DE   CITIT   ÎN   WEEK-END

Nebunie, sau de vorbă cu sine

Nebunie, sau de vorbă cu sine

Dedublarea personalităţii sau oameni cu dublă personalitate. De câte ori citeam sau auzeam aceşti termeni, mă duceam cu gândul la oameni nebuni. Nu puteam să cred că oamenii normali, aşa cum încă mă mai consider, se pot lupta cu sine aşa cum s-a întâmplat cu mine de curând. Tocmai ce-l arestase pe Dan Voiculescu … în interiorul capului meu s-a auzit o voce – Bine că l-au arestat ! A furat, iar dacă justiţia a demonstrat  că a furat, locul lui este la puşcărie!  Brusc, tot în interiorul capului meu se aude o a doua voce pusă pe harţă care o întreabă pe prima voce – Ei şi ce mare scofală? Ţie măi nea Caisă, îţi va fi mai bine?! Sau celor care asemenea ţie trăiesc de azi pe mâine, vouă vă va fi mai bine? Parcă ai avea ochelari de cal.  Spune cealaltă voce care sălăşluieşte cu mine în aceeaşi cutie craniană. Tu nu realizezi că dacă te-ar fi durut  prostia exista o şansă minimă cei drept, la nivelul tău de circomvoluţiuni,  să înţelegi  şi tu un fapt cunoscut de majoritatea emisferelor cerebrale,  în cei 25 de ani scurşi de la aşa zisa revoluţie,  majoritatea magnaţilor zilelor de azi sunt băieţi cu ochi albaştri, care au făcut parte din aparatul de represiune din timpul comunismului numit Se-cu-ri-ta-te. Prostule. Îmi spune cealaltă voce. Hai să încerc să te ajut, jumătate de creier bolnavă incapabilă să desluseşti adevărul. Ia spune tu cine sunt Traian Băsescu, Dan Voiculescu, Ioan Nicolae, Viorel Cataramă, Teodor Stolojan, Dinu Patricu Dumenezeu să-l  ierte, că vorba ceea , despre morţi numai de bine… şi cred că mi-ar lua câteva ore numai să-i  numesc pe toţi aşa  că mă rezum numai la ăştia. Cealaltă voce din capul meu încearcă să îngâne ceva ,numai că cealaltă voce intervine autoritară şi spune – Taci, mai bine taci, că cine ştie ce inepţie vei mai debita ceva de genul că… sunt oameni potenţi financiar, oameni politici reprezentativi. Mă mir cum de am putut convieţui cu tine în aceeaşi cutie craniană atâta amar de timp pentru că emani o cantitate de prostie incomensurabilă. Măi jumătate de creier de dimesiunea unei jumătăţi de alună, toţi aceşti oameni direct sau indirect au făcut parte din fosta securitate. Ei au avut după revoluţie un întreg sistem la picioare. Te-ai întrebat măcar de ce nu au fost de acord cu reforma monetară propusă de Anghel Rugină, un economist de renume mondial, care propunea atunci ca toţi românii care aveau depuse economii la CEC, indiferent de valoare depunerilor să rămână cu un capital de numai 5.000 de lei şi să declare toate valorile pe care le deţin? Simplu, măi Găgăuţă! Dacă cei care conduceau atunci, nimeni alţii decât potentaţii comunismului şi alţi şmecheraşi puşi pe căpătuială, nu se puteau îmbogăţi peste noapte deoarece, nu avea cum să justifice provenienţa banilor. Băieţii cu ochi albaştri, evazioniştii din comerţul socialist şi bişniţarii ar fi pierdut sume de bani colosale. Dar… e mult prea mult pentru puterea ta de a înţelege. Cel puţin ai avut curiozitatea să-i  analizezi atât cât poţi pe băieţii din Guvern, din Parlament? Sigur nu ai avut această minimă curiozitate, pentrucă ai fi văzut sute de Băseşti, Voiculeşti, Cataramă, Stolojani, Ghiţani, Udriste şi lista poate continua. Sunt printre ei şi câţiva idealişti dar nu au nici o putere,  majoritatea acelor bandiţi reuşesc să-şi impună totdeauna puntul de vedere. Tu chiar poţi să crezi minte de curcă ploată, că ăştia au cheltuit sute de mii de euro, ca să ajungă parlamentari, doar pentru că le pasă de tine sau de majoritatea celor asemenea ţie care de-abia trăiţi de azi pe mâine şi care sunteţi peste 80% din populaţia ţării? Pentru că le pasă de voi? Fals, nimic mai fals,  nici cel puţin în cot la 100 de metri nu-i doare de voi. Uită-te şi tu la Boureanu … Când mama dracu a avut ăsta timp să muncească ca să-şi cumpere iaht şi proprietăţi prin America? Uită-te la Elena Udrea , aloooooo!, nu la felul cum arată, ci la conturile ei. Cât crezi că a putut câştiga ta-su ca simplu şofer de autobuz?Salariul plus ciubucul dat de călătorii cărora nu le dădea bilet de abia le ajungea să trăiască ei d-apăi să strângă atâţia bani să-i dea Elenei să-şi poată cumpăra o genată mai scumpă de cât ai dat tu pe maşină. Nea Cocoş să trăiască, pentru că l-a dus mintea şi a folosit-o pe Elena ca liant între el şi nea Băse, cum spune presa vremii. Punea mâna şi mai citeşte şi tu presa ! Mâna dreaptă îi dă o pleaşcă de palmă pe stânga capului meu să mai tacă, dar degeaba ! Mai tare dă cu fleanca. De ce dai mă oligofrenule? Te supără adevărul? Uită-te la tine, ai trăit timp de 55 de ani de pomană, nu ai ştiut decât să munceşti ca prostul şi te-ai ales numai cu datorii din cauza cărora rişti să rămâi şi fără casă. Cinstea şi corectitudine măti de tembel! Din cauza ta o să am şi eu de suferit. Spune tu, măi emisferă cenuşie, ai văzut tu vre-un baron local care să nu aibă sute de hectare de pământ sau căteva vile, acolo? Ai văzut tu vre-un ministru , secretar de stat, parlamentar sau director de deconcentrate care să nu aibă conturi grase la bancă de cele mai multe ori ascunse în afara ţării sau să nu aibă măcar o casuţă la Miami? Vezi că taci! Taci! Aşa cum ai făcut o viaţă întreagă. Nici cel puţin nu ştii că există două categorii de hoţi printre  guvernanţi, în minunea asta de ţară. Unii care au furat, dar au mai scăpat ceva printre degete şi pentru ceilalţi şi cei care au furat, dar nu au lăsat nimic să le scape … sau că diferenţa dintre cei care sunt la putere şi opoziţie constă doar în 20 de procente, adică cei care sunt la putere au 60% contracte cu statul iar cei din opoziţie numai 40% fac contracte cu statul. Politicieni ter-mi-te, toacă tot! Dar toate aceste furturi, nu ar fi fost posibile fără concursul dat de cei care ar trebui să stopeze furturile… Măi , stai puţin ce te-ai înroşit aşa?Vezi să nui-ţi plenească vreun vas de sânge… Că te duci tu, nu ar fi mare pagubă, dar sunt legat de tine şi mă duc şi eu. Uite, un singur lucru îţi mai spun şi pe urmă tac, nu am să te mai supăr. Când oamenii bogaţi, politicienii în general, vor înţelege că într-o ţară săracă nu pot exista oameni bogaţi, aşa cum suntem noi care nu putem trăi, o jumătate de creier fără cealaltă jumătate, atunci şi numai atunci poţi spera că lucrurile se vor îndrepta cât de cât în ţara pe care tu o iubeşti ca un tăntă…nu, numai spun nimic că prea te-ai înroşit. Cealaltă jumătate a creierului meu a tăcut, dar mă întreb oare care din cele două emisfere mă reprezintă? Habar nu am şi nici cel puţin nu ştiu care din ele are dreptate. Întortocheate sunt căile politichiei noastre, dar şi mai întortocheate sunt cele care ar trebui să ne dea măcar un minim de speranţă că lucrurile se mai pot schimba în bine şi că Ceauşescu nu a fost omorât de pomană…  

 

I.C.MANDU 



« COMUNICAT DE PRESĂ PLR (Previous News)
(Next News) TABLETA DE CULTURĂ »



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *