Dezvaluiri din dosarul Apple

Bomba din afacerea Apple face ca dosarul Microsoft să pară o simplă petardă. Contractul Microsoft a dat posibilitatea deturnării unui discount de 47% acordat de Microsoft Guvernului României. În cazul Apple, procentul în discuție este de 99,995!

Prejudiciul se ridică la 13 miliarde de euro, plus dobânzi, adică este de cel puțin 13 ori mai mare decât întregul contract Microsoft. Contract în urma căruia statul român a rămas cu ceva: licențe operaționale pentru toate calculatoarele administrației publice și școlilor din țară. În urma afacerii Apple, cetățeanul european nu s-a ales cu nimic. Scuze, s-a ales cu 0,005%.

Comisia Europeană spune că majoritatea profiturilor generate de Apple în Europa erau alocate unor “head offices” din Irlanda care existau doar pe hârtie și care nu plăteau taxe nicăieri. Apple contestă decizia CE, acțiunile sale fiind perfect legitime: companiile sunt datoare acționarilor să caute cel mai favorabil sistem de taxare.

Problema este Irlanda. Comisia a cerut guvernului irlandez să recupereze banii de la Apple, dar Irlanda refuză, practic, cele 13 miliarde, pregătindu-se să facă recurs. Adică, păgubitul este pe față de partea păgubitorului.

De ce? Singura explicație ar fi că Irlanda câștigă mai mult țepuind Comunitatea Europeană: are acces la piața unică, fără taxe vamale, umflă și banii europeni, dar acționează ca un paradis fiscal pentru firmele non-euro care fac profit pe continent.

Acesta ar fi un jaf practicat nu de Florică, Pescariu sau Cocoș, la nivel de milioane, ci de o țară, la nivel de miliarde.

Cine ar fi complicii de la noi? Nu, n-aș arăta cu degetul analiștii care lăudau marea performanță a Irlandei: creștere economică de două cifre, guvernanță beton, strategii etc. Aceștia sunt fie idioți utili unei cauze străine, fie propagandiști care au dat Irlanda  ca exemplu ca să-și poată ataca dușmanii politici din România.

Mai degrabă i-aș pune pe același plan cu Florică și Sandu pe ambasadorii care ne dădeau lecții în timp ce puneau pile, la ANAF, unor companii din țările lor de origine. Sau pe liderii Marilor Puteri europene, care n-au văzut luminile paradisului din Dublin până nu a claxonat scandalul Volkswagen, din Washington.

Sursa dcnews.ro






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *