Cele mai scumpe orase din lume. Clasamentul mondial, dominat de Europa

Dacă vreți să va mutați în altă țară sau dacă vreți doar să călătoriți, este bine să știți că majoritatea celor mai scumpe orașe din lume se găsesc în Europa.

Vreți o masă ieftină la restaurant? În niciun caz nu mergeți la Geneva. Orașul elvețian a fost desemnat cel mai scump din lume în ceea ce privește prețul alimentelor, potrivit raportului UBS privind prețurile, câștigurile, puterea de cumpărare și orele de muncă la nivel global în 2018.

Dar chiar dacă la Geneva se vând cele mai scumpe alimente, locuitorii și le permit. Pentru că rezidenții din Geneva au și cele mai mari câștiguri dintre toate cele 77 de orașe analizate de UBS, scrie Bloomberg.

Și asta datorită faptului că orașul este un hub internațional pentru bancheri și traderi, dar și pentru organizații precum Națiunile Unite, Banca Mondială sau Crucea Roșie.

Locul al doilea în clasamentul orașelor cu cele mai mari prețuri, dar și cu cele mai mari câștiguri, se află tot un oraș elvețian, respectiv Zurich. Aici prețurile servicilor de bază, cum ar fi cele de frizerie, curățenie sau îngrijirea locuinței, sunt cu 20% mari mari față de Geneva, potrivit raportului. De asemenea, electrocasnicele și telefoanele inteligente sunt, în medie, cu 16% mai scumpe în Zurich, față de Geneva.

Cele 8 milioane de locuitori ai Elveției se bucură, însă, și de cea mai bună calitate a vieții, de o moneda puternică și stabilă, de salarii foarte mari, comparativ cu alte țări europene, dar și de infrastructură și de un sistem de transport în comun foarte bine dezvoltat.

În ceea ce privește puterea de cumpărare, un elvețian cu un câștig mediu trebuie să muncească mai puțin de o săptămână (38 de ore) pentru a-și cumpăra un iPhone, în timp ce un locuitor din Johannesburg are nevoie de aproape 300 de ore de muncă pentru a achiziționa același smarphone.

Alte două orașe europene – Oslo și Copenhaga ocupă locurile al treilea și al patrulea în topul celor mai scumpe din lume, în timp ce cea mai scumpă metropolă americană – New York, se plasează pe locul al cincilea. Următoarele în clasament sunt Tokyo, Milano, Londra, Chicago și Helsinki.

Sursa  inCont.ro

 






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *