Celulele canceroase, ucise cu ajutorul unei plante din Romania

O plantă-minune  care se se găsește și în România are capacitatea de a distruge până la 98% din celulele responsabile de dezvoltarea cancerului și asta în doar 16 ore, potrivit unui studiu care a fost publicat în „Life Science”.

Planta despre care este vorba se numește pelinita (Artemisia annua) sau pelin dulce, după cum mai este cunoscută, reușind să distugă aproape în totalitate celulele canceroase dacă este combinată cu fierul, efecte adverse neexistând.

Substanța activă din această plantă, artemisinina, se pare că a fost utilizată în trecut ca un tratament împotriva malariei.

Fierul reușește să fie acumulat de celulele canceroase prin intermediul receptorilor de transferină care le ajută pe acestea în procesul de separare celulară. Chiar și celulele normale au astfel de receptori, însă cele canceroase sunt vizate de combinația fierului cu această substanță activă pe care o are planta.
Se pare că există deja numeroase experimente care au fost realizate și care dovedesc că această combinație de fier cu artemisinina poate combate cancerul.

Planta a fost testată pe 55 de tipuri de cancer

Artemisinina a fost izolată pentru prima oară în 1972 de către doi savanți de origine chineză, Henry Lai și Narendra Singh de la Universitatea din Washington, și a fost folosită pentru a combate malaria pe perioada Războiului din Vietnam. Artemisinina este recunoscută pentru capacitatea de a trata malaria și este eficientă în lupta contra tulpinilor de Plasmodium, care dețin o puternică rezistență împotriva medicamentelor.
Fiind testată pe 55 de tipuri de celule de origine canceroasă, a reieșit faptul că planta a avut efecte pozitive asupra tratării leucemiei, cancerului de colon, cancerului la rinichi, cancerului la pancreas, cancerului de piele, cancerului la sân, la prostată și tratează chiar și tumorile cerebrale, potrivit yve.ro.

Cel mai des, pelinul este folosit sub formă de infuzie sau tinctură

Infuzia se pregăteşte din două linguri de frunze de pelin la o cană cu apă fierbinte, se lasă la infuzat 15 minute. Se bea câte un sfert de pahar de infuzie de trei ori pe zi, cu 30 de minute înainte de masă. Pentru pregătirea tincturii, 50 g plantă se pun în 500 ml alcool, se lasă la macerat trei săptămâni, într-un loc întunecos, agitând din când în când. Apoi se strecoară şi se iau câte 15-20 de picături, de trei ori pe zi, cu 15-20 de minute înainte de masă. În cazul colitelor, pelinul poate fi amestecat cu frunze de salvie. Din acest amestec se pregăteşte un decoct concentrat, din care se ia câte o lingură o dată la două ore.






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *