Cresc din nou pensiile de la 1 martie. Peste 1 milion de romani primesc 120 lei in plus

Guvernul Grindeanu va aplica, de la 1 martie, majorarea pensiei sociale minime cu 30%, ce va fi urmată de o nouă majorare a punctului de pensie, la 1 iulie. În plus, se intenționează creșterea salariului minim brut pentru angajaţii publici la 1.750 lei.

Potrivit unei decizii prevăzute şi în programul de guvernare al PSD, de la 1 martie, pensia socială minimă va fi indexată de la 400 la 520 de lei, de această creștere urmând să beneficieze 1.022.168 de români, potrivit datelor prezentate de ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.

Pensia socială minimă a fost introdusă de Guvernul Boc în 2009, pentru a compensa veniturile celor care fie au lucrat la negru, fie nu au muncit suficient astfel încât să realizeze stagiul complet de cotizare. Ea se acordă de la bugetul de stat ca diferenţă între plafonul social de 520 de lei şi nivelul pensiei cuvenite prin contribuţii.

Această măsură care va intra în vigoare de la 1 martie va avea un impact bugetar de 1,022 miliarde lei (0,15% din PIB), potrivit datelor Consiliului Fiscal. Să nu uităm că, de asemenea, este prevăzută şi majorarea punctului de pensie la 1.000 lei, de la 1 iulie, decizie care iarăşi va presupune un efort suplimentar cu plata pensiilor de 2,615 miliarde lei (0,32% din PIB).

 






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *