. Acum, când se cere arestarea lui Dan Şova, acelaşi PSD vorbeşte de comenzi politice, de imixiunea politicului în actul de justiţie. Când a spus adevărul PSD-ul, habar nu am. Un lucru este cert din punctul meu de vedere, justiţia trebuie lăsată să-şi facă treaba în mod profesionist, iar condiţiile în care vinovăţia este dovedită cu probe şi nu cu suspiciuni, cel care a încălcat legea să se ducă la puşcărie. Să nu mai venim cu arestări şi acte de justiţie în faţa camerelor de luat vederi, ca după o scurtă perioadă de timp să-I eliberăm pe motiv că nu suportă detenţia sau cine stie ce alte fantasmagorii. Probabil din aceste considerente, prietenul meu crede că forţe “oculte” din afara graniţelor ţării sunt implicate şi că acestea doresc să decredibilizeze România în lume, acest fapt contribuind decisiv în transformarea ţării noastre într-o ţară din lumea a treia.

Pe fondul acestor frământări am cerut şi părerea doamnei deputat Liliana Ciobanu, actual preşedinte interimar al PSRO filiala Giurgiu,  vis-à-vis de cum ar trebui să procedeze premierul Ponta în actuala conjuctură, aceea de premier cercetat de DNA.  

     “Părerea mea este ca domnul Victor Ponta ar trebui să-şi țină promisiunea făcută în faţa poporului român şi să-şi dea demisia .

În urmă cu ceva timp dumnealui a spus că dacă DNA -ul va cere începerea urmăririi penale faţă de domnia sa, îsi va da demisia .Cu siguranță la numărul atât de mare de capete de acuzare, Ponta nu a fost chemat la DNA să-şi facă selfie. Nu cred că este normal să-şi expună colegii din Parlament la un continuu circ, aşa cum se întamplă în cazul Şova . Sunt convinsă că în interiorul PSD-ului există oamenii care s-au săturat de acest joc murdar al actualului executiv şi le este ruşine cu ceea ce se întamplă cu liderii lor . Românii s-au săturat să audă în continuare că Băsescu este vinovat de tot ceea ce se întâmplă unor lideri ai PSD -ului . Gata, Băsescu nu mai are imunitate ,justiția clar îsi va face datoria şi in cazul dumnealui . Sunt convinsă că românii si România merită mai mult” . 

 

Sunt întru totul de acord cu doamna deputat Liliana Ciobanu, românii şi România merită mai mult…

 

I.C.MANDU






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *