Cultura

BIBLIOTECA JUDETEANA DEVENITA SI PINACOTECA

DSCF2081Astăzi, am trăit preţ de  câteva minute un moment de bucurie creat de un om, care trăieşte prin ceea ce iubeşte şi munceşte. Acest OM a demonstrat că dacă pui dragoste şi suflet în activitatea căreia îi eşti dedicat, nu ai cum să nu realizezi ceea ce ţi-ai propus. Îi mulţumesc pentru acest exemplu. Mi-aş fi dorit să fie cât mai mulţi  oameni care să urmeze exemplul profesorului Dan Mucenic, care reuşeşte performanţa să îmbine în mod armonios utilul cu plăcutul. Felicitări domnule profesor.

Biblioteca judeţeană I.A. BASARABESCU,  începând de azi, joi 11 iunie, este posesoarea unei galerii de artă, graţie directorului Dan Mucenic, în care sunt găzduite lucrările unor pictori consacraţi, cunoscuţi şi recunoscuţi pe plan naţional şi internaţional. Tot în cadrul acestei galerii sunt prezentate şi lucrările care au stat la baza coperţilor volumelor apărute în colecţia “Biblioteca Giurgiuveană”. Vă propunem stimaţi cititori să vizitaţi această galerie, unde culorile tablourilor şi mirosul cărţilor din rafturi vă vor ajuta atunci când veţi da iarăşi piept cu răul care vă-nconjoară, să treceţi pe lângă el ca şi cum n-ar fi.

 

I.C.MANDU  

 

 


MURIM…CA MAINE

5

E-asa de trist să cugeti ca-ntr-o zi,
poate chiar maine, pomii de pe-alee
acolo unde-i vezi or să mai stee
voiosi, în vreme ce vom putrezi.

Atâta soare, Doamne, -atâta soare
o să mai fie-n lume dupa noi;
cortegii de-anotimpuri si de ploi, 
cu par din care siruie racoare…

Si iarba asta o să mai rasara, 
iar luna tot asa o să se plece, 
mirata, peste apa care trece-
noi singuri n-o să fim a doua oara.

Si-mi pare-asa ciudat ca se mai poate
gasi atata vreme pentru ura, 
când viata e de-abia o picatura
intre minutu-acesta care bate

si celalalt – si-mi pare nenteles
si trist ca nu privim la cer mai des, 
ca nu culegem flori si nu zambim, 
noi, care-asa de repede murim.

 

Magda Isanos


UN PRIETEN GRABIT M-A LASAT SA-I PLATESC BEREA…

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

După ce am dat un tur pe stăzile Horia, Cloşca, Crişan şi Griviţei, străzi ce urmează încă de săptămâna viitoare să intre în procesul de reabilitare şi să fie asfaltate, uite cum, ca să astupe gura răuvoitorilor care se apucase să umple târgul că asfaltările se vor face în perioada alegerilor, domnul primar, respectând principiul contrariilor, nu-i ca voi şi e ca mine , va asfalta străzile nu pentru că ar avea nevoie de voturile oamenilor şi face acest lucru gândindu-se numai la confortul citadin al giurgiuvenilor. Mulţumit că primarul nostru îşi face treaba pentru care a fost ales, sincer vă spun că este un lucru normal, ar fi fost ceva extraordinar, dacă consilierii nu ar fi fost de acord în timpul şedinţelor de consiliu cu alocarea sumelor necesare pentru asfaltare şi domnul primar ar fi făcut acest lucru din surse proprii. Dar, totuşi mulţumit ca şi giurgiuvean că străzile vor fi în sfârşit asfaltate şi locuitorii din zonă nu-şi vor mai rupe maşinile, m-am aşezat la o masă, pe o terasă bucurându-mă de răcoarea pe care o adusese ploaia torenţială ce căzuse cu câteva ore în urmă. Mi-am comandat o cafea, mi-am aprins o ţigară şi am tras un fum sănătos, gândindu-mă că uite dacă se vrea, se poate. Când, o mână grea bărbătească a fost pusă pe umărul meu trezindu-mă din contemplarea căreia îi căzusem pradă. Un vechi prieten şi drag sufletului meu, pe care nu-l mai văzusem de la alegerile prezidenţiale, se aşează pe scaunul din faţa mea şi mă întreabă.

  • Ce bei ?
  • Cafea
  • Lasă mă prostiile, te-am întrebat ce bei. Adică o bericică sau ce vrei tu.
  • Nu pot să beau pentru că sunt cu maşina.
  • Treaba ta, eu am să beau una, două, văd eu. Până ce vei reuşi să mă enervezi ca de fiecare dată, cu iubirea ta nătângă pentru oameni.

Îi promit că am să mă străduiesc să nu-l enervez. Şi mă mănâncă undeva şi îi spun că mă simt fericit pentru că de săptămâna viitoare încep asfaltările pe străzile  unde amândoi ne-am petrecut copilăria. Mă priveşte uimit şi spune.

– Zău !!! Păi asta chiar este un lucru bun. Şi cine face asfaltările?

– Firma Gecor de la Călugăreni. O firmă foarte serioasă, care execută lucrări de foarte bună calitate.

– Aşa o fi, cum spui tu. Numai că acum se plătesc serviciile.

– Ce servicii ?

– Hai, nu mai face pe prostul. Parcă n-ai şti că George de la Gecor este PSD-ist.

– Habar n-am.

– Gata, ai început să mă enervezi. Ai uitat de cearta pe care a avut-o Ionel Dinu cu George chiar în faţa sediului PSD la alegerile prezidenţiale, când mai, mai, era să iasă cu scântei. Când Ionel îi striga uooo PSD-istule. Mai am şi acum fotografiile cu Georgică când stătea în birou la domnul senator Bădălău după altercaţia cu Ionel Dinu. Eu te ştiu pe tine cu o memorie extraordinară, erai capabil să reda-i pasaje întregi dintr-o carte, după o singură lectură.

– Mă rog şi ce are una cu cealaltă. Una-i una, alta-i alta. Ce are s… cu prefectura. Poate omul să simpatizeze cu PSD-ul, dar trebuie să recunoşti şi tu că este o firmă mare care-şi respectă angajamentele luate şi execută lucrări de foarte bună calitate. Mai mult decât atât, lucrarea a fost scoasă la licitaţie şi s-au înscris 5 firme, una dintre ele fiind tocmai din Târgul Mureş , dacă nu cumva mă înşel.

– Aproape că nu te recunosc, îmi spune prietenul meu, ori te-ai îndobitocit ! ori pur şi simplu ai înnebunit. Deja m-ai enervat. Fii atent, măi looser. Hai să-ţi spun cum se face acolo  unde locuiesc eu acum. Fii atent.  Firma care sponsorizează un partid trebuie să-şi recupereze banii, doar nu aruncă cu banii pe fereastră ca proştii. Singurul mod de recuperare a banilor înmiit şi ca să poată face şi parandărăt, că doar nu este prost edilul, să nu se lingă şi el pe degete, sunt lucrările de acest gen. Mi-ai spus că lucrarea a fost scoasă la licitaţie. Praf  în ochii proştilor. Se inscriu la licitaţie firme care au déjà antamată treaba şi câştigă cine trebuie. Mai pe înţelesul tău, ori sunt firme făcute în cadrul familiei, ori sunt firme făcute pe numele angajaţilor aceluia-şi patron, ori sunt prieteni şi se ajută între ei.  Adică eu cu încă un prieten, doi, trei sau câţi sunt nevoie, ne prezentăm la licitaţie, tu plăteşti şi cumperi caietele de sarcini, pentru că oricum îţi recuperezi banii, deoarece celor care nu câştigă li se returnează banii.  Facem oferte mai mari decât tine şi gata, tu ai câştigat licitaţia, având oferta cea mai mică. Iar tu, ai obligaţia când se licitează în zona mea de influenţă, să participi şi tu cu o ofertă mai mare decât mine. Acum ai înţeles măi tălâmbă cum se câştigă licitaţiile şi cum se umple lumea bună de milioane de euro. Doar nu credea-i că vine unul tocmai de la mama dracu să asfalteze la tine în oraş două sau trei străduţe amărâte. Gata, ai reuşit să mă scoţi din sărite. Pa, ura şi la gară.

Prietenul meu pleacă la fel de repede precum a apărut. Aşa a fost şi este de când îl cunosc, dar nu am ce să fac, îmi este tare drag tocmai pentru faptul că este un nonconformist şi spune totdeauna ce crede, fără să se formalizeze. Numai că, plecarea lui precipitată a făcut să cheltuiesc un ban în plus, ca să-i plătesc berea pe care a uitat să şi-o achite. Poate aşa o fi acolo la el dar… la noi nu cred….

 

I.C.MANDU


DE VORBA CU MINE

fa1d3efe85622ac44e52785e2447855b1310452276

Sunt oameni pe pământ

Dar, nu sunt toţi la fel.

Şi câteodată mă întreb,

De care sunt ?

Sunt bun, sau rău?

Şi-atunci, îmi spun.

Sunt un om bun.

Atâtea flori am ocolit

Picioarele mele,

Nicicând nu le-a strivit.

D-atunci începe iarba,

Începe ca să plângă,

Să strige ca nebună.

Dar nouă, tu haine

Şti cât rău ne-ai făcut,

Şi câţi copii ce-abia gustase roua

Vai, tu ne-ai omorât.

Şi-n timp ce noi plângeam

Tu,omule râdeai.

Ah! Ce mi-aş dori odată

Să fiu în locul tău.

Iar tu, să fi aici.

Aici, în locul meu.

Aşa mi-au zis, da ierbile,

Dar…, ce vor spune florile

La judecata de apoi.

 

I.C.MANDU


Chris Simion  şi cele 40 de zile

 

111Aflată într-un turneu de promovare a romanului nuvelă intitulat “40 de zile”, Chris Simion a poposit şi pe plaiurile dunărene, la biblioteca judeţeană I.A. Basarabescu din Giurgiu. Aici scriitoarea – regizoare s-a întâlnit cu tinerii iubitori de carte. Nelipsit de la astfel de evenimente doctorul Cosmin Georgescu a ţinut un spici în stilul inconfundabil, caracteristic, în care abundă figurile de stil şi metafora, legându-le  între ele, reuşind astfel să creeze o axa între real şi ireal , între iad şi rai, ca mai apoi să se reîntorcă la Turnul  Babel ca să poată face o joncţiune cu Şeherezada celor 1001 de nopţi, unde toţi cei care doresc să-şi depăşească condiţia umană tind să ajungă cât mai aproape de Creator, fie folosind cutii de carton sau cărămizi, dar, până acum nimeni nu a reuşit acest lucru   chiar agăţându-se de firul subţire ce ţinea atârnată floarea soarelui de bâierele cerului.  Chris în aparenţă pare o femeie fragilă, delicată, părând chiar o floare a soarelui ce permanent stă cu ochii îndreptaţi  spre soare,ca o dată ce soarele apune să-şi plece cu smerenie privirea spre pământ. Numai că, cu toate că pare o făptură care trăieşte undeva între limita  a două lumi paralele, al cărei zbucim interior o face să nu se poată hotărâ în care dintre cele două lumi să trăiască , este numai o falsă părere . Chris poate zbura cu graţia unei păsări măestre între cele două lumi paralele, reuşind  în cele 40 de file albe din cartea sa să scrie cu litere invizibile adevăruri ce pot zgudui tot ce am crezut despre noi până acum. Citiţi cu ochii minţii cele 40 de file albe şi poate veţi reuşi să descoperiţi adevărul absolut care… nu neapărat vă va crea o stare de bucurie. S-ar putea tristeţea să vă cuprindă şi să vă pară rău că sunteţi deţinătorii adevărului absolut. Despre carte sa, Chris Simion a spus…

Au fost odată ca niciodată un Zmeu Albastru şi o Floarea Soarelui. Într o zi, Zmeul i a dat Florii un băţ şi o aţă, ca un fel de undiţă, şi i a spus: „Ai încredere că, atâta timp cât stau lângă tine, băţul e prins de cer şi nu se poate desprinde”. Floarea Soarelui s a agăţat de funia băţului, a urcat pe inimă, a închis ochii şi a început să se legene. Fiecare bătaie a inimii ţinea locul unei cărămizi. Aşa îşi construiau lumea. După câteva veacuri, Floarea Soarelui a atins din greşeală Cerul. S a speriat atât de tare de fericire, încât a deschis ochii. Era singură. Zmeul Albastru nu mai era. A fost exact cât să cadă din Cer, să se izbească de pământ şi într o secundă să se facă ţăndări. Când Zmeul s-a întors, a fost prea târziu. Fiecare mângâiere pe care i o broda pe suflet năştea o lacrimă. Şi fiecare lacrimă făcea să crească-n locul ei … un cactus. Povestea oamenilor cactuşi este povestea celor care au îndemânarea să (se) mintă. …

 

I.C. MANDU

 


Biblioteca judeţeană “I.A.Basarabescu” lansează o serie de manifestări culturale sub genericul “Primăvara Literară”

 

DSCF0701Domnul profesor Dan Mucenic, directorul bibliotecii judeţene “I.A.Basarabescu” a ţinut o conferinţă de presă în data de 24 martie prin care a dorit să aducă la cunoştinţa iubitorilor de carte şi frumos manifestările culturale ce vor avea loc în curând la sediul bibliotecii judeţene. Despre acest şirag de nestemate literare domnul profesor a spus: Doresc să ofer prin intermediul dumneavoastră câteva veşti îmbucurătoare iubitorilor de literatură şi carte din Giurgiu.

 

 

DSCF0694 DSCF0697 Inaugurăm o serie de manifestări sub genericul “Primăvara Literară” care demarează chiar astăzi prin apariţia “Jurnal de Literatură”  revista cu numărul 2, revistă lunară a bibliotecii judeţene care va fi lansată înpreună cu noua ediţie a volumului “Moş Stan” scris de I.A.Basarabescu, o culegere de nuvele şi schiţe pentru copii. Vă anunţ cu bucurie că biblioteca, cu această ocazie  va avea ca musafiri 50 de elevi ai gimnazului I.A.Basarabescu din Ploieşti care doresc să vadă biblioteca care-i poartă numele părintelui spiritual al şcolii lor, prilej cu care le vom dărui câte un volum din această apariţie de ultimă oră, mai ales că este un volum dedicat  în principal copiilor, dar nu numai, pentru că este o carte pe care Basarabescu a scris-o atunci când avea 53 de ani, deci este o apariţie din 1923 care este reeditată abia acum, aşa că sper că ea va aduce cu sine bucuria cititorilor de toate vârstele. Acest eveniment va avea loc vineri 27 martie începând cu ora 12:00. Numai că, înaintea  acestui eveniment se va mai produce un altul şi anume joi 26 martie tot la ora 12:00, în aceeaşi locaţie a bibliotecii judeţene avem bucuria întâlnirii cu câţiva dintre reprezentanţii de seamă ai presei româneşti de ieri, de azi, probabil că şi de mâine. Vom trăi bucuria să-I avem în mijlocul nostru  la o dezbatere , la o şuetă dacă vreţi, cu gazetarii giurgiuveni şi cu toţi iubitorii de presă, cei care vor să înţeleagă faptul că presa înseamnă nu numai informaţie ci şi talent, să-l întâlnim pe scriitorul Neagu Udroiu care urmează să lanseze o carte în trei volume Condeie, Voci, Chipuri, în care rememorează o activitate publicistică de anvergură, domnia sa fiind multă vreme directorul general al Agenţiei Române de Presă. Va veni însoţit de poetul Nicolae Dan Fruntelată, fostul redactor şef al ziarului Scânteiea Tineretului şi al revistei Luceafărul, de publicistul şi scriitorul Ion Andreiţă, autor al foarte multor cărţi reportaj de referinţă şi de publicistul Ovidiu Marian care tocmai şi-a încheiat activitatea de gazetar la biroul de presă al Parlamentului României. În fine, lunea viitoare pe 30 martie, avem satisfacţia ca împreună cu partenerii noştri de la Editura Trei din Bucureşti să prezentăm volumul unei scriitoare şi regiozoare de succes Chris Simion. Probabil că foarte mulţi dintre dumneavoastră o cunoaşteţi.

DSCF0696 Lansarea romanului “40 de zile”  va avea loc la ora 16:00 aici la biblioteca judeţeană, va fi prezentă şi autoarea care va oferi autografe. Vom trăi cu siguranţă un eveniment de marcă având în vedere că romanul ei se numeşte “40 de zile”, a dorit să facă 40 de vizite în 40 de biblioteci judeţene din ţară pentru a-şi lansa cartea, iar noi suntem o parte a acestui turneu pe care scriitoarea îl face prin ţară.  Dacă giurgiuvenilor li s-au interzis alte bucurii, domnul profesor Dan Mucenic vine în sprijinul celor care încă mai cred într-o lume mai bună şi mai frumoasă.            

 

I.C.MANDU

 

 


O lume nebună, nebună, nebună

Partea a II a

 

Carusel-jersey-shore         Aşa cum v-am promis cu ceva timp în urmă, revenim la o lume nebună, de trei ori nebună în care trăim de 25 de ani. Caruselul continuă să se învârtă cu viteză ameţitoare care conform forţei centrifuge tinde să ne aruce în afara Europei. Cei care ne conduc continuă să ne desconsidere, să credă despre noi că nu suntem alceva decât nişte amărâţi de alienaţi de pe urma cărora ei trâiesc ca nişte belferi. Am învăţat din lecţiile de istorie predate în clasele primare că sclavagia a fost abolită, iar stăpânii de scavi au devenit ceva de domeniul trecutului. Dacă în locul meu ar vorbi Ionel Dinu ar spune fals, fals, nimic mai fals Iar eu nu aş putea decât să-i dau dreptate pentru că personajele care ne conduc, actoraşi de mâna a şaptea, au reuşit performanţa să ne transforme în sclavi. Suntem sclavii propriei noastre frici, spun asta deoarece ne lipseşte curajul de a mai încerca cel puţin o dată să demonstrăm că suntem altfel decât ne consideră ei. Am devenit mercenari. Plecăm în războaie care nu sunt ale nostre, murim pentru câţiva bănuţi prin ţări străine, iar generali de intendenţă ne declară morţii post mortem, eroi. Copiii noştrii absolvenţi de liceu sau cu studii superioare au devenit căpşunarii Europei. Câte un ţărănuş spaniol, care în ţara lui este un fel de neica nimeni comparativ cu adevăraţii oameni de afaceri, se comportă cu copiii noştrii ca un adevărat stăpân de sclavi, care de cele mai multe ori după ce termină cu recoltatul căpşunilor “uită” să îi mai plătească pentru munca prestată. Dar trebuie oare să ne mai mire ceva când zilnic suntem bombardaţi prin toate canalele media, unde în afara prostituatelor care apar pe la diverse posturi de televiziune, prostituate care sunt împărţite în două categorii mai aflăm cine şi cât au mai furat şi care mai este traseul politic al vre-unui zburătăcit gonit din propriul partid. Prostituatele sunt plătite pe post de trâmbiţe, care zbiară ca nebunele,  aşa cum spunea maestrul Cristoiu au orgasm când vorbesc despre cătuşe şi cred ele despre ele că sunt deţinătoarele adevărului absolut şi mai ales că sunt frumoase atunci când îşi dau ochii peste cap semn de inteligenţă maximă sau când arată cu degetul spre cel cu care cu puţin timp înainte îi încăzise lenjeria intimă. Iar cel de-al doilea soi de prostituate sunt cele care sunt  numite dive, a căror prostie este incomensurabilă, dar arată şi ele ce au mai de preţ ţâţele, fesele, buzele asemănătoare cu o pompă de desfundat WC-urile, toate pline cu silicon încât mă gândesc cu groază la bărbaţii care fac dragoste cu astfel de năpârci ce s-ar întâmpla dacă s-ar sparge şi ar începe să curgă siliconul sau colagelul sau eu ştiu ce altă umplutură peste ei . Ce alte informaţii mai primim, păi Ion Iliescu la 85 de ani trebuie băgat în puşcărie pentru dosarul Mineriada, nu se ştie dacă Emil Constantinescu nu va fi luat la întrebări pentru Ţigareta 1, Ţigareta 2, Traian Băsescu pentru Flota şi alte câteva sute de capete de acuzare, că Petre Roman este incompatibil , că Adrian Năstase a făcut puşcărie pentru mătuşa Tamara, că Tăriceanu este amestecat în dosarul Microsoft, că Boc a făcut şi el nişte mânării, Ponta de asemenea este implicat în câteva dosare, ca să nu mai vorbim de plagiat, că aspirantul la fotoliul de prim ministru Cătălin Predoiu a fost unealta folosită pe post de sperietoare de către Traian Băsescu. Că parlamentarilor, preşedinţilor de consilii judeţene, primarilor în proporţie de 80%, ca să fiu indulgent,  le tremură chiloţii de frica DNA-ului, cu toate că ei sărmanii sunt nevinovaţi folosind principiul usturoi n-am mâncat gura nu-mi miroase, cu toate că după tonele de fripturi scăldate în usturoiul nesimţirii înghiţite de gurile lor lacome şi nesătule au mestecat direct proporţional aceeaşi cantitate de gumă mentolată dar degeaba, când râgâie de ghiftuială, mirosul de usturoi este atât de pregnant încât imediat DNA-ul intră la bănuieli şi se întreabă de unde au avut necăjiţii ăştia posibilitatea din amărâtul de salariu luat ca sluşbaş al statului să mânânce atâtea tone de carne într-o singură zi. Morala nu mai mâncaţi stimaţi domni usturoi că vă ia DNA-ul la purificat. Aceasta este pentru astăzi dragii mei cititori lumea nebună în care trăim. Poate am să mai scriu în curând, dacă până atunci nu începe războiul că prea se fac mişcări de trupe aproape de graniţile noastre şi sunt reangajaţi oameni din sistem. Să ne ferească Dumnezeu de aşa ceva, că după conducătorii noştrii sigur am intrat în război. Şi după cum spunea cineva că viaţa este mult prea scurtă ca s-o umpli cu minciuni , vă rog, vă implor treziţi-vă oameni buni…

 

I.C. MANDU


TABLETA DE CULTURĂemil_talianu__profesorul_fascinat_de_eminescu_si_prin_mainile_caruia_au_trecut_mii_de_elevi

Cu Profesorul Emil Talianu

PERSONALITĂȚI GIURGIUVENE

S-A STINS O STEA A CULTURII GIURGIUVENE

Teodor BratuUntitled             Pe  8 martie 2015, a încetat din viaţă, la vârsta de 93 de ani, compozitorul Teodor Bratu. Născut în comuna giurgiuveană Gogoșari, satul Drăghiceanu, la 20 ianuarie 1922. Teodor Bratu urmează Școala normal. După absolvire a fost învățător în satele comunei natale. La 28 de ani dă examen de admitere și reușește la Conservatorul din București. Devine membru definitiv al Uniunii Compozitorilor din România, pe baza lucrărilor musicale realizate.
Unul dintre cei mai apropiați poeți cu care a colaborat a fost consăteanul său Petre Ghelmez. Teodor Bratu a abordat în creaţia sa o mare diversitate de genuri şi tematici muzicale, de la muzica simfonică şi oper,  până la piese şi cicluri corale şi muzică pentru copii. A cântat şi cinstit în vasta sa creaţie marile sale iubiri: ţara, poporul şi istoria lui, mărturie stând pe lângă opera muzicală şi cea literară, în care a slăvit pământul românesc şi istoria lui. Răsplătit pentru munca şi creaţia sa cu numeorase premii şi medalii, Teodor Bratu a fost şi va rămâne în istoria culturală a acestei ţări un mare artist, creator şi patriot. Slujba de înmormântare a compozitorului Teodor Bratu va avea loc, mâine , 11 martie, ora 12:00, la cimitirul Cernica Nou .

Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!


Dublu impact emoţional la Biblioteca Judeţeană din Giurgiu

 

DSCF0339        Azi 27 februarie, Biblioteca Judeţeană I.A. Basarabescu din Giurgiu a fost gazda unui eveniment extrem de important pentru iubitorii de cultură reprezentată prin literatură de foarte bună calitate. Amfitrionii acestui eveniment au fost profesorul Dan Mucenic directorul Bibliotecii Judeţene şi scormonitorul în tezaurul inestimabil al literature giurgiuvene domnul profesor Emil Talianu. Acest eveniment a avut un dublu scop. Primul a fost acela al lansării primei reviste de literatură din istoria giurgiuvenilor ce până nu demult era decât o aspiraţie, un vis care acum, datorită maestrului Dan Mucenic s-a transformat în realitate. Această revistă este dedicată tuturor celor care suferă de frumos. Dan Mucenic le-a devenit poate fără voia sa medicul curnat care le oferă pacienţilor săi medicamentul  pentru suflet, revista “Jurnal de Literatură” . Cel de-al doilea moment extrem de emoţionat, trăit cu maximă intensitate mai ales de profesorul Emil Talianu şi nu în ultimul rând de familia, pritetenii, colegii de şcoală primară şi liceu, cei care l-au cunoscut şi toţi cei care i-au fost aproape scriitorului Vasile Rusescu. Toţi aceşti oameni au venit la biblioteca giurgiuveană, fie din locul unde s-a născut şi copilărit scriitorul în comuna Gostinu, colegi de liceu  din Giurgiu şi familia venită tocmai de la Brăila, locul unde a muncit şi trăit cel ce avea să treacă în nefiinţă prea de timpuriu scriitorul Vasile Rusescu. Prezenţa acestor oameni la bibilioteca s-a datorat reeditării şi lansării cărţii de nuvele Moartea fântânii. Majoritatea celor prezenţi au ţinut să spună câteva cuvinte evocând momente care le-au rămas în memorie, momente inedite de un  farmec ce parcă miroseau a flori de primăvară timpurie. Le mulţumim domnilor profesori Dan Mucenic şi Emil Talianu pentru astfel de momente unice în viaţa oricărui muritor.

 

I.C.MANDU

 


 

1“Moartea fântânii”DSCF0271

de 

Vasile Rusescu

 

 

 

 

O nouă apariţie literară din seria “Bibiloteca Giurgiuveană”

 

        Această capodoperă de nuvele “Moartea fântânii” de Vasile Rusescu, a fost reeditată cu ajutorul nemijlocit al părintelui Bibliotecii Giurgiuvene domnul profesor Dan Mucenic. Alături de domnia sa a contribuit nemijlocit şi profesorul Emil Talianu, care  cu multă pricepere, multă muncă şi răbdare, asemănător cu un cercetător etnograf,  profesorul Emil Talianu, care  este recunoscut pentru tenacitatea de care dă dovadă pentru a obţine cele mai veridice relatări despre evenimentele legate de viaţa mai puţin cunoscută a autorului cărţii, în cazul de faţă Vasile Rusescu . În cadrul unei conferinţe de presă, care a fost de fapt preambulul evenimentului ce va avea loc vineri 27 februarie ora 12:00 la Bibioteca Judeţeană “I.A.Basarabescu” cu ocazia lansării celui de-al 15 volum intitulat “Moartea fântânii” , domnul profesor Emil Talianu, cel care a scris postfaţa cărţii, a spus- Am să vă spun câteva cuvinte despre Vasile Rusescu, de care m-am ocupat împreună cu celalţi colegi să facem tot ce este posibil să-l aducem pe scriitor acasă, aici pe ţinutul natal. Nu mi-a fost greu să mă documentez, având în vedere că s-a născut la 6 august 1940, deci dacă timpul ar mai fi avut răbdare, el ar fi împlinit 75 de ani. Am avut surpriza să găsesc foarte mulţi colegi de-ai lui, colegi de şcoală care ne-au mărturisit foarte multe lucruri legate de scriitor. Vasile Rusescu a învăţat la colegiul “Ion Maiorescu”, la cursurile serale,  fiindcă lucra concomitent şi la fosta fabrică de legume fructe,a absolvit facultatea de limbă şi literatură română din Bucureşti,  în  paralel a făcut şi cursurile de ziaristică. Vasile Rusescu s-a fixat la Brăila, une a fost redactor, redactor şef, coordonator al unor reviste literare. Şi-a legat viaţa prin căsătorie cu doamna Jeni, care va fi prezentă vineri aici… Fănuş Neagu care-i  apreciază foarte mult cartea de debut “ Moartea  fântânii”,  sintetizează scrierea lui Rusescu scriind despre ea, am să vă citesc numai o frază – Vasile Rusescu cufundă o ciutură în dedesuptul Bărăganului şi o scoate plină de inima bucuriei.Aşteptăm cu nespusă nerăbdare evenimentul de vineri 27 februarie.

I.C.MANDU 


Pentru prima dată în istorie, giurgiuvenii se pot bucura de propria revistă de literatură mulţumită profesorului Dan Mucenic

 

 

DSCF0276       DSCF0274  Într-o lume în care I.T.- ul a devenit un mijloc de viaţă virtual, în care cocoşaţii, ciungii, ologii, impotenţii intelectuali au posibilitatea să pară ceea ce de fapt nu sunt, în această lume ireală în care limba română este schimonosită, iar subiectele abordate sunt atât de jenante încât dacă ai făcut greşeala să citeşti astfel de inepţii simţi un dezgust, o greaţă datorată miicimii celor celor care scriu, care se cred un fel de deţinători ai unor adevăruri numai de ei înţelese, adevăruri care nu pot fi regăsite în mintea nici unui om sănătos psihic. Şi cu toate acestea mai există oameni care care folosesc calculatorul ca mijloc de comunicare academică, sau pur şi simplu ca maşină de scris, la care se scriu adevărate opere literare care vin să umple hăul de incultură în care ne scufundăm din ce în ce  mai adânc. Ca şi contrapondere a acestei maladii distructive intelectual,  domnul profesor Dan Mucenic, directorul Bibliotecii Judeţene I.A. Basarabescu, a reuşit prin tot ceea ce a intreprins până acum să găsească un antidot împotriva inculturii, în primul rând prin reuşita sa extraordinară de a-i determina pe cei care sunt în fruntea administraţiei locale şi judeţene să înţeleagă necesitatea păstrării identităţii neamului românesc prin cultură. Prin contribuţia celor două entităţi administrative şi a unor oameni cu suflet mare, care au contribuit din bugetul propriu, domnul profesor a reuşit să reediteze 15 cărţi ai căror autori sunt de sorginte giurgiuveană. Ultima apariţie literară este cartea de nuvele a lui Vasile Rusescu intitulată “Moartea fântânii”  a cărei lansare va avea loc vineri 27 februarie, ora 12:00 la Biblioteca Judeţeană “I.A.Basarabescu”.De asemenea sculptorul în cuvinte Dan Mucenic a reuşit să împlinească visul mai multor generaţii de giurgiuveni, acela de a avea propria revistă culturală. Visul transformat în realitate se numeşte “Jurnal de Literatură” o revistă de care giurgiuvenii se pot bucura lună de lună. Legat de apariţia revistei, domnul profesor a spus – Ne aflăm iarăşi într-un moment zero, moment în care în Giurgiu apare cu sprijinul Consiliului Judeţean şi prin intermediul Bibliotecii Judeţene” I.A.Basarabescu”, prima revistă de literatură din istoria oraşului nostrum numită “Jurnal de Literatură  , o revistă care a fost concepută în ideea de a demonstra că Giurgiu este un pol cultural şi poate deveni un pol cultural foarte important al ţării prin reprezentanţii săi, scriitorii săi, dar şi prin oamenii care giurgiuveni fiind au ajuns în alte locuri ale ţării şi chiar ale lumii pentru că iată, editorialul acestui număr este semnat de Eugen Şerbănescu, giurgiuvean get-beget, consulul României la Bologna şi bunul meu prieten din copilărie, care a avut amabiltatea să trimită şi acest text şi un fragment dintr-o piesă de teatru a sa, care vede lumina tiparului pentru prima oară în “Jurnal de Literatură”. Este o revistă cu prieteni şi pentru prieteni… Cea mai nouă nuvelă semnată de Dan Claudiu Tănăsescu este prezentată în premieră în această revistă… Revista, este o revistă densă, după cum îmi spunea Mircea M Ionescu şi el colaborator al revistei, i s-a părut că este puţin cam înghesuită. Eu mă bucur că este înghesuită şi nu este revărsată, pentru că am încercat să cuprind în acest număr tot ceea ce prietenii mei de pretutindeni mi-au trimis, pentru că este un mumăr de început şi vreau să arăt că revista are forţă… Lansarea jurnalului de literatură va avea loc în faţa unui public pe care mi-l doresc cât mai numeros. Acest eveniment va avea loc vineri 27 februarie la ora 12:00. Nu ne rămâne decât să vă mulţumim domnule profesor pentru tot ceea ce faceţi, pentru  dramul de cultură oferit  giurgiuvenilor, care loveşte ca un trăznet în  cantităţile  incomensurabile de maculatură I.T. Ne dorim şi vă dorim  cât mai multe apariţii ale revistei “Jurnal de Literatură”.

I.C.MANDU


Copii, “Prichindelul” vă aşteaptă cu mare drag la teatru

 

DSCF0265                Miercuri 25 februarie, la ora 11:00, pe scena teatrului “Tudor Vianu” din Giurgiu se va juca în premieră piesa de teatru “Prichindelul” a cărei scenografie a fost semnată de Daniel Divrician, iar responsabilă cu crearea unei lumi mirifice de basm este tânăra regizoare Ingrid Boanţă care spre deliciul copiilor, pe lângă personajele din piesa originală a mai venit cu un plus de originalitate prin adăugarea a încă două personaje, acestea fiind Zâna şi Vrăjitoarea care vor aduce cu ele aripi imaginaţiei debordante cu care copiii pot zbura peste tărâmurile de basm ale piesei de teatru. Despre piesă am reuşit să aflăm că este una foarte dinamică şi cu multe, multe momente umoristice care-i va amuza tare mult pe copii. Personajele de poveste vor prinde viaţă pe scenă cu ajutorul unor tineri actori care şi-au luat rolurile foarte în serios , pentru că spuneau ei, că cei mai de temuţi critici ai muncii lor sunt copii, care dacă nu sunt fascinaţi de ceea ce văd şi aud pe scenă, nu ne vor răsplăti cu râsul lor cristalin însoţit de aplauzele pornite din sufletele lor curate. De aceea ne străduim să-i facem pe copii să participe interactiv cu rolurile care se joacă pe scenă,  să se creeze acea stare emoţională specială dintre actor şi spectator, iar  dacă aceste lucruri sunt realizate, spectacolul este un succes, iar noi vom primi ceea ce ne dorim cel mai mult şi anume râsetul şi apauzele micilor noştri spectatori. Zâna, Vrăjitoarea, Mama, Tata, Bucătarul, Prichindelul şi alte personaje vor fi interpretate de actorii Giulia Ionescu, Gabi Munteanu, Celina Niţu şi Mihai Căpăţână.   

   I.C.MANDU

 


TABLETA DE CULTURĂemil_talianu__profesorul_fascinat_de_eminescu_si_prin_mainile_caruia_au_trecut_mii_de_elevi

Cu Profesorul Emil Talianu

PERSONALITĂȚI GIURGIUVENE

SILVIA GROSU-JELESCU

 Jelescu_2 Din anul 1958, când pictorița Silvia Grosu jelescu vine la Giurgiu, profesor la Școala de Muzică și Arte Plastice, se va lega sufletește de orașul de la mal de Dunăre.

  Născută la 24 februarie 1932 în comuna Țibănești, județul Brăila, face studiile primare în comuna natală, apoi Școala normală din Brăila  și Institutele de Artă Plastică “Ion Andreescu” din Cluj ( anii I-IV) şi “Nicolae Grigorescu” din Bucureşti (anii V-VI) studiind cu maestrul  Alexandru Ciucurencu.

În cei 29 de ani, cât a fost profesor de arte plastice la Școala de Muzică și Arte Plastice a format generații de elevi iubitori de frumos, unii din ei devenind și ei profesori.

 Începând cu anul 1960 participă la toate expoziţiile şi saloanele anuale republicane de pictură, precum şi la expoziţiile de grup ale judeţului Ilfov ce se deschid anual în Giurgiu sau Bucureşti după cum urmează: expoziţii de grup: 1971 – Alexandria, 1972 – Brăila, 1972 – Bacău, 1973 – Mamaia, 1975 – Medgidia, 1975 – Bucureşti, 1978 – Bucureşti, 1987 – Giurgiu; participări peste hotare: 1975 – Bagdad, 1983 – Olanda, 1985 – Olanda precum şi  expoziţii personale la Girgiu , Brăila şi Bucureşti. După pensionare, continuă activitatea expoziţională şi menţine legătura de mentorat artistic.

 Pictoriţa Silvia Grosu – Jelescu se stinge din viață la 22 februarie 1994. În anul 2002, foştii elevi organizează o expoziţie “In memoriam – Silvia Grosu Jelescu”, cu lucrări ale artistei, din colecţii particulare

În memoria sa, Galeriile de artă din centrul municipiului Giurgiu, poartă numele artistei.

 

Emil Talianu


DE   CITIT   ÎN   WEEKEND

Nebunie, sau de vorbă cu sine

 

Untitled       Dedublarea personalităţii sau oameni cu dublă personalitate. De câte ori citeam sau auzeam aceşti termeni, mă duceam cu gândul la oameni nebuni. Nu puteam să cred că oamenii normali, aşa cum încă mă mai consider, se pot lupta cu sine aşa cum s-a întâmplat cu mine de curând. Tocmai ce-l arestase pe Dan Voiculescu … în interiorul capului meu s-a auzit o voce – Bine că l-au arestat ! A furat, iar dacă justiţia a demonstrat  că a furat, locul lui este la puşcărie!  Brusc, tot în interiorul capului meu se aude o a doua voce pusă pe harţă care o întreabă pe prima voce – Ei şi ce mare scofală? Ţie măi nea Caisă, îţi va fi mai bine?! Sau celor care asemenea ţie trăiesc de azi pe mâine, vouă vă va fi mai bine? Parcă ai avea ochelari de cal.  Spune cealaltă voce care sălăşluieşte cu mine în aceeaşi cutie craniană. Tu nu realizezi că dacă te-ar fi durut  prostia exista o şansă minimă cei drept, la nivelul tău de circomvoluţiuni,  să înţelegi  şi tu un fapt cunoscut de majoritatea emisferelor cerebrale,  în cei 25 de ani scurşi de la aşa zisa revoluţie,  majoritatea magnaţilor zilelor de azi sunt băieţi cu ochi albaştri, care au făcut parte din aparatul de represiune din timpul comunismului numit Se-cu-ri-ta-te. Prostule. Îmi spune cealaltă voce. Hai să încerc să te ajut, jumătate de creier bolnavă incapabilă să desluseşti adevărul. Ia spune tu cine sunt Traian Băsescu, Dan Voiculescu, Ioan Nicolae, Viorel Cataramă, Teodor Stolojan, Dinu Patricu Dumenezeu să-l  ierte, că vorba ceea , despre morţi numai de bine… şi cred că mi-ar lua câteva ore numai să-i  numesc pe toţi aşa  că mă rezum numai la ăştia. Cealaltă voce din capul meu încearcă să îngâne ceva ,numai că cealaltă voce intervine autoritară şi spune – Taci, mai bine taci, că cine ştie ce inepţie vei mai debita ceva de genul că… sunt oameni potenţi financiar, oameni politici reprezentativi. Mă mir cum de am putut convieţui cu tine în aceeaşi cutie craniană atâta amar de timp pentru că emani o cantitate de prostie incomensurabilă. Măi jumătate de creier de dimesiunea unei jumătăţi de alună, toţi aceşti oameni direct sau indirect au făcut parte din fosta securitate. Ei au avut după revoluţie un întreg sistem la picioare. Te-ai întrebat măcar de ce nu au fost de acord cu reforma monetară propusă de Anghel Rugină, un economist de renume mondial, care propunea atunci ca toţi românii care aveau depuse economii la CEC, indiferent de valoare depunerilor să rămână cu un capital de numai 5.000 de lei şi să declare toate valorile pe care le deţin? Simplu, măi Găgăuţă! Dacă cei care conduceau atunci, nimeni alţii decât potentaţii comunismului şi alţi şmecheraşi puşi pe căpătuială, nu se puteau îmbogăţi peste noapte deoarece, nu avea cum să justifice provenienţa banilor. Băieţii cu ochi albaştri, evazioniştii din comerţul socialist şi bişniţarii ar fi pierdut sume de bani colosale. Dar… e mult prea mult pentru puterea ta de a înţelege. Cel puţin ai avut curiozitatea să-i  analizezi atât cât poţi pe băieţii din Guvern, din Parlament? Sigur nu ai avut această minimă curiozitate, pentrucă ai fi văzut sute de Băseşti, Voiculeşti, Cataramă, Stolojani, Ghiţani, Udriste şi lista poate continua. Sunt printre ei şi câţiva idealişti dar nu au nici o putere,  majoritatea acelor bandiţi reuşesc să-şi impună totdeauna puntul de vedere. Tu chiar poţi să crezi minte de curcă ploată, că ăştia au cheltuit sute de mii de euro, ca să ajungă parlamentari, doar pentru că le pasă de tine sau de majoritatea celor asemenea ţie care de-abia trăiţi de azi pe mâine şi care sunteţi peste 80% din populaţia ţării? Pentru că le pasă de voi? Fals, nimic mai fals,  nici cel puţin în cot la 100 de metri nu-i doare de voi. Uită-te şi tu la Boureanu … Când mama dracu a avut ăsta timp să muncească ca să-şi cumpere iaht şi proprietăţi prin America? Uită-te la Elena Udrea , aloooooo!, nu la felul cum arată, ci la conturile ei. Cât crezi că a putut câştiga ta-su ca simplu şofer de autobuz?Salariul plus ciubucul dat de călătorii cărora nu le dădea bilet de abia le ajungea să trăiască ei d-apăi să strângă atâţia bani să-i dea Elenei să-şi poată cumpăra o genată mai scumpă de cât ai dat tu pe maşină. Nea Cocoş să trăiască, pentru că l-a dus mintea şi a folosit-o pe Elena ca liant între el şi nea Băse, cum spune presa vremii. Punea mâna şi mai citeşte şi tu presa ! Mâna dreaptă îi dă o pleaşcă de palmă pe stânga capului meu să mai tacă, dar degeaba ! Mai tare dă cu fleanca. De ce dai mă oligofrenule? Te supără adevărul? Uită-te la tine, ai trăit timp de 55 de ani de pomană, nu ai ştiut decât să munceşti ca prostul şi te-ai ales numai cu datorii din cauza cărora rişti să rămâi şi fără casă. Cinstea şi corectitudine măti de tembel! Din cauza ta o să am şi eu de suferit. Spune tu, măi emisferă cenuşie, ai văzut tu vre-un baron local care să nu aibă sute de hectare de pământ sau căteva vile, acolo? Ai văzut tu vre-un ministru , secretar de stat, parlamentar sau director de deconcentrate care să nu aibă conturi grase la bancă de cele mai multe ori ascunse în afara ţării sau să nu aibă măcar o casuţă la Miami? Vezi că taci! Taci! Aşa cum ai făcut o viaţă întreagă. Nici cel puţin nu ştii că există două categorii de hoţi printre  guvernanţi, în minunea asta de ţară. Unii care au furat, dar au mai scăpat ceva printre degete şi pentru ceilalţi şi cei care au furat, dar nu au lăsat nimic să le scape … sau că diferenţa dintre cei care sunt la putere şi opoziţie constă doar în 20 de procente, adică cei care sunt la putere au 60% contracte cu statul iar cei din opoziţie numai 40% fac contracte cu statul. Politicieni ter-mi-te, toacă tot! Dar toate aceste furturi, nu ar fi fost posibile fără concursul dat de cei care ar trebui să stopeze furturile… Măi , stai puţin ce te-ai înroşit aşa?Vezi să nui-ţi plenească vreun vas de sânge… Că te duci tu, nu ar fi mare pagubă, dar sunt legat de tine şi mă duc şi eu. Uite, un singur lucru îţi mai spun şi pe urmă tac, nu am să te mai supăr. Când oamenii bogaţi, politicienii în general, vor înţelege că într-o ţară săracă nu pot exista oameni bogaţi, aşa cum suntem noi care nu putem trăi, o jumătate de creier fără cealaltă jumătate, atunci şi numai atunci poţi spera că lucrurile se vor îndrepta cât de cât în ţara pe care tu o iubeşti ca un tăntă…nu, numai spun nimic că prea te-ai înroşit. Cealaltă jumătate a creierului meu a tăcut, dar mă întreb oare care din cele două emisfere mă reprezintă? Habar nu am şi nici cel puţin nu ştiu care din ele are dreptate. Întortocheate sunt căile politichiei noastre, dar şi mai întortocheate sunt cele care ar trebui să ne dea măcar un minim de speranţă că lucrurile se mai pot schimba în bine şi că Ceauşescu nu a fost omorât de pomană…  

I.C.MANDU 


TABLETA DE CULTURĂemil_talianu__profesorul_fascinat_de_eminescu_si_prin_mainile_caruia_au_trecut_mii_de_elevi

Cu Profesorul Emil Talianu

PERSONALITĂȚI GIURGIUVENE

NICOLAE DĂRĂSCU

     290px-Nicolae_Darascu  La 18 februarie 1883, se năștea la Giurgiu pictorul Nicolae Dărăscu. Încă din Școala primară i se descoperă talentul pentru desen. Continuă studiile la Liceul Ion Maiorescu, apoi la Școala de Belle-Arte, din București. Ajunge, apoi, la Academia de Beaux-Arts, din Paris, unde se împrietenește cu Brâncuș.

Revenit în țară este numit profesor la Academia de Arte Frumoase din București, catedra de desen artistic.Se stinge din viață la data de 4 august 1959.

Cele mai multe din lucrările sale sunt în patrimoniul Muzeului de artă al României, 57 de tablouri, 63_22Mnuzeul colecțiilor, 32 de tablouri. Restul lucrărilor marelui pictor Nicolae Dărăscu se află în posesia unor muzee din țară și peste hotare. Dintre lucrările aflate în patrimoniul Galeriei Naționale menționăm : Vedere din Tulcea, Peisaj din Veneția, Fântânâ în Dobrogea, Corăbii lângă debarcader, Vara în Deltă, Peisaj din Curtea de Argeș, Casa cu arbori.

La Giurgiu, în orașul său natal, nu există nici o lucrare și nici un alt semn care să marcheze că, aici, a văzut lumina zilei un pictor de mare valoare, Nicolae Dărăscu. 

Emil Talianu

 

 


TABLETA DE CULTURĂemil_talianu__profesorul_fascinat_de_eminescu_si_prin_mainile_caruia_au_trecut_mii_de_elevi

Cu Profesorul Emil Talianu

PERSONALITĂȚI GIURGIUVENE

STANCU NEDEA

 

DSCF0238 Se împlinesc astăzi 109 ani de la nașterea, în comuna Gogoșari, a învățătorului prozator Stancu Nedea. A urmat Școala Normală de Învățători la Giurgiu, apoi la Grădiștea. A funcționat ca învățător în localitatea natală, ăndrumând numeroase generații de elevi cărora le-a format dragostea de carte, îndrumându-i să-și continuie studiile. Mulți din ei s-au afirmat în domeniul științelor, artelor și culturii.

Alături de activitatea la catedră, Stancu Nedea a fost un neobosit culegător de folclor și un împătimit animator cultural.

Totodată, talentat povestitor, se dedică scrisului. Debutează cu nuvela „ O pricină de judecată veche ”. Editorial debutează cu romanul “ Vijelie haiducul “, apărut în anul 1974 la editura bucureșteană Albatros.

Va trece în eternitate la 11 iunie 1983.

La sfârșitul anului trecut, prin truda scriitorului Dan Mucenic, în colecția „ Biblioteca giurgiuveană ”, i se publică manusrisul, aflat la Muzeul județean Giurgiu, „ Flăcări pe Burnaz ”.

Emil Talianu


 

DE   CITIT   ÎN   WEEKEND

                                                    AGENDA

 

 

set_stilou_faber_castell_etui_unika_agenda_pietra_2                     În urmă cu ceva timp am încercat să-l ajut pe un amic să-şi creeze o reţea de distribuţie a unui produs realizat în regie proprie. Pentru aceasta, am fost nevoit să bat pe la uşile mai multor unităţi comerciale din judeţ. Speram din tot sufletul ca de data aceasta, faţă de alte dăţi, să simt altceva decât liniştea aceea de dinaintea furtunii, care nu prevesteşte nimic bun.Zi toridă de vară. Lipsa aerului condiţionat din maşină făcea ca transpiraţia să-mi curgă în ochi, încât nu mai ştiam dacă lacrimile-mi curg din cauza transpiraţie intrate în ochi sau poate pur şi simplu îmi plângeam de milă. În faţa mea a apărut un sat ce părea puţin mai scăpătat, opresc caii putere ai maşinii în dreptul unui mini-market, băcănie,cârciumă şi ce o mai însemna ea pentru oamenii  locului. Opresc în dreptul unui magazinaş sătesc care-şi desfăşura “prodigioasa activitate” într-un spaţiu de cel mult 8 metri pătraţi. Mă întorc şi iau instinctiv agenda aflată pe bancheta din spate a maşinii, o agendă cu coperţile puţin roase, ce urma să devină protagonista întâmplării prin care urma să trec. Puţin în afara magazinului, cu vedere la şosea, pe o bancă plasată strategic sub o umbrelă primită mai mult ca sigur drept bonus  din partea unei firme producătoare de bere, ruptă şi arsă de soare, la o masă din plastic deformată şi plină de praf, stăteau doi bărbaţi de vârstă medie, transpirând abundent în faţa unor pahare al căror conţinut cu siguranţă nu era suc, le ţinea companie o femeie respectabilă ce avea capul înfăşurat într-o broboadă, în pofida căldurii de afară, aplecată asupra unei sticle cu bere brumată. Dau bună ziua şi le urez să aibă poftă. Vădit plictisiţi mesenii întorc capul încet, mă privesc apatic, răspund monosilabic arucându-mi nişte cuvinte venite parcă din altă lume, numai de ei înţelese. Femeia este singura care mă priveşte cu oarece  interes. Îi simt răceala din ochi, acea privire de peşte fiert, nu ştiu dacă trebuie să mai spun ceva sau să încremenesc în locul în care sunt până apare cineva din partea casei. Devenită interesată de persoana mea, femeiea mă întreabă – Cauţi pe cineva, bre? … Primăria este mai încoloşa … Cred că agenda pe care o ţineam în mână îmi dăduse un aer de om important, care nu putea să aibă treabă decât la primărie. Răspund că nu … că am treabă cu patronul, omiţând să precizez însă că sunt reprezentantul unei firme ce încearcă să promoveze un produs. Ezitarea cred că tot de la agenda ce o ţineam în mână, mi se trăgea! La auzul vorbelor mele unul din cei doi bărbaţi zâmbeşte hâtru, lăsând să i se vadă cei doi dinţi îmbâcsiţi de tutun, mari, galbeni-maronii, singurii pe care-i avea de altfel în partea de sus a gurii, strigând către cineva – Ioane… bă Ioane, fă-te-n coa mă, că te caută un domn.  După gardul curţii apare un om mic de statură, grăsan, îmbrăcat într-un tricou de culoare nedefinită, peste picioarele butucănoase avea traşi o pereche de pantaloni scurţi, încălţat într-o pereche de papuci din cauciuc, părul rar ce părea pus cu furca pe capul său oval asemănător cu cel al oului de curcă, pentru că săracul mai era şi pistruiat, o arătare pe a cărei faţă se citea teama, umilinţa, servilismul…Mă scanează instantaneu, fixează agenda din mâna mea, după care izbucneşte – Trăiţi!… O bericică rece, o cafeluţă, o gustărică ceva… Da ce zic io, poftiţi la separe, în curte la umbră!  Şi cu vocea schimbată, strigă – Mario, pune  fă  te rog o faţă de masă şi arănjează ceva… Ştii tu , că a venit domnu pe la noi! Sunteţi de la centru, nu?  Îi spun că da, într-un fel, dar nu mă lasă să termin ce aveam de spus, că se şi lansează într-o tiradă pe care greu o puteam întrerupe, iar dacă aş fi făcut-o sunt convins că nici nu m-ar fi auzit…- Să ştiţi că io sunt în regulă cu tot ! Nu iau marfă , ca alţii , fără factură şi face speculă… Că daia au bani şi-şi fac vilă…Vedeţi io stau în casa lu tata. E de paiantă. Am tencuit-o şi io. I-am pus termopane ieftine, nu termopane scumpe de mahon, luate fără TVA. Şi-mi face cu ochiul, arătând spre vila vecinului. – Nu vreau să zică lumea şi de mine că, deh, io patron, nevasta lucreză la primărie. Da acu cui îi mai pasă, că şi-a făcut actili şi n-are treabă. Nu pricep nimic, dau din cap ca un căţel de jucărie, omul însă îşi vede în continuare de ale lui. După care mă trage în curte fără să apuc să schiţez vre-un gest mirându-mă de unde atâta putere la un butoi umblător şi mă trezesc sub un umbrar unde se găsea o masă şi patru scaune invitându-mă să iau loc. – E adevărat că primaru este verişor cu mine , din partea nevesti-mi, dar eu îmi văd frumuşel de treabă… Hai, fă femeie, mai repede că stă omu ăsta cu dinaintea goală ! Să nu credeţi cumva că vreau să vă mituiesc, că n-am de ce. Că vedem şi noi la televizor ce se întâmplă cu ăştia de dau şpagă. Da eu chiar sunt în regulă cu actili… Dacă mai aveţi timp vi le şi arăt. Mă priveşte vizibil speriat de ce urmează să spun. Câteva broboane de transpiraţie ce i se preling pe tâmple, îi trădează starea de panică. – Da la mine ospitalitatea aia românească e sfântă… Ezită o clipă după care continuă – A mai fost un domn de la judeţ înaintea matale, săptămâna trecută. S-a simţit omul super. A plecat a doua zi, pe la prânz. A făcut un proces verbal şi gata !  Îi văd răsărindu-i un zâmbet acru în colţul gurii, după care rosteşte –Dar portbagaj mare mai avea… A încăput în el doi curcani, două canistre cu vin, fo sută de ouşoare de ţară, o cergă pe care o adusesem io de la munte şi care zicea omul că i-a plăcut … Ce mai … am îndesat cam tot ce i-a trebuit pe la casa lui… Se uită lung la maşina mea, după care zice – Al dumitale este cam micuţ. Râde. – Dar… încăpător.  Văzând că se îngroaşă gluma şi omul mă consideră altceva decât ceea ce sunt, zic – Ştiţi, aş vrea să vă spun  de fapt de ce am venit… – Stai domnule, ce te grăbeşti aşa, o să-mi spui, e vreme…  Nu pot să mai spun nimic,  piticania  plină de sudoare din faţa mea m-a luat atât de repede de parcă m-a hipnotizat .  Hai, făi femeie, mai repede, că se grăbeşte domnu. Apare în sfărşit şi amfitrioana, ce avea faţa tencuită cu un fard strident de proastă calitate,  părul vopsit movaliu îl avea legat în creştetul capului ca un măturoi,  purta un tricou cu un decolteu mai mult decât generos, o fustiţă cam strimtă pentru şoldurile opulente, de femeie trăită la ţară, îmbrăcată în grabă, după cum o trădează fermoarul doar pe jumătate închis. Femeia îmi zâmbeşte coplice, într-un flirt rural care mă îngreţoşează. Intinde pe masă o faţă de masă brodată care cu siguranţă odată fusese curată. Îşi lasă peste umărul meu sânii voluptoşi  punându-mi în faţă o ceaşcă cu cafea şi un pahar cu apă minerală rece. – Scuzaţi-mă! E cam îngust aici. Cred că era mai degrabă o scuză menită să-mi smulgă cu tot dinadinsul un compliment pentru sânii săi fără silicoane, scoşi la înaintare a la Nicoleta Luciu. Ori toate aceste gesturi cred că erau îndelung exersate de către amfitrionii mei. O a doua ceaşcă cu cafea poposeşte în dreptul soţului, care îi acompaniază gesturile cu o privire discretă. Femeia se retrage, neuitând să-mi mai zâmbească o dată. – Aşa, că veni vorba, până se încinge grătărelul, poţi să-mi spui pe cine ai şef la judeţ ?Ai venit cu ăştia noi puşi, nu-i aşa ? … că ăia dinainte prea erau împuţiţi şi te priveau de sus. Îţi vorbeau aşa din vârful limbii de parcă noi eram nişte proşti iar ei ditamai sculele. Aiurea…  erau doar nişte nenorociţi de şpăgari… Nu vroiau decât bani, mulţi bani. Pe dumneavoastră vă simt io că sunteţi din alt aluat … Un om de treabă, vorbiţi frumos.  Spunea asta deşi eu nu-mi aminteam să fi scos mai mult de 10 cuvinte. – Staţi la masă cu mine ca orice om şi sunt sigur că o să ne şi înţelegem şi o să rămânem prieteni, că io am şi gârlă în locaţie de gestiune… Un crap, doi acolo, nu strică că poate oţi avea şi dumneavoastră fo obligaţie. Are balta peşte. Gârla mi-a dat-o primarul, v-am mai spus … este vărul meu din partea nevesti-mi. Că p-aci în comună suntem neam mare, nu ne suflă nimeni în ciorbă. Daia a şi câştigat trei mandate până acuma … Hai făi femeie cu friptura aia !  Se uită lung după cea care urma să apară. Acu e gată!  Răspunde femeia  – întreabă-l tu pe domnul dacă vrea usturoi sau salată la friptură. Salată verde, dacă se poate, răspund eu gândidu-mă traversat de fiori reci, cât oare va mai continua gluma asta. – Salată verde Mario auzi, doar domnul este de la oraş ! Adaugă ironic omul din faşa mea, ce-mi devenise fără voie, gazdă. În sfârşit apare şi femeia care aşează pe masă un castron cu salată, două fripturi mari din care se puteau sătura lejer o duzină de meseni şi un coş din plastic plin cu pâine bulgărească, tăiată în felii mari. – Ce zici şefu, un şpriţ de vin merge la toate astea ? Îi răspund instinctiv. Nu, mulţumesc sunt cu maşina. Mă priveşte aprobator. – Aşa este… nici eu nu beau când sunt cu maşina, dar am să vă pun un bidonaş de vo două vedre…O probă mică şi când o-ţi ajunge acasă să-l gustaţi. Vin mai bun ca al meu nu are nimeni p-aci. Înghit bucăţile de friptură cu noduri şi mă gândesc când să îi spun că nu sunt cel pe care-l bănuia el, ci reprezentantul unei firme şi atât… Gândul că aş putea să-mi iau vreo mamă de bătaie soră cu moartea din cauza confuziei create îmi rostogoleşte din nou broboane mari şi reci de transpiraţie pe şira spinării. Îmi iau inima în dinţi şi îi zic, ştiţi, eu de fapt deşi sunt de la judeţ, sunt de fapt de la o firmă de vânzări şi încerc să creez o linie de distribuţie… Nici nu apuc să termin că văd cum omul din faţa mea se învineţeşte la faţă, clipeşte nervos, o venă i se îngroaşă pe gâtul din care izbucneşte un tunet. – Cuuum ?!  Se şterge nervos pe ceafă a nedumerire, după care continuă – Cum măă ? Şi cu o privire de-mi îngheaţă sângele în vene cu toată căldura de afară, rosteşte – Păi şi de ce mama dracului nu mi-ai spus de la început … Mă pârlitule … etc  Mă al dracu să mă facă el pe mine să fac infart şi mai multe nu ! Mariooo ! Lasă dracu curcanu ăla, nu-l mai chinui degeaba. Asta nu e cine credeam noi că e… Simt că mă sufoc. Nu ştiu ce gest ar fi trebuit să fac. Lipsit total de inspiraţie, iau paharul cu apă de pe masă şi îl dau peste cap, îngânând o scuză, la întâmplare. – Şi ce zici mă că vinzi ? Mă întreabă omul, devenit spre uşurarea mea colocvial. După ce îi spun ce şi cum, omul se mai linişteşte. – Şi care este mă, preţul corect? Îi dau şi acest amănut, după care îl aud. – Mă, du-te dracu!  Îmi spune de această dată pe un ton bland aproape familiar. Deschide complice cu o cheie, uşa de la verandă. Intrăm pe un hol. Cu o altă cheie descuie uşa unei alte încăperi de cel puţin trei ori mai mare decât magazinul propriu-zis. În această încăpere erau îngesuite claie peste grămadă, tot felul de produse alimentare şi îmi spune. – Iei de câţiva lei marfă pe factură, să ai ce să arăţi la controale, iar restul mărfii, fără factură frate… pe care o ţi aici şi când mai rămâne niţică marfă în galantaru din magazin, dai fuga în casă şi complectezi cu câtă marfă ai pă factură. Dacă vrei să lucrăm aşa, cu o factură mică şi restu fără factură, iau şi dă la tine…dacă nu , du-te dracu să nu te mai văz p-aci că mai aveai niţel şi mă făceai dă balamuc… Mă trece un gând nebunesc prin care doream să mă răzbun puţin pentru umilinţa suferită şi îi zic – Bine şefu, am înţeles . Nu mai trec pe aici, dar poate vine unchiul meu domnul Savin, şeful corpului de control… Nici nu apuc să termin fraza că-l văd pe om dintr-o dată cum îşi schimbă privirea ce devenise mai devreme de oţel, într-o privire de bovină dusă la abator, în timp ce şi vocea de tenor i se transformă într-o clipă într-una subţire şi piţigăiată de tenor castrat. – Ha, ha, ha, hai că te-am speriat ! … Am glumit nene ! Păi ce credeaţi că nu am ghicit cu cine sunteţi alde matale rudă, că doar semănaţi că două picături de apă cu domnu şef…unchiul dumneavoastră… vroiam să ştiu doar dacă sunteţi tot aşa dur, ca dânsul. Bandit eşti şefule. Vezi ? Mi-am dat io seama, că doar nu sunt prost ! Îl cunosc bine pe domnul Savin… Hai, fă Mario mai repede cu curcanu ăla … ia şi vinul şi ouălele … ia şi doi crapi dăia din ladă şi ia şi din cutia aia dă carton de sub patu din bucătărie … Şti tu …Îi spun că nu trebuie să se deranjeze şi că nu vreau absolut nimic . Pândesc momentul când intră în casă, pentru a-şi grăbi nevasta şi mă îndrept către poartă, aproape alergând. Ajung la maşină, mă aşez pe scaun, îmi fac cruce în cerul gurii cu limba de trei ori, pornesc motorul şi oftez uşurat pentru că bătrânica mea a pornit din prima , minune Dumnezeiască, nu alta. Las puţin geamul portierei jos pentru că în maşină nu se putea respira de cald şi înainte de a porni în trombă reuşesc să aud – Mă firar mama lui a dracu în ce încurcătură m-a băgat sclemberistul ăsta… Mă uit pe scaunul de lângă mine pe care se odihneşte  cauza principală a acestei întâmplări şi oftez. Habar nu aveam câte probleme îţi poate creea o amărâtă de agendă !    

I.C. MANDU