Consilierii locali PSD nu tin cont de lacrimile copiilor necajiti

Încă o dată se confirmă faptul că bogatul nu crede săracului. Culmea ironiei constă în faptul că bogații de azi sunt oamenii săraci de înainte de 1989.  Acești oameni încearcă cu disperare să pară ceea ce de fapt nu sunt, renegându-și propria origine. Frustrarea lor este atât de mare încât nu-i mai pot tolera pe oamenii săraci. Prin opulență și megalomanie  doresc să-și ascundă trecutul. Tupeul lor depășește orice închipuire, inventând în  arborele lor genealogic  strămoși cu sânge albastru, când bieții lor strămoși au fost clăcași, văcari, tractoriști meserii de altfel nobile, care le asigurau mămăliga cu ceapă, brânza fiind un lux atunci ca și acum. Sunt convins că dacă la noi s-ar vinde titluri nobiliare ar fi coadă la ghișeu pentru ca snobii zilelor noastre să-și ascundă originile.

Ședința Consiliului Local Giurgiu de azi, 5 septembrie mi-a lăsat un gust amar. Am crezut că cel puțin în al 12-lea ceas consilierii PSD vor da dovadă de omenie, de bunătate și mai ales de respect față de cei care i-au ales în fruntea urbei. Zilnic Dumnezeu ne arată că încet dar sigur ne îndreptăm spre un deznodământ firesc. Și cu toate aceste în loc să ne facem viața mai frumoasă, mai senină în puținul timp care ne-a mai rămas,  știind ce va urma să vină,  devenim mai răi, mai meschini, mai avari ca și cum unii dintre noi vor stăpâni pământul. Nu dragilor! Atunci, pentru puțin timp, ne vom da seama că suntem egali, ne vom da seama de cât suntem de insignifianți în fața puterii lui Dumnezeu pe care l-am dezamăgit. Dar din păcate, pentru regrete va fi prea târziu.

Punctul 2 după ordinea de zi făcea referire la un proiect de hotărâre cu privire la obligativitatea efectuării de activități gospodărești de către persoanele fizice beneficiare ale Cantinei de Ajutor Social. În aparență pare un un lucru normal „nici pâine fără muncă dar … nici muncă fără pâine”. Numai că, excelența sa, domnul primar de municipiu, reședință de județ Nicolae Barbu, în cuprinsul expunerii de motive face o precizare prin care îi obligă pe membrii familiilor cu copii să efectueze ore muncă în folosul comunității inclusiv pentru copiii minori pe care-i are în îngrijire. Oameni buni, în ce lume trăim? Copiii nu-și pot alege părinții. Nu este vina copilului că s-a născut într-o familie dezorganizată în care părinții sunt niște oameni fără căpătâi, o familie în care mama este prostituată și tatăl bețivan notoriu care nu vor să muncească! Oameni buni, nu este vina copilului că s-a născut într-o astfel de familie. Nu am încurajat și nu încurajez nemunca. Cei care sunt apți de muncă și refuză acest lucru nu le dați nici măcar o coajă de pâine. Dar nu lăsați copiii să sufere, nu lăsați copiii să plângă de foame. Lacrimile lor sunt cel mai mare blestem care se poate bate asupra dumneavoastră. Copiii aceia sunt nevinovați!  Prin decizia pe care ați luat-o azi, le luați dreptul la viață. Prin decizia dumneavoastră domnilor și doamnelor consilieri ai PSD-ului i-ați condamnat pe acești copii nevinovați la cerșetorie, i-ați transformat în delicvenții de mâine.

Tot azi în cadrul ședinței consiliului local s-au aprobat 137.000 de lei ajutoare sociale pentru oameni cu probleme grave medicale. Numai în orașul Giurgiu am cunoștință de câteva sute de cazuri de diferite forme de cancer. Sunt întru totul de acord să-i ajutați pe toți oamenii din Giurgiu cu  probleme grave medicale, dar pe toți și nu preferențial, funcție de nu știu ce interese. Sunt de acord să dăm 120 de milioane pensionarilor, dar nu numai pentru pensionarii PSD. Sunt de acord să dăm bani pentru cărți de poezie, cu scuzele de rigoare, scrise de o autoare de care nu am auzit. Chiar mă surprinde faptul, în cazul în care poezia scrisă de poeta necunoscută este atât de bună, de ce nu a apelat la o editură să-i publice manuscrisul, în felul acesta ar fi câștigat și foarte mulți bani. Dar mă rog, pot fi de acord să încurajăm tinerele talente din banii contribuabililor dacă avem excedent la bugetul local. Sunt de acord să dăm bani la biserici așa cum s-a dat azi un miliard. Dacă luăm ca medie banii care s-au aprobat azi ca ajutoare, cu toate că sunt luni când se alocă mult mai mult, într-un an de zile, ajungem la suma de aproximativ 17 miliarde lei vechi. Dați domnilor și doamnelor consilieri acești bani dacă bugetul vă permite, dar … nu tăiați mâncarea copiilor, care reprezintă doar jumătate din suma alocată într-un an de zile unui alt gen de ajutoare. Să nu cumva să credeți că dacă aruncați cu miliardele în biserici Dumnezeu va fi mai îngăduitor cu păcatele dumneavoastră, inclusiv cu acest păcat major prin care lăsați copiii să moară de inaniție. Vă rog oameni buni, ne-a rămas prea puțin timp ca să ne putem permite să fim răi. Dați dovadă de responsabilitate și corectați acest rău major pe care l-ați făcut. Și nu uitați, oamenii pot ierta, dar să știți că răul nu-l uită niciodată.

În final, giurgiuveni bucurați-vă !!! Omul care v-a jignit în nenumărate rânduri, marele antrenor mondial și intergalactic Marius Șumudică este începând de azi cetățean de onoare al orașului vostru. I s-a conferit această onoare pentru merite deosebite. Dacă titlul de cetățean de onoare al orașului nostru poate fi oferit atât de ușor, propun ca acest titlu să-i fie oferit și mascotei orașului nostru, distinsa Petronela al cărei singur scop în viață este acela când va  ajunge primar „să facă trotuarili frumoase”. Și cum alegerile pentru primar bat la ușă, spun acest lucru deoarece din surse demne de încredere am aflat că domnul primar Barbu intenționează să-și depună demisia ca să-i demonstreze domnului Bădălău că a câștigat alegerile fără sprijinul PSD!!! Nu excludem posibilitatea ca la viitoarele alegeri să o avem primar pe distinsa Petronela. Și cine știe, poate ne va fi mai bine. Ultima parte a acestui articol este un pamflet.

I.C.MANDU        






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *