Domnul Badalau prin calicie si viclenie a vrut sa cuprinda tot vuietul marii si nemarginirea ei, precum scoica … A declarat Ionel Dinu

Joi, 18 ianuarie a avut loc conferința săptămânală a organizației PNL Giurgiu la care au participat Marin Anton, Costel Dumitru și Ionel Dinu. După atacurile virulente apărute în presa locală legate de consilierii județeni ai PNL care au votat împotriva proiectului de hotărâre ce viza modernizarea spitalului giurgiuvean, Marin Anton a dorit să vină cu o serie de precizări prin care să justifice comportamentul consilierilor județeni, pe care eu personal sincer nu l-am înțeles nici atunci,  cum de altfel nici acum. Iată ce a spus legat de acest subiect Marin Anton:

 Domnul Mina se consideră Dumnezeu pe pământ …

„Despre poziția consilierilor județeni ieri la ședință vis-a-vis de spital, motivația dumnealor a fost legată de lipsa de respect și aroganța de care dă dovadă domnul președinte Mina în tratarea consilierilor noștri și nu numai. Mă refer la toți consilierii județeni care sunt prezenți în timpul ședinței de consiliu unde se discută lucruri foarte importante și unde nu se prezintă nici un material. … Domnul Mina se consideră Dumnezeu pe pământ. Dar între el și foștii președinți ai consiliului județean este o mare deosebire, imensă deosebire. Foștii președinți ai consiliului județean Mustățea și Beianu, venea bine pregătiți fiind  o mare diferență de abordare și de stil, dar mai ales de cunoștințe și modul de pregătire a ședințelor de consiliu.

Dacă-l întrebi pe domnul Mina altceva în afară să dea cuvântul oamenilor din subordine cred că nu știe nimic despre subiectele supuse spre aprobarea consilierilor județeni. Ca și concluzie,  votul a fost împotriva modului de lucru și cum înțelege Marian Mina să conducă ședințele de consiliu județean. Dacă acest mod de lucru abuziv venit din partea președintelui consiliului județean rezultat din neinformarea din tip a consilierilor județeni cu privire la proiectele de hotărâre supuse spre analiză, dezbatere și aprobare din cadrul ședințelor consiliului județean votul consilierilor PNL va fi în continuare împotriva acestui mod de lucru. Nu se poate vota un proiect de hotărâre despre care nu ști nimic.

Despre spitalul județean Giurgiu s-a vorbit și se vorbește extraordinar de mult. Dacă toate promisiunile făcute în ultima perioadă de timp s-ar fi realizat,  cred că bucureștenii veneau să se trateze la Giurgiu. … ”

Ionel Dinu îl atacă direct, frontal, la baionetă pe Niculae Bădălău vorbind despre viclenia de care acesta a dat dovadă  fiind, din spusele lui Ionel Dinu,  de fapt unul dintre  motivele care l-au dus pe Bădălău spre marginea periferică a partidului.

 După părerea mea ar fi un lucru normal și firesc să scăpăm și noi de acești imbecili …

„Voi încerca să mă refer strict la acțiunile făcute de către domnul Bădălău în ultima perioadă. Am să încep cu scrisoarea concepută în laboratoarele de  la Cluj, transmisă mai departe pentru corectură domnului Adrian Năstase și după cum știți asumată de Bădălău. Un lucru este clar: Nu Bădălău a scris scrisoare. Ceea ce nu știu este dacă a reușit să o citească pe toată …

În PSD  lucrurile stau cam așa : Domnul Bădălău prin calicie și prin viclenie a vrut să cuprindă tot vuietul mării și nemărginirea ei,  precum scoica. Dar nu a reușit pentru că diferența între el și Dragnea este dată de faptul că Bădălău este un viclean inocent, ca să nu mai spun altceva, pe când Dragnea este un viclean deștept. Bădălău nu a avut cunoștință de puterile ascunse ale lui Dragnea, acesta este și motivul pentru care acum Bădălău s-a trezit pe margine, s-a trezit scos din joc …

Acum văd că bate din pinteni să-și salveze contractele pe care le are la ministerul transporturilor și alte instituții ale statului…

Pe surse am aflat că deja la București se discută despre debarcarea lui Bădălău din poziția de președinte executiv,  precum și despre debarcarea domnului Mina din funcția de președinte interimar, precum și din cea de președinte de consiliu județean. După părerea mea ar fi un lucru normal și firesc să mai scăpăm și noi de acești imbecili. Și aici nu mă refer la PNL sau la Ionel Dinu, mă refer la lumea din Giurgiu care s-a săturat de șmecheriile și șulfăniile celor doi …. ”

Fără comentarii.

I.C.MANDU






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *