Comunismul cubanez poate da lectii de economie capitalismului romanesc

De curând excelenţa sa , doamna Nieves Iliana Hernandes Portales, ambasadorul a Republicii Cuba la Bucureşti, a efectuat o vizită de lucru în oraşul Râmnicu Vâlcea. Cu această ocazie presa locală a publicat un articol semnat de Valentin Cismaru intitulat “Despre Cuba. Din revoluţie spre evoluţie” Publicaţia noasră vă va prezenta integral articolul din dorinţa de a vă aduce la cunoştinţă modul cum înţeleg cubanezii  să dezvolte  politica economică prin atragere de investitori şi care sunt beneficiile acordate de statul comunist investitorilor străini şi autohtoni.

“ La mai bine de jumătate de veac de când a întors pagina capitalismului spre comunism, Cuba este gata să uimească din nou. De această dată, revoluţia sa nu vine pe cale armată, ci pe cale fiscală. Dintr-o voinţă admirabilă de a se dezvolta şi printr-o capacitate lăudabilă de a se adapta, guvernul comunist din Havana a purces, încă de anul trecut, la o metamorfoză spectaculoasă prin care se reinventează în ochii întregii planete. Ideile fiscale prin care se deschide piaţa cubaneză sunt mai mult decât atăgătoare: investitorii străini, care sunt parteneri în asociaţii în participaţiune sau părţi la acorduri internaţionale de asociere economică vor fi scutite de la plata impozitelor pe venitul personal pentru veniturile primite din dividende sau profiturile de afaceri; asociaţii în participaţiune şi părţile la acorduri internaţionale de asociere economică sunt scutite de la plata impozitului pe profit pentru o perioadă de 8 ani de la data constituirii firmei; Joint Ventures şi investitori naţionali şi străini care sunt părţi la acorduri internaţionale de asociere economică plătesc taxa de vânzări cu o reducere de 50% pe cote de impozitare aplicabile la comerţul cu ridicata, iar în primul an de funcţionare a investiţiei sunt scutite integral de această taxă; asociaţii în participaţiune şi investitorii naţionali şi străini care sunt părţi la acorduri internaţionale de asociere economică plătesc impozitul pe servicii cu o reducere de 50% la rata de impozitare aplicabilă, iar în primul an de funcţionare a investiţiei sunt scutite integral de această taxă; asociaţii în participaţiune şi investitorii străini şi locali, care sunt părţi la acorduri internaţionale de asociere economică, sunt scutiţi de la plata taxelor cu privire la utilizarea forţei de muncă. Nu pot să nu mă întreb de ce, după mai bine de 25 de ani de la pragul nostru istoric, o astfel de revoluţie fiscală nu numai că tot întârzie în România, dar nici măcar nu se întrezăreşte…. Să nu ne mirăm că, poate într-un deceniu, sau chiar mai repede, Cuba să devină o Chină în miniatură a Caraibelor sau chiar a Americii Centrale.”  Acest articol ne face să ne gândim din ce în ce mai des la ce interese meschine se ascund în spatele aşa zisului capitalism autohton, care nu face altceva decât să îndatoreze ţara şi să ne aducă în stadiul unei ţări subdezvoltate. Care a fost motivul pentru care în România nu s-au aplicat astfel de măsuri fiscale care să atragă investitori? Există un răspuns, chiar dacă poate fi considerat de către unii drept rău voitor. Am să-mi asum un astfel de risc şi am să încerc să vi-l prezint. Pentru că dacă am fi procedat astfel, nu ar mai fi existat posibilitatea să apără milionari în euro fără să producă nimic decât circulaţia hârtiilor prin firmele căpuşe ale şmecheraşilor, care nu fac altceva decât să căpuşeze economia, care oricum de abia îşi mai trage răsuflarea, ceea ce duce în mod exagerat la creştere preţului de la furnizor către populaţia sărăcită şi îndobitocită de promisiunile fără acoperire ale oamenilor politici.  Singur scop, al celor care conduc destinele noastre azi, se pare că este acela de a distruge o tară fără război, tară ce a devenit vasală băncilor internaţionale, în spatele cărora se află interesele politice ale statelor dezvoltate economic care nu au nevoie de concurenţă. Atenţie domnilor guvernanţi s-ar putea ca puţinii investitori pe care-i mai avem, să ia drumul Cubei.  

 

I.C.MANDU






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *