Ce s-a intamplat azi, 7 iulie

Pentru cei care vor să știe ce s-a întâmplat azi, 7 iulie, am făcut o trecere în revistă a evenimentelor importante din această dată. Pâinea feliată s-a vândut pentru prima oară în Statele Unite, în 1928, fiind tăiată cu ajutorul unui feliator inventat de un inginer american. Tot astăzi, însă, în 1990, cei trei tenori, Plácido Domingo, José Carreras și Luciano Pavarotti  au susținut primul concert la Roma, discul devenind unul dintre cele mai bine vândute din lume.

Pentru creștini ortodocși, 7 iulie este zi de sărbătoare pentru că este celebrată Marea Muceniță Chiriachi, precum și Sfinții Cuvioși Toma din Maleon și Acachie, conform crestinortodox.ro.

De asemenea, astăzi este ziua națională a Nepalului, Insulele Solomon celebrează proclamarea independenței (1978), iar în Japonia este sărbătoarea stelelor.

Ce s-a întâmplat azi, 7 iulie, în istoria omenirii

În anul 1456 –  La 25 de ani după execuție, Papa Calixt al III-lea a retras acuzația de erezie adusă Ioanei d’Arc.

În anul  1770 –  Are loc Bătălia de la Larga între Imperiul Rus și Imperiul Otoman terminată cu victoria decisivă a rușilor.

În anul 1807-  Tratatul de la Tilsit dintre Napoleon I și Țarul Alexandru I pune capăt Războiului celei de-a Patra Coaliții.

În anul 1871 – A fost autorizată, prin decret, funcţionarea în Bucureşti a Societăţii Generale de iluminare şi încălzire prin gaz

În anul 1898 – SUA anexează insulele Hawaii

În anul 1928 – Pâinea feliată s-a vândut pentru prima oară de către brutăria Chillicothe din Missouri, folosind un feliator inventat de inginerul american Otto Frederick Rohwedder.

În anul 1930 – A început în Statele Unite ale Americii construcția barajului Boulder, cunoscut în prezent ca barajul Hoover.

În anul 1930 – A fost adoptată Legea pentru protecţia monumentelor naturii

În anul 1941 – Armata română a atins aliniamentul Nistrului, eliberând astfel Basarabia

În anul 1990 – Cei trei tenori, Plácido Domingo, José Carreras și Luciano Pavarotti, au susținut primul concert în această formulă la Băile lui Caracalla din Roma. Discul cu înregistrarea spectacolului s-a numărat între cele mai vândute din lumea întreagă.

În anul 1991 – S-a încheiat Congresul Alianţei Civice, în urma căruia s-a decis înfiinţarea unui partid politic: Partidul Alianţei Civice. Preşedinte al noului partid a fost ales Nicolae Manolescu

În anul 1993 – S-a deschis, la Bucureşti, primul Salon internaţional automobilistic al României

Personalitățile care s-au născut pe 7 iulie

În anul 1901 – S-a născut Vittorio De Sica, actor, regizor de teatru şi cineast, unul dintre iniţiatorii neorealismului italian în cinematografie. (m. 1974)

Celebritățile caer au murit pe 7 iulie

În anul 1535 – Este executat savantul umanist englez Thomas Morus, autorul “Utopiei”, lucrare fundamentală în istoria ideilor politice (n. 1478)

În anul  2008 – Ada Brumaru – muzicolog şi critic muzical – a murit. Preocupările sale muzicologice s-au orientat cu precădere către lumea teatrului liric, către perioada romantică (este autoarea cărţii “Romantismul în muzică”), dar şi către creaţia autohtonă (a realizat filmul “Enescu, la răspântie de vremi”). Ada Brumaru a fost distinsă de trei ori cu Premiul Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din Romania, al cărei membru era. (n. 5 iulie 1930)

 






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *