COMUNICAT DE PRESĂ PLR

Dacă Codul Fiscal este blocat în Parlament de către PNL, atunci Partidul Liberal Reformator sprijină soluţia asumării răspunderii de către Guvern

Noul Codului Fiscal este o terapie de şoc liberală şi reprezintă reforma fiscală cea mai amplă de la introducerea cotei unice, la 1 ianuarie 2005, reformă promovată de guvernul pe care l-am condus. În ciuda tuturor declaraţiilor politicianiste ale opoziţiei, modificările de acum, la 10 ani distanţă, reprezintă o reformă fiscală de cea mai pură factură liberală. Dacă opoziţia îşi va pune în practică strategia de tergiversare a modificărilor fiscale în Parlament, atunci Partidul Liberal Reformator va susţine o decizie a coaliţiei de guvernare de asumare a răspunderii pe noul Cod Fiscal.

Am asistat în ultimele zile la diverse reacții venite din partea spectrului politic cu privire la noul Cod Fiscal pe care Guvernul l-a propus în această săptămână. Recunosc că mă aşteptam la o parte dintre acestea, însă nu pot să îmi ascund surprinderea cu privire la poziționarea PNL. PNL a cerut Guvernului, cel puţin înainte de alianţa cu PDL, să adopte măsuri liberale, iar acum se opune vehement lor. Vorbim de măsuri esenţiale pentru relansarea economică, iar impactul este unul legat de stimularea consumului, de stimulare a economiei româneşti şi de atragerea de investiţii româneşti şi străine. Prin opoziţia lipsită de argumente solide, PNL dovedeşte că ar trebui să îşi schimbe denumirea în vechiul PDL.

Vechiul PDL a susţinut în campania din toamna anului trecut că „o prioritate absolută revenirea TVA la 19%, întrucât relaxarea fiscală va duce nu doar la îmbunătățirea colectării veniturilor și a sustenabilității finanțelor publice, ci mai cu seamă la creșterea economiei și a nivelului de trai al românilor”. Nu pot să nu mă întreb cum era posibil ca în toamna anului trecut măsurile de reducere a TVA şi relaxare fiscală să fie sustenabile, iar acum când perspectivele economice sunt chiar mai favorabile, aceleaşi măsuri să devină nocive? Nu pot să nu remarc faptul că politicienii care au dat tonul criticilor au fost membrii PDL care în 2010 au crescut TVA-ul şi au tăiat salariile tuturor bugetarilor. Din păcate, disoluţia PNL în vechiul PDL, îmi arată că acest partid a renunţat să reprezinte electoratul de centru-dreapta.

Modificările de la noul Cod Fiscal confirmă că am avut dreptate când am susţinut rămânerea liberalilor la guvernare. Este nevoie de un partid liberal care să susţină de la guvernare o agendă liberală pentru România. Partidul Liberal Reformator este singurul partid liberal din România şi dezbaterea din aceste zile demonstrează acest lucru.

România are nevoie acum de o terapie economică de şoc liberală, iar în următoarele săptămâni, obiectivul tuturor forţelor politice, împreună cu mediul de afaceri şi reprezentanţii societăţii civile, trebuie să fie dialogul deschis pe marginea lui. Fac, deci, un apel pentru a ieşi din logica conflictului şi accederii la putere cu orice preţ. Economia românească are nevoie de un armistiţiu politic pentru a începe să punem în aplicare acest Cod Fiscal de sorginte liberală.






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *