Casele de marcat cu jurnal electronic, obligatorii in mai putin de o luna

Contribuabilii mari şi cei mijlocii trebuie să înlocuiască de la 1 iunie casele de marcat clasice cu cele care au jurnal electronic, iar de la 1 august regula se aplică şi micilor buticari. 

  “Practic, cel mai important pentru reducerea evaziunii fiscale este ca ANAF să aibă acces la informaţii. Dacă acea informaţie vine în timp real, coroborată cu o analiză de risc performantă pe baza unui sistem IT pe care l-aţi văzut cât de bine performează, ar trebui să fie cele două caracteristici esenţiale pentru reduuerea evaziunii”, este de părere Daniel Anghel, Partener, Consultanță fiscală, Lider PwC CEE Impozite și Taxe indirecte. 

Guvernul a adoptat în luna august a anului trecut o Ordonanţă potrivit căreia casele de marcat cu jurnal electronic vor deveni obligatorii de la 1 iunie 2018 pentru firmele mijlocii şi mari, respectiv de la 1 august 2018 pentru firmele mici, realizându-se înlocuirea treptată a celor de generaţie veche cu rolă jurnal de hârtie.

“Noi întodeauna am considerat că una dintre măsurile pentru reducerea evaziunii fiscale este conectarea caselor de marcat cu jurnal electronic la infrastrucutra ANAF. Da, o astfel de măsură este benefică pentru reducerea evaziunii fiscale. Ce se va întâmpla în practica, sau cum se va întâmpla, rămâne să vedem. Legislaţia o avem de ceva timp, rămâne să vedem dacă termenul de 1 iunie va fi respectat”, mai spune Anghel. 

Fiecare aparat de marcat va trebui să conţină un modul fiscal propriu, prin intermediul căruia controlează operaţiunile specifice activităţii fiscalizate, precum şi un modul de comunicaţie, care poate asigura conectarea la un sistem informatic de monitorizare şi supraveghere al ANAF. 

Informaţiile pe care ANAF le va primi sunt: valoarea totală a bonului fiscal, numărul de ordine al bonului, data, ora şi minutul emiterii bonului, seria fiscală a aparatului de marcat electronic fiscal şi valoarea totală a TVA pe cote ale acesteia.

“Noi sperăm să fie şi eficientă, dar cred că o să fie eficientă în paşi, cu ajutorul unei declaratii, scrie în legislaţie că trebuie depusă o declaraţie, şi încet, încet va fi adaptat şi sistemul IT.  

08 mai, 00:00 | Andrada Ghira | ECONOMICA.net






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *