Canicula, politica si masonerie… amestecate cu bere rece

Afară sunt peste 38 de grade la umbră. Aerul fierbinte este irespirabil. Singura soluție salvatoare, o bere rece. Ajung la terasa amenajată de Conu Spoială la Turnul Ceasornicului. Ochesc o masă mai retrasă la umbra unei umbrele protejată pe două laturi de un Tuia uriaș. Mă așez la masă, scot din buzunarul cămășii pachetul de țigări, mulțumesc în gând minunaților noștri guvernanți că nu au interzis fumatul pe terase. Îmi aprind o țigară, trag cu nesaț primul fum timp în care sunt observat de o duduie care se îndreaptă spre mine cu mișcări de felină. Nu știu dacă este ospătăriță sau damă de companie, confuzia fiind datorată faptului că nu avea  uniformă, iar cămășuța transpirată, cabrată pe talia ei de viespe lăsa la vedere sfârcurile țâțelor voluptoase. Mă aflam într-o mare dilemă, de fapt în vreo trei. Dacă cumva  este damă de companie, nu știu cum am să mă descurc. Unu – nu mai sunt tânăr, doi – prin buzunare îmi cam fluieră vântul și trei – trebuie să mă trezesc din visare pentru că mi-am amintit că sunt familist convins. Mă liniștesc în schimb când duduița mă întreabă ce doresc. Ehei !!! Dacă ar știi ea ce-mi doresc! În primul rând să mai fiu din nou tânăr și multe alte lucruri, așa că mă rezum doar la o bere rece. Mai trag un fum sănătos din țigară în timp ce fetișcana ce părea că se mișcă în reluare mi-a luat comanda.

În celălalt capăt al terasei se giugiuleau doi tineri, un porumbel ce căuta ca și mine răcoarea se așează pe colțul mesei privindu-mă parcă mirat, cu ochii lui asemănători cu două monede mici de aur. După un timp ce mi s-a părut o eternitate apare și „felina” ce afișează un zâmbet larg cu gândul probabil la bacșișul ce va urma. O iert în schimb pe ispita păcatului când îmi pune pe masă berea rece, brumată ce pare desprinsă parcă dintr-o imagine publicitară. Porumbelul a plecat în zbor spre o altă destinație. O las să mă servească,  cu toate că-mi răpește plăcerea de a bea berea direct din sticlă.  Beau repede paharul ca și cum mi-ar fi fost teamă să nu mi-l bea altcineva. Aprind altă țigară, trag satisfăcut un prim fum după care pun și restul berii în pahar. Parcă eram alt om. De acum nu vroiam altceva decât să-mi savurez berea în liniște. Dar spre nenorocul meu apare un vechi prieten care are o meteahnă. Îi place al dracu de mult berea, dar de regulă se grăbește și uită să-și plătească consumația.

  • O !!! Salut maestre.
  • Las-o dracu de bășcălie Dane. Pe căldura asta nu-mi prea arde de glumele tale nesărate.
  • Odată încerc și eu să te gratulez și tu, ca de obicei dai cu ei … în fasole. Și pe cuvânt că nu mi-am dorit să fiu malițios. Cine servește aici?

Dan pentru cine nu-l cunoaște pare un zurbagiu. În realitate tipul este tobă de carte. A terminat două facultăți pe timpul lui Ceașcă, un doctorat l-a luat în Franța și unul în Norvegia. L-am cunoscut în adolescență în Alexandria, când amândoi cochetam cu boxul. Eram cumva rivali. Boxam la aceeași categorie. Dar acest lucru nu ne-a împiedicat să fim cei mai buni prieteni, cu toate că sincer îl cam cotonogeam. El în schimb era irezistibil la gagici. Avea un șarm, un farmec debordant. Nu exista fată în grațiile căreia să nu reușească să intre, dacă-și dorea acest lucru. Spre sfârșitul clasei a XII a, taică-su l-a transferat la un liceu în București. Acest lucru parcă a cimentat și mai tare prietenia dintre noi. După ce a terminat studiile superioare, mai mult a stat prin străinătate. A fost însurat de vreo trei ori, acum este holtei bătrân și predă la o universitate prin Ploiești. De Giurgiu îl leagă câteva rude din partea tatălui și nu în ultimul rând, niște vechi idile, o parte dintre ele căsătorite, dar la Dan chiar nu contează. Între timp apare la masă fata cu sfârcurile roșii de care ochii lui Dan s-au lipit ca niște ventuze.

  • Păsărică adu-i viitorului tău prieten două sticle reci de bere. Una am s-o beau imediat ca să mă răcoresc de arderea pe care mi-ai produs-o în inimă. Iar pe a doua am s-o beau în timp ce am să-ți admir formele ce ar face-o să pălească de invidie până și pe miss România.

În loc să se supere, fata cu trup de viespe i-a zâmbit complice. Mai repede decât gândul  i-a adus două beri reci, spunându-i că una este din partea casei întinzându-i totodată și un bilețel. Dan i-a sărutat mâna zâmbindu-i la rândul lui, ceva ce semăna izbitor cu zâmbetul lui Antonio Banderas. După ce fata a plecat, Dan mi-a arătat discret că fata îi adusese odată cu berea și numărul de telefon.

  • Ei, ia zi, tot liberal? Mă întreabă Dan.
  • Dane, te afli într-o mare confuzie. Eu nu sunt liberal așa cum crezi tu. Și asta datorită faptului că doctrinele partidelor, fie de stânga, fie de dreapta au în principiu același concept, respectiv binele oamenilor. Ai văzut vreun partid care să declare că nu dorește acest lucru? Este adevărat că au fost trei momente în viața mea când la nivel local am identificat câțiva oameni care am considerat eu că pot să îmbunătățească viața giurgiuvenilor. Unul dintre momente  a fost Lucian Iliescu care a reușit să dea lumină orașului. Vreau de fapt să spun că a schimbat în bine fața orașului prin lucrările edilitare pe care le-a făcut, dând totodată speranță giurgiuvenilor de mai bine. Ulterior oamenii pe care i-a adus în lumina reflectoarelor ca să mă exprim plastic, niște neica nimeni, l-au decapitat. Dorința lor de preamărire a dus la distrugerea PNL-ului în Giurgiu. Un al doilea moment a fost când o fetișcană venită de la București Raluca Surdu reușise să dea un suflu nou partidului aducând cu ea o oarecare stare de echilibru ce părea să relanseze pe un trend ascendent partidul. Dar … a trebuit să plece. Un al treilea moment a fost  momentul în care Florian Nicolae, Floricel cum îl cunosc giurgiuvenii, a plecat de la PSD ca să se înscrie la PNL devenind candidatul partidului pentru primărie. Aceleași vanități, aceleași megalomanii și trădări s-au produs în PNL ca și pe timpul lui Iliescu. În loc să pună cu toți umărul la reconstrucția partidului și să-l susțină pe Floricel au trădat autoinventându-se candidați din partea unor partide de  buzunar, fără nici un viitor, doar din dorința de a mai rupe din voturile lui Floricel. Ce se întâmplă acum în PNL și dacă vor continua în același mod ca și până acum, în mod sigur PNL-ul din Giurgiu va avea soarta PNȚC –ului. Îmi pare sincer rău că lui Floricel  nu i s-a acordat o șansă. În sufletul meu rămân convins că Nicolae Florian ar fi fost primarul ideal. În mod cert Floricel va rămâne în inima și în sufletul meu cel mai bun prieten și nu numai al meu. Floricel este prietenul tuturor giurgiuvenilor, cu toate că mulți dintre ei, din motive necunoscute mie, nu s-au prezentat la vot. Dar acum faptul este consumat. Giurgiuvenii i-au acordat girul de încredere lui Nicu Barbu. Acest lucru poate însemna că eu sunt subiectiv ținând cont de prietenia care mă leagă de Floricel. Timpul va demonstra dacă m-am înșelat sau dacă am avut dreptate.
  • Alooo !!!. Mai taci. Fă o pauză, ia o gură de bere, mai aprinde o țigară! Știu că poți să vorbești o oră sau chiar mai mult fără întrerupere. Te-am urmărit. Citesc tot ce scrii, mă uit la emisiunile tale la televizor, bineînțeles te urmăresc pe internet. De foarte multe ori spui niște adevăruri monumentale. Dar la ce-ți folosește? Ai rămas același idealist prost și infantil. Ai auzit de masonerie, de globalizare? Habar nu ai pe ce lume trăiești.
  • Dane, te rog termină cu poveștile SF!
  • Povești SF? Bine. Am să te rog să-mi acorzi doar câteva minute, timp în care să nu mă întrerupi.

Îl aprob tacit. Scoate din buzunar un pachet de Carpați de Timișoara. Mă întreb unde mama dracu mai găsește el astfel de țigări! Doar nu o avea o rezervă uriașă de pe vremea răposatului. Scoate tacticos un țigaret din os de fildeș pe care-l știu încă din perioada adolescenței noastre, țigaret pe care-l furase de la un unchi de-al său medic ginecolog la   spitalul Polizu din București. După ce-și aprinde țigara de la o brichetă din aur masiv o cheamă pe ospătăriță și îi spune:

  • Păsărică, adu-i te rog prietenului meu încă o bere, iar pentru iubitul tău o cafea tare în care lingurița să stea dreaptă și nemișcată. Un bărbat viril bea totdeauna o cafea neagră, tare și fumează o țigară pe măsura potenței sale. Iar țigara Carpați este pentru mine un adevărat afrodisiac.  

Fata zămbește șăgalnic și pleacă întorcându-se într-un timp record, ținând cont de canicula de afară, cu comanda făcută de Dan.

  • Acum te rog să fii atent. Am urmărit alegerile locale din Giurgiu știind că tu ești într-o oarecare măsură implicat. Bineînțeles, mai mult emoțional. Ei bine, dragul meu: Știai că trei dintre cei mai importanți candidați pentru primărie sunt masoni? Și aici mă refer la Barbu, Floricel și Vladu? Știai că toți trei fac parte din aceeași lojă masonică? Știai că Vladu este doar la stadiul de novice, cu șorțuleț alb? Știai că Floricel are ultimul grad masonic și anume 33, fiind deținătorul unui inel de aur ce are o anumită semnificație specială, depre care am să-ți vorbesc altădată? În concluzie sunt ei sau nu frați?  Am să-ți răspund tot eu pentru că văd mutra pe care o faci. Da, sunt frați! Păi în condițiile date tu crezi că la voi la Giurgiu a avut loc un război fraticid? Dacă crezi acest lucru înseamnă că ești, iartă-mă te rog, un mare idiot. Știi cine este șeful lor? Nu știi. Eram sigur. Nici nu mă așteptam la altceva. Se numește Radu Bălănescu, un tip extraordinar de inteligent, medic de profesie, dacă nu mă înșel acceptat chiar de fostul șef al lojei lor masonice, un american căruia nu am să-i spun numele, ca să nu-ți încarc memoria. Ei bine, știi care este ținta spre care tinde domnul Radu Bălănescu? Unificarea cât mai multor loje masonice. Știi la ce duce acest lucru? Habar nu ai! La globalizare dragul meu. Tu nu ai observat că la voi la Giurgiu lupta dintre candidați se putea asemăna cu o bătaie cu pernuțe?
  • Dane, dă-o dracu că m-ai înebunit de cap!
  • Doar câteva cuvinte. Important pentru loja masonică, din care fac parte cei trei, asta nu înseamnă că în Giurgiu sunt doar aceștia, mai știu cel puțin încă trei. Așa cum spuneam pentru loja lor nu conta cine va ieși primar, important pentru ei era să iasă unul de-al lor. Ceea ce de fapt s-a și întâmplat. Acum ai înțeles?
  • Dane, în numele prieteniei care ne leagă de atâta timp, îți spun doar: Du-te dracu! Atunci noi oamenii de rând în ce să mai credem? Ești un mare idiot! Nimeni nu poate să ne distrugă speranța. Chiar dacă ce spui tu legat de globalizare și masonerie este adevărat, să se facă ce dracu s-o face, numai să facă mai repede,  ca cel puțin copiilor să le fie mai bine decât ne este nouă. Uite c-am înnebunit datorită teoriilor tale absurde. Nu fratele meu, eu cred încă în democrație, cred că lucrurile se mai pot schimba!
  • Îți mai spun un singur lucru și plec că am o problemă mai intimă de rezolvat. Cum îți explici că marea majoritate a politicienilor au intrat în politică în curul gol și acum le trebuie aparat de numărat banii, pentru că altfel nu-i mai pot număra la câți bani au! Sau poate numără doar un metru cub, iar pe ceilalți îi cubează! Diferențele de câteva sute de mii de euro pe metru cub la ei chiar nu mai conteză. Iar în afară de firmele care au contracte cu statul, care într-o formă sau alta aparțin tot politicienilor, care alte firme au prosperat ? Știi dragul meu care este diferența dintre putere și opoziție? Nu știi. Fii atent! Partidul care este la putere are acces la 60% din contractele cu statul, în timp ce opoziția beneficiază doar de 40%. Atunci despre ce partide vorbim!!! Care pluralism politic?  Care democrație? Prietene, masoneria conduce România!

Se ridică de la masă, îmi întinde mâna  spunându-mi: Hai că nu te-ai supărat. Și, zău așa, cine se supără îi tăiem nasul. După care se uită spre „viespe”, îi face semn spre telefon, mă bate pe umăr și pleacă, nu înainte să strige: Plătește tu acum, că plătesc eu data viitoare. Știu, rândul lui nu este niciodată. Cine dracu mi l-o fi scos și pe ăsta-n cale. Ce liniștit eram până să apară cârcotașu de Dan. Mă uit de ospătăriță să-i fac semn să vină să plătesc consumația când o văd că vorbește la telefon. După care arată spre mine la un coleg, îi mai spune câteva cuvinte și pleacă grăbită cu sfârcurile ei roșii cu tot. Îmi mai comand o bere, îmi mai aprind o țigară cu speranța disperată că voi reuși să-mi fac ordine în minte. După ceva timp apare un tânăr care îl întreabă pe colegul viespei dacă știe unde este … „viespea”. Acesta îi spune că a plecat repede, că a trebuit să se întâlnească urgent cu soțul. La care acesta mirat îi spune: Păi, eu sunt soțul ….

I.C.MANDU






Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *