Deputatul de Giurgiu Alexandru Andrei subliniaza rolul si importanta dotarii fortelor armate si a celor de ordine publica cu echipamente performante

Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor a organizat joi 15 martie, la Palatul Parlamentului, o conferinţă internaţională, în care invitaţii – reprezentanţi ai unor companii de prestigiu – au prezentat soluţii şi echipamente moderne folosite în prevenirea şi intervenţia în situaţii de criză.

Evenimentul – intitulat „Romania Save and Rescue” – s-a desfăşurat sub înaltul patronaj al preşedintelui Camerei Deputaţilor şi a reunit ambasadori ai statelor cu care România are relaţii tradiţionale, reprezentanţi ai ministerelor şi şefi de instituţii din sectorul de securitate, dar şi un număr important de reprezentanţi ai autorităţilor administraţiei publice locale şi centrale.

 În cadrul acţiunii a fost subliniată importanţa dotării forţelor armate şi a celor de ordine publică cu echipamente performante, la standardele partenerilor militari ai României, iar firmele specializate în acest domeniu au prezentat astfel de echipamente, reprezentanţii acestora subliniind disponibilitatea de a-şi intensifica prezenţa pe piaţa românească de profil.

De altfel,  împreună cu preşedintele Comisiei, deputatul Dorel Căprar, am purtat o serie de discuţii cu reprezentanţii acestor firme, care şi-au exprimat disponibilitatea de a investi în deschiderea unor linii de producţie în ţara noastră. Revenind la conferinţa de joi, concluzia unanimă a participanţilor este că a fost o întâlnire utilă şi fructuoasă, în care toţi participanţii s-au arătat interesaţi de subiectul echipamentelor de intervenţii în situaţii de criză.






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *