CSM: Daca Parlamentul nu aproba ordonanta de abrogare, OUG 13/2017 isi va produce efectele

În cazul în care Parlamentul nu aprobă ordonanța de urgență de anulare a actului normativ privind modificarea Codului penal și Codului de procedură penală, OUG 13/2017 își va produce efectele în integralitate, potrivit unui punct de vedere redactat de Direcția legislație, documentare și contencios din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Specialiștii CSM spun că Parlamentul are dreptul să respingă sau să adopte orice proiect de lege și că nu pot ignora varianta ca OUG  14 să fie respinsă.                                                                                                    

Potrivit Digi24, Acest aspect se dezbate la ședința CSM.

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) discută, marţi, solicitarea Ministerului Justiţiei de avizare a Ordonanţei de Urgenţă prin care a fost abrogată ordonanţa 13, vizând modificarea Codurilor penale.

Ministrul Justiției, Florin Iordache a mai spus că, în momentul în care a fost abrogată OUG 13/2017, s-a revenit la forma iniţială a codurilor penale, formă care cuprinde foarte multe aspecte neconstituţionale.

„Acum, în Codul penal şi în Codul de procedură penală sunt foarte multe articole neconstituţionale”, a susţinut Iordache, arătând că scopul noului proiect de lege este de a corecta aceste articole neconstituţionale.

De altfel, ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a afirmat luni, că proiectul de lege privind modificarea Codurilor penale nu va mai fi depus niciunde, în condiţiile în care doreşte o dezbatere mai amplă.

sursa libertatea.ro

 






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *