Ciolos a decis DATA ALEGERILOR PARLAMENTARE 2016

Dacian Cioloș a pus alegerile parlamentare pe 11 decembrie, anunță surse politice citate de România TV. Aceasta este data pe care liberalii au propus-o.

Vasile Blaga a afirmat recent că cea mai potrivită dată pentru organizarea alegerilor parlamentare este 11 decembrie, susținând că PSD vrea ca acest scrutin să aibă loc pe 4 decembrie deoarece nu dorește ca la vot să vină cât mai mulți români.

Pe de altă parte, Liviu Dragnea a zis că 11 decembrie este o dată la care sunt şanse mai mari să ningă, condiţiile meteorologice ducând la o prezenţă scăzută la vot.

“Eu i-am spus şi premierului, nu i-am spus cu supărare sau cu nervi, dar părerea mea este că, aici, face jocul PNL-ului, este un joc prost, după părerea mea, pentru că PNL nu aşa câştigă sau pierde alegerile, în funcţie de dată, dar este foarte greu să nu te gândeşti, în condiţiile în care am văzut declaraţii publice cu membrii guvernului tehnocrat care au început să facă politică şi să spună că vor să candideze sau că vor candida pe listele PNL”, a zis Liviu Dragnea.

Prima reacție din PSD

După aflarea zilei în care vor avea loc alegerile parlamentare, senatorul PSD Mihai Fifor a făcut un scurt comentariu.

“Dacian Cioloș face alegerile așa cum și-a dorit PNL. Până la urmă, guvernul Cioloș face pe placul liberalilor și le pune alegerile atunci când au dorit, adică pe 11 decembrie. Pe noi nu ne încurcă acest lucru. Noi suntem pregătiți pentru alegeri”, a zis senatorul PSD Mihai Fifor la România TV.

 






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *