Chris Simion  şi cele 40 de zile

111Aflată într-un turneu de promovare a romanului nuvelă intitulat “40 de zile”, Chris Simion a poposit şi pe plaiurile dunărene, la biblioteca judeţeană I.A. Basarabescu din Giurgiu. Aici scriitoarea – regizoare s-a întâlnit cu tinerii iubitori de carte. Nelipsit de la astfel de evenimente doctorul Cosmin Georgescu a ţinut un spici în stilul inconfundabil, caracteristic, în care abundă figurile de stil şi metafora, legându-le  între ele, reuşind astfel să creeze o axa între real şi ireal , între iad şi rai, ca mai apoi să se reîntorcă la Turnul  Babel ca să poată face o joncţiune cu Şeherezada celor 1001 de nopţi, unde toţi cei care doresc să-şi depăşească condiţia umană tind să ajungă cât mai aproape de Creator, fie folosind cutii de carton sau cărămizi, dar, până acum nimeni nu a reuşit acest lucru   chiar agăţându-se de firul subţire ce ţinea atârnată floarea soarelui de bâierele cerului.  Chris în aparenţă pare o femeie fragilă, delicată, părând chiar o floare a soarelui ce permanent stă cu ochii îndreptaţi  spre soare,ca o dată ce soarele apune să-şi plece cu smerenie privirea spre pământ. Numai că, cu toate că pare o făptură care trăieşte undeva între limita  a două lumi paralele, al cărei zbucim interior o face să nu se poată hotărâ în care dintre cele două lumi să trăiască , este numai o falsă părere . Chris poate zbura cu graţia unei păsări măestre între cele două lumi paralele, reuşind  în cele 40 de file albe din cartea sa să scrie cu litere invizibile adevăruri ce pot zgudui tot ce am crezut despre noi până acum. Citiţi cu ochii minţii cele 40 de file albe şi poate veţi reuşi să descoperiţi adevărul absolut care… nu neapărat vă va crea o stare de bucurie. S-ar putea tristeţea să vă cuprindă şi să vă pară rău că sunteţi deţinătorii adevărului absolut. Despre carte sa, Chris Simion a spus…

Au fost odată ca niciodată un Zmeu Albastru şi o Floarea Soarelui. Într o zi, Zmeul i a dat Florii un băţ şi o aţă, ca un fel de undiţă, şi i a spus: „Ai încredere că, atâta timp cât stau lângă tine, băţul e prins de cer şi nu se poate desprinde”. Floarea Soarelui s a agăţat de funia băţului, a urcat pe inimă, a închis ochii şi a început să se legene. Fiecare bătaie a inimii ţinea locul unei cărămizi. Aşa îşi construiau lumea. După câteva veacuri, Floarea Soarelui a atins din greşeală Cerul. S a speriat atât de tare de fericire, încât a deschis ochii. Era singură. Zmeul Albastru nu mai era. A fost exact cât să cadă din Cer, să se izbească de pământ şi într o secundă să se facă ţăndări. Când Zmeul s-a întors, a fost prea târziu. Fiecare mângâiere pe care i o broda pe suflet năştea o lacrimă. Şi fiecare lacrimă făcea să crească-n locul ei … un cactus. Povestea oamenilor cactuşi este povestea celor care au îndemânarea să (se) mintă. …

 

I.C. MANDU






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *