Directorul ANM face un AVERTISMENT SUMBRU. Romania ar putea fi lovita de noi furtuni devastatoare

Directorul executiv al Administrației Naționale de Meteorologie, Florinela Georgescu, a prezentat în emisiunea „Sinteza zilei”, de la Antena 3, cum va fi vremea în următoare perioadă. Aceasta a precizat că în următoarea perioadă „Vor fi zone din țară în care va ploua destul de mult”.

„Modelul numeric arată ce va urma de aici încolo, vedem că vor mai fi zone cu precipitații. În zonele de munte vor fi mai mlte precipitații. Faptul că pe partea de sud și de est temperaturile sunt încă foarte ridicate, ieri au fost 38 de grade la Zimnicea, înainte să înceapă furtuna au fost 31 de grade, după furtună au fost 16 grade. Sperăm contrastul să fie mai puțin evident, nu este exclus să mai avem manifestari. Aceste precpitații vor depăși zona intracarpatică și se vor extinde.

La București, miercuri, se va schimba vremea. Joi, va ploua peste tot în țară, iar vineri vor aveam temperaturi de toamnă. Vom fi atenți la manifestările de instabilitate, la cantitățile care urmează a se acumula. Vor fi zone din țară în care va ploua destul de mult. Din noaptea de miercuri spre joi vin ploile. În momentul în care se dezvolta astfel de super celule, un nor care ajunge la 10 mii de metri, încep să supraveghez cu radarul ca să anunț care va fi zona afectată de fenomenele extreme”, a declarat Florinela Georgescu.

Mai mult, directorul executiv al ANM spune și de unde pot afla cetățenii mai multe informații despre starea vremii. „Avem site-ul meteoromania.ro unde sunt avertizările meteo, avem aplicația de avertizări meteo”.

               






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *