Deputatul PSD de Giurgiu Alexandru Andrei in vizita de lucru in Israel

Într-o recentă postare pe facebook  deputatul giurgiuvean Alexandru Andrei vorbeşte despre scopul deplasării sale alături de colegii  din Comisia de Apărare, Ordine Publică şi Siguranţă Naţională în Israel :

“Alături de colegi din Comisia pentru Apărare, Ordine Publică și Siguranță Națională, am participat, în această săptămână, la o vizită de lucru în Israel, ocazie cu care am avut mai multe întâlniri cu omologi din Parlamentul Israelian, dar și cu alți demnitari ai țării-gazdă. O primă astfel de întâlnire a fost cea cu președintele Grupului de prietenie Israel-România, Avraham Neguise, președintele Comisiei pentru Imigrație, Absorbție și Afaceri ale Diasporei, Yoseph Yonah, Akram Hason – membru al Comisiei pentru Justiție Distribuție și Egalitate Socială și Nava Boker – președinte al Subcomisiei pentru situații de urgență. Discuțiile purtate s-au axat pe întărirea relațiilor româno-israeliene, în condițiile în care 2018 este un an important pentru ambele state: România își serbează Centenarul, iar Israelul – 70 de ani de la crearea statului. Cele două delegații au apreciat unanim trendul ascendent al dialogului inter-parlamentar, declarându-se interesate de aplicarea instrumentului de cooperare Parliament to Parliament.”






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *