Cine ar putea parasi Guvernul: Sevil Shhaideh, Rovana Plumb si Viorel Ilie – ministrii cu probleme in justitie. Liviu Pop si Florian Bodog sunt si ei pe lista (SURSE)

Cine ar putea părăsi Guvernul. Cei trei miniștri cu probleme în justiție sunt vicepremierul Sevil Shhaideh, ministrul Dezvoltării Regionale și Rovana Plumb, ministrul fondurilor europene, care apar în dosarul Belina, pentru care DNA cere începerea urmăririi penale pentru ministrul fondurilor europene. Alături de cele două, apropiate ale lui Liviu Dragnea, se află ministrul pentru Relația cu Parlamentul, Viorel Ilie, susținut de ALDE, și care este acuzat de ”aranjarea” unui concurs la minister. Alți doi miniștri care au fost criticați des în ultima vreme sunt ministrul Educației, Liviu Pop și ministrul Sănătății, Florian Bodog.

Premierul a atras atenția că în cazul celor trei miniștri cu probleme la nivel de percepție publică, unele dintre situaţii ajung şi la nivel de Comisie Europeană.

Afirmația premierului s-ar referi la faptul că ministrul susținut de ALDE, Viorel Ilie deja a fost salvat de începerea urmăririi penale, de către Senat, fiind prima cererea DNA respinsă în actuala legislatură. În trecut, în rapoartele MCV se specificau aceste voturi prin care justiția era împiedicată de Legislativ să își ducă la capăt anchetele penale, care vizau unii politicieni, iar aceștia rămâneau cu imunitatea parlamentară, prin votul colegilor.

Sunt și doi miniștri cu probleme de imagine, ministrul Educației, Liviu Pop, care s-a aflat în atenția publică prin greșeli grave de folosire a limbii române, și Florian Bodog, ministrul Sănătății, criticat des de premier, pentru modul în care a gestionat situația vaccinurilor.

Premierul a anunțat deja că va avea o discuție cu liderii PSD, marți, pe tema performanței Guvernului și a problemelor unor miniștri. Mihai Tudose a ținut să precizeze un lucru important: el va decide cine va fi remaniat și tot el va veni în coaliție cu noile propuneri de miniștri, ceea ce arată că între el și partid există în acest moment o situație extrem de tensionată.

Miniștrii care ar urma să plece au portofolii importante în Guvern. Vicepremierul Sevil Shhaideh este ministru al Devoltării regionale și Administrației Publice. Este, în plus, o apropiată a președintelui PSD Liviu Dragnea. La fel ca și Rovana Plumb, ministrul Fondurilor Europene.

De altfel, Liviu Dragnea spunea, după ce partidul a decis să le susțină pe Rovana Plumb și Sevil Shhaideh, în dosarul în care DNA le acuză că au dat hotărârea de Guvern prin care Lacul Belina a fost transferat la CJ Teleorman, și apoi a ajuns la firma Tel Drum, că cele două conduc ministere importante și nu se impune schimbarea lor din funcție.

Sursa libertatea.ro






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *