Cartita din PNL s-a autodeconspirat…

Cartita din PNL s-a autodeconspirat…

Este știut de toată lumea, ceea ce am vă spun acum nu cred că poate constitui o noutate, dar felul cum se încearcă distrugerea PNL-ului din interior m-a determinat  să trag un semnal de alarmă, în primul rând pentru membrii și simpatizanții acestui partid. O astfel de cârtiță  au reușit să o descopere abia acum, dar trebuie să fie atenți inclusiv la puii de cârtiță, care care o pot înlocui pe cârtița lider. Despre ce este vorba. Este foarte greu să reușești să distrugi un partid din afară. Atunci, cei care au interesul să facă acest lucru, obligatoriu trebuie să găsească un cal troian sau altfel spus o cârtiță. Cum poate deveni un om loial partidului până la un moment dat cârtiță, nimic mai simplu.

  • Or este o persoană șantajabilă pentru fapte de regulă de natură penală pe care acesta le-a făcut în trecutul apropiat.
  • Or simte că poziția lui în partid poate fi periclitată prin apariția altui lider și atunci caută să se răzbune.  Dacă  este contactat de cei care doresc să distrugă partidul, fie ei și dușmanii lui declarați nu cu mult timp înainte, acceptă, intră în jocul lor, pentru ca mai târziu, chiar dacă ar mai vrea să iasă nu mai poate pentru că devine șantajabil.
  • Banii. Banii pot fi de asemenea un factor determinant, pentru ca un om slab de caracter, un om care crede că banii îi pot da ceea ce prin capacitatea lui intelectuală nu poate realiza și de asemenea mai crede că dacă are bani mulți poate pătrunde într-o lume în care altfel nu are acces, din acest motiv acceptă cu maximă ușurință să  devină cârtiță.

Acestea sunt câteva din motivele care-i pot determina pe unii politicieni să-și distrugă propriul partid din interior. Pentru ca o cârtiță să nu poată fi descoperită și să reziste cât mai mult timp, modul de lucru este extrem de simplu. Cel pe care-l  cumpără, într-o formă sau alta, trebuie să dețină o funcție de conducere în structura partidului. După ce-l identifică, îl instruiesc și împreună realizează o strategie, după care caută de fiecare dată pe mai toate canalele pe care le au la dispoziție, plecând de la zvon a cărui viteză de propagare este cu mult mai mare decât însăși tehnica modernă de difuzare a informației și media prin toate formele ei.  Folosesc aceste tehnici prin care politicianul cârtiță este  prezentat drept un prostănac, îl vorbesc  de rău, dar nu atât de rău încât să se autosesizeze cine știe ce organe de control ale statului, de regulă spun că este incapabil, că nu este în stare să gestioneze probleme legate de administrație, dar nu uită să spună că este prost dar cinstit. Acest mod de lucru are drept scop adormirea vigilenței reprentanților la vârf ai partidului pe care doresc să-l distrugă.

Acesta este omul care încearcă să distrugă PNL-ul din interior, numai că de această dată, luat de val a trecut la un atac frontal mult prea devreme. Greșeala impardonabilă pe care a făcut-o, a fost aceea că a atacat cu o armă încărcată cu gloanțe oarbe și mai mult decât atât și-a ales foarte prost persoana pe care să o atace, respectiv pe domnul Beianu, atacându-l pentru un fapt a cărui legalitate nu poate fi contestată. Această grabă a dus la identificarea lui, care în mod cert va duce la izolarea în partid a acestui individ josnic.

Tot acest individ nemernic a încercat să-l șantajeze pe domnul Gheorghe Ștefan, copreședintele  PNL Giurgiu.  Numai că de această dată s-a  întâlnit cu o nucă foarte tare pentru dinții lui stricați. Domnul Gheorghe Ștefan i-a deschis acțiune în instanță pentru calomnie și șantaj, iar pe linie politică i-a promis că nu-l va lăsa până ce nu va plăti pentru tot răul pe care l-a făcut partidului.

I.C.MANDU

Cronica Giurgiuveana

One thought on “Cartita din PNL s-a autodeconspirat…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *